Comunicate de Presa | Inregistrari domenii .RO, .EU, .COM, .NET, .BIZ, .INFO .. etc - Hosting Romania - Anunturi Gratuite
Duminica, 19 Noiembrie
                   
 
 


» Din fugă: o „minune”?

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Vă vine să credeţi? A dispărut un Mega Image! E vorba de magazinul de pe strada Icoanei, aflat la parterul bloculeţului de pe colţul cu Aurel Vlaicu. Acum, acolo e un magazin Annabella. Nu că aş muri de grija lui Mega Image (ca fapt divers, mai sunt alte două, la nici 500 de metri unul de celălalt, tot în jurul Grădinii Icoanei), dar m-am mirat, obişnuit fiind cu atitudinea lor de „cotropitori” a tot ce se poate în materie de spaţii comerciale.

» 7 mașini vechi LXXXVIII

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de Ando și HM De-abia așteptam să v-arătăm episodul ăsta – 88! Fiindcă-l începem cu-n camion Molotov; așa-i zicem GAZ-ului 51. Firește că se trage și el de printr-un camion american; dar asta-i altă poveste. Iată un Renault Alliance. … e doar un Renault 11 puțin mai dichisit, produs pentru americani. Barele de protecție supradimensionate o și dovedesc. Iată și de unde provenea: Renault 11 a fost perechea lui 9. 11 avea două uși, iar 9 avea patru. Nu prea m-am omorît după mașinile astea, dar recunosc acum că aveau linii zvelte – deși neatrăgătoare – și țineau bine la tăvăleală.   Am mai văzut noi Citroenuri CX; însă pe ăsta vi-l arătăm pentru grila neagră a hayonului. Se purta acum 30-și-ceva de ani, oferind un oarece plus de sportivitate, fiindcă ducea cu gîndul la mașini mai agresive. Fără să aducă cine știe ce folos aerodinamicității, ajuta să nu bată soarele direct pe cei din spate. A dispărut cu vremea, fiindcă, din păcate, cam lua din vizibilitatea necesară. O mașină urîtă: Saab 99 GL. Cu toate astea… ne place aerul ei: impune. Despre ăsta n-ai ce să zici; e cel mai echilibrat Rolls Royce făcut vreodată Silver Shadow II. Simplu, elegant, luxos – genial. Iată o abordare japoneză destul de reușită a hatchback-ului optzecist – gen dus spre perfecțiune de Renault 25; e Toyota Corolla din seria 5. Corolla se fabrică din ’66 și azi e cam pe la 12-a serie. (lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici) Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

» vaaai… tenis.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… ce-mi mai plac site-urile și televiziunile astea care-ți dau – una-două – numai vești din tenis. Știți: sportul alb, sportul nobil, sportul scump. Că nu se cade să vorbim despre fotbal, că-i pentru săraci, țărani și melteni: d-ăia fără caracter, adică. Tenis, tenis – și iar tenis! Că nu se mai face pe nicăieri baschet, handbal, ciclism, atletism, box și înot: nooo, decît tenis: dăcît!

» Case căzute 198 – Str. Sfînta Vineri 7

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Clădirea e lipită de curtea Templului Coral. Deşi parterul e spoit, semn că unii s-ar încumeta să mai deschidă ceva în acele spaţii comerciale (clădirea are şi bulină), etajele arată, cel puţin la exterior, într-o stare deplorabilă. mai multe despre Case căzute

» o oarece diferență

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… ia să ne uităm puțin pe-o pungă de turtă dulce. Ce frumos se vede-n poza de pe ambalaj! De curiozitate, însă, turta-n sine oare o fi la fel de mare precum în poză? … mmmm… nu prea. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» inovație pentru tradiție

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Știți? – lucrurile nu stau cum le-așezi; se mișcă; cresc. Bucureștiul are două locuri minunate care se cheamă Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român. Fiindcă-i bine să prețuiești tradiția: e ceea ce te face să știi ce-ai fost, ca s-ajungi ce ești. … locurile astea au ajuns doar o tradiție despre ceva tradițional. De ce-au fost ele atît de grozave, de nemaipomenite? Fiindc-au fost ceva înaintea vremii lor! Dar azi sînt rămase-n urmă – mult de tot. În secolul XXI muzeu nu mai înseamnă doar o hală cu cutii de sticlă-n care zac lucruri. Muzeu înseamnă și ceva viu, ceva ce se-ntîmplă, ceva care te cheamă! Ne oblojim mîndria cu străinii care cască gura la bordeie; ducem copiii în „săptămîna altfel”; dar noi n-avem de ce să venim la aceste muzee. Uite, în toți acești ani am fost doar o singură dată la Muzeul Țăranului – fiindcă n-am avut de ce. „Evenimentele” de la muzee nu mai sînt de-ajuns. Ne-am săturat de carne la frigare, de doboș făcut ieftin, de poale-n brîu cu coca congelată; punct. Nu ne trage ața la aceleași colinde. Nu mergem la simpozioane și nici la „in memoriam nu știu cine”. Dar… am merge să vedem tradiția pe viu, întîmplîndu-se! Am merge la muzeele astea ca să vedem cum se dă cu coasa, cum se bagă un stîlp de casă-n pămînt, cum se ridică un gard, cum se caută o găină de ouă, cum se spoiește un perete, cum se face magiunul, cum se repară șindrila, cum se-mpletește o vestă, cum fierbe mustul, cum se coc foile de plăcintă, cum se țese un preș, cum se-njghebează un coteț… Și dacă n-am avea timp să mergem să vedem, cu siguranță am sta pe net să ne uităm la clipuri interesante, frumoase, cu felurite asemenea activități, promovate pe site-urile muzeelor, pe paginile lor de socializare! Așa se petrec azi lucrurile – și de-astea avem nevoie. E păcat că muzeele tradiției nu-nțeleg că-n păstrarea și promovarea ei e nevoie de inovație.

» ăsta merge

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… deci, s-a-nchis „Divanul” din Victoriei, așa cum v-am zis. Repede-repede, a apărut un „Luca”… … și covrigii merg belea. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» strada Zidarului

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Din lucruri mici ies istorii mari! De cîte ori n-am tras învățăminte citind plăcuțe vechi de stradă? Orice tăbliță ruginită ori acoperită, în ani, de vopsea peste vopsea, ne zice o poveste. … ca asta: Nu mai căutați strada Zidarului; că nu-i mai zice așa de prin anii 30, să știți. Îi zice Preot Chiriac Bidoianu; e popa care-a făcut, după 1900, biserica Sfîntul Silvestru așa cum o știm azi. Zidarul cela, nu știu cine-o fi fost; știu că zona-ntreagă abundă de străzi ce amintesc de ocupații și meserii. Străzile de-aici au rămas o plăcere de plimbare, deși cartierul a fost tăiat de lărgirea bulevardului Dacia. Și, ca orice plimbare cu pasul, se cade s-o-nsoțim cu una prin amintiri; așa că v-aș zice să-i recitiți copilăria lui Alexandru Dinu.

» Din zbor – Limba română (XVII)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu „De ce limba românească Să n-o cultivăm? Au voiți ca să roșească Țărna ce călcăm?” Ascult radioul de când mă știu. În familiile gospodarilor din Vitanul copilăriei mele televizorul a poposit târziu. Își construiau case, cumpărau în rate mobilă, aragaz și frigider. Televizorul era un lux. Nu încăpea în bugetul drămuit cu multă chibzuință. Aparatul de radio îmi este prieten bun de mulți, mulți ani. Acasă, la birou, în grădină, în mașină, suntem nedespărțiți. Zilele trecute, aflat pe niște drumuri lăturalnice din Ilfov, încercam să fac suportabilă monotonia peisajului ascultând o emisiune pentru prietenii de la zece! Prezentatoarea descria în cuvinte meșteșugite belșugul unei piețe de aiurea. Legumele și fructele toamnei au fost trecute în revistă: mere, pere… și gutui, gogoșari, varză, castraveți… și ridichii. Cum? Ridichii? Această formă de plural a substantivului ridiche a fost lansată public de „academicienii” de la „Academia Mega Image”. Nu credeam că vor face prozeliți, mai ales în lumea bună. Printre cei alături de care trăiesc într-o localitate mai apropiată de Fierbinți decât de București, mi-a fost dat să o aud foarte rar. Academicienii de la Academia Română spun că e greșită. Sunt singurii pe care avem datoria să-i credem. Dacă postul care a transmis emisiunea nu ar pătrunde peste tot în țară, aș fi tratat pozna cu oarecare toleranță acceptând că oricine are dreptul să greșească. Unii însă, abuzează de acest drept. În cazul limbii române, abuzul este doar neștiință și ignoranță. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic face lumină. Acest valoros instrument de lucru pentru toți cei care au ca principal mijloc de producție limba neamului lor, ne învață că pluralul substantivului feminin ridiche – art. ridichea (NU ridichie – ridichia!) este  ridichi – art. ridichile (NU ridichii – ridichiile!). Sunt din ce în ce mai sigur că mulți dintre „meseriașii” presei audio–vizuale nu au scule.

» 362

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Prin oraș s-a pornit să circule un autobuz – 362 – care te duce de la un muzeul la altul. Îl iei de la Scînteia, te lasă la Muzeul Satului, la Triumf, în Victoriei – pentru Antipa și celelalte de pe-acolo – și-apoi, după ce merge pe Calea Victoriei, se duce-n Cotroceni; după ce termină cu Grădina Botanică se-ntoarce și o ia pe Splai, pentru a duce oamenii la Casa Republicii (ar fi fost ideal să aibă stație în fața intrării turistice de-acolo). Stați, că mai merge – se duce la Parcul Carol, la Muzeul Tehnic; și dup-aia revine-nspre centru, unde face ditai ocolul pentru-a deservi Foișorul de Foc; și la sfîrșit, cînd o ia-napoi spre nord, mai trece și pe la Gara Băneasa. Ce aiureală! Nu? … nu; nu întocmai! Eu zic că ne permitem luxul ăsta – de-a dispune de-o mînă de autobuze pe care să le trimitem să care aer prin oraș. Sigur, ar face bine să circule eficient pe alte linii aglomerate, unde să ajute oamenii s-aștepte nu opt, ci șapte minute-n stație; dar… … dar ceea ce face un oraș să fie civilizat și prietenos e fix genul ăsta de larghețe: cea de care beneficiază puțini. Eficiența este minunată – ne-o dorim – dar, ajungînd sclavii eficienței, n-o să fim nici civilizați, nici mulțumiți, nici fericiți. Pentru că-i frumos să ai un autobuz cu care să te și plimbi. ——————————- … plimbări cu noi la muzee: Palatul Regal • Aman și Zambaccian • Muzeul Colecțiilor de artă • Mărțișor • Muzeul tehnic • Muzeul militar • Muzeul Satului • Cimitirul Bellu • Muzeul Vîrstelor

» kebab nebun

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… a venit și-n Victoriei/Titulescu: mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» Workshop factualian cu Funky Citizens la Zilele Superscrieri 2017

Dacă ești un student sau un tânăr jurnalist avid după adevăr, poți să înveți cum se face ordine printre deciziile și declarațiile publice de la maestrele adevărului de pe Factual.ro, Elena Calistru și Livia Jelea. Metoda Factual stabilește unde anume pe scara adevărului se încadrează afirmațiile făcute în spațiul public și îți va fi introdusă printr-un exercițiu foarte practic, în care vei simula aplicarea metodologiei factualiene pe un subiect de interes public, pe care îl poți propune mai jos. Metoda de învățare va fi de tipul „learning by doing” și de aceea va fi nevoie să vii cu laptopul. Dacă vrei să participi la workshop te poți înscrie completând acest formular și vei fi anunțat dacă vei fi unul dintre cei 20 de oameni care vor căuta adevărul alături de Funky Citizens. Workshop-ul va avea loc pe 19 noiembrie între 14:00 - 16:00 la APOLLO 111.

» Zilele Superscrieri: mini-congres de New Journalism

Zilele Superscrieri (18-19 noiembrie) este un nou eveniment marca Fundația Friends For Friends care completează Gala Premiilor Superscrieri 2017 c-un program intensiv de weekend, adresat tuturor cititorilor de Superscrieri. Pe lângă cele 20 de redacții, inițiative & ONG-uri de jurnalism din România care vor fi prezente la Zilele Superscrieri, invitații speciali ai acestui mini-congres de New Journalism sunt Paul Steiger, fondator Pro Publica & multiplu câștigător al premiului Pulitzer, Natalia Antelava, fostă corespondentă BBC și fondatoare Coda Story și Jacqui Banaszynski, reporter cu 40 de ani experiență și câștigătoare a premiului Pulitzer. Expozițiile, întâlnirile și proiecțiile din cadrul Zilelor Superscrieri sunt cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile, în afară de Masterclass și SuperZiceri, care sunt cu intrare 50 lei fiecare. Workshop-urile sunt cu înscriere în prealabil. PROGRAM ZILELE SUPERSCRIERI SÂMBĂTĂ, 18.11. 15:00 - 16:45: Forbidden Voices (r. Barbara Miller, 2012), One World România la Școală #proiecție specială pentru liceeni @salateatru, intrare liberă 15:00 - 16:30: Constituția, pentru părinți & copii, cu Alina Calistru - Funky Citizens, #workshop pentru părinți și școlari @salarepetiții, event cu înscriere 15:30 - 16:30: Freelancing & International Reporting. Studiu de caz: Proiectele regionale ale BIRN, Balkan International Reporting Network #talk pentru studenți și/sau tineri jurnaliști @bar, intrare liberă 17:00 - 18:30: Ultimul căldărar (r. Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu, 2016), Teleleu #proiecție @salateatru, intrare liberă 17:00 - 18:30: Premiere Bursa Prima Carte, cu Marius Chivu & Florin Iaru, Fundația Friends For Friends #talk @bar, intrare liberă 17:00 - 19:00: Fake News Lab, Centrul pentru Jurnalism Independent #workshop pentru liceeni @salarepetiții, event cu înscriere 19:00 - 21:00: Masterclass Superscrieri Moderat de Vlad Tăușance, cu Cristian Lupșa (DoR), Luiza Vasiliu (Casa Jurnalistului / Scena9), Victor Ilie (RISE Project) și Ioana Avădani (CJI), Fundația Friends For Friends & Centrul pentru Jurnalism Independent, #talk @salateatru, bilet 50 lei 21:00 - : Drinks & networking @bar DUMINICĂ, 19.11. 14:00 - 16:00: Workshop factualian: cum faci fact-checking?, cu Elena Calistru, Funky Citizens, event cu înscriere #workshop @salarepetiții 16:00 - 18:00: PITCH: Donate for projects, Factual, cu Elena Calistru (Funky Citizens), Acasă: the film, cu Radu Ciorniciuc, Să fie lumină, cu Ovidiu Vanghele, sau Recorder, cu Andrei Crăciun; Cercul de donatori #pitch @salateatru, event cu invitație 17:00 - 18:30: Eticheta de „asistat”. Cine sunt beneficiarii de ajutor social, în afara discursului public, cu Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu, dela0.ro #workshop @salarepetiții event cu înscriere 19:00 - 21:30: SuperZiceri: Pioneers. Natalia Antelava despre Coda Story, Paul Steiger despre ProPublica, intervenții urmate de un panel moderat de Cristian Lupșa, cu Paul Steiger (ProPublica), Natalia Antelava (Coda Story) și Jacqui Banaszynski, Fundația Friends For Friends #talk @salateatru, bilet 50 lei *EVENIMENT ÎN LIMBA ENGLEZĂ* ALL WEEKEND, începând cu ora 15:00 Raftul Superscrierilor, Cărturești #stand @hol, intrare liberă Albumul #protest, Documentaria #stand @hol, intrare liberă DoR Shop, Decât o Revistă #stand @hol, intrare liberă Cărți poștale Teleleu #expo @hol, intrare liberă „Comunități”, expoziție de grup: Ioana Moldovan: „Sănătatea în România”, Mircea Reștea: „Comunități marginalizate: Pirita”, Adrian Câtu: „Valea Jiului”, George Popescu: „Campioni naționali”, Andrei Pungovschi: „Comunități creative” și Bogdan Dincă: „Comunități minoritare: Apața”, Documentaria #expo @bar, intrare liberă

» la partea cea nouă din Muzeul Satului

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Frumusețea Capitalei noastre-i că poți face unele lucruri de nenumărate ori, fără să-ți vină plictisul. De cîte ori n-am trecut, bunăoară, pe la Muzeul Satului, fără să-mi pară că-i același loc! De fiecare dată l-am văzut ba cu alți ochi, ba cu alt chef, ba cu fii-mea la altă vîrstă; și nu pot zice că mi-a ajuns. În plus, de cîte ori l-am vizitat… naiba știe cum, n-am ajuns în partea sa nouă; ciudat… dar plăcut – ca o bucată de tort păstrată pentru-a doua zi. Am trecut pe-aici acum, pe mijloc de Noiembrie, cînd e atît de frumos să te plimbi! Soarele te-ncălzește bine de pe la zece dimineața și ai cîteva ore bune de plimbare; de-abia după trei dup-amiaza începe să te-ncerce cîte-o umbră friguroasă și-ți dai seama că mai e prea puțin pîn-se lasă seara… Frumos, liniște și lărgămînt pe-aici, prin partea nouă a muzeului! Case – nu multe; risipite ici-colo, ca s-ai loc să le-admiri și să le faci poze. E și-un măgar – unul adevărat, nu dintr-ăla cu permis auto – și-o mînă de oi și de capre care vin să le scarpini. Mîțele ți se unduiesc pe la glezne, geloase că nu le mai fotografiezi doar pe ele; e drăguț – chiar e așa de drăguț c-am uitat să fac și poze: de-abia am adunat cîteva! Sînt și lipsuri. Nu toate casele-s deschise. Nu toate casele deschise se pot vedea bine și-n totalitate – sînt odăi pe care doar le ghicești. Nu pricepi cum funcționează cine știe ce piuă veche, cine știe ce mecanism, ce moară. Nu prea vezi cum se trăia. E loc prea mult nefolosit – se pot ține chestii interesante, interactive și drăguțe-n hanuri – și, mai ales, ai vrea, cumva, să-ți treacă și prin stomac experiența vizitei: să poți gusta, să poți mînca, să poți adăsta la o masă cu ceva bun. Da’ tot îi frumos; frumos ca zilele astea frumoase de toamnă.  

» Dialog cu echipa A.R.C.E.N. și Re:Rise despre Catalog București @Rezidența BRD Scena9

Pe 15 noiembrie, de la ora 19.30, la Rezidența BRD Scena9, în cadrul Intersecțiilor de Miercuri, vă invităm să povestim despre Bucureștiul Vulnerabil, cum se poate schimba viitorul orașului și despre implicarea comunității, locuitori și specialiști, în inventarierea patrimoniului și salvarea peisajului urban al capitalei. La discuția moderată de scriitoarea Svetlana Cârstean va participa o parte din echipa proiectului A.R.C.E.N. - Catalog București– primul inventar complet al tuturor imobilelor de pe toate străzile din toate cele 98 de zone protejate ale capitalei.Despre detaliile proiectului, despre starea actuală a orașului așa cum reiese din primele date colectate și analizate vor vorbi invitații serii: • Raluca Trifa, asistent universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” - coordonator tehnic al proiectului A.R.C.E.N.; • Matei Ietam - inginer și fondator al Re:Rise - Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic; • Edmond Niculușcă - fondator A.R.C.E.N. și coordonator al proiectului Catalog București. La 40 de ani de la ultimul seismcatastrofal, Bucureștiul este nepregătit, viața oamenilor e pusă în pericol, iar memoria și patrimoniul cultural riscă să dispară. Vor dispărea străzi și case, povești și destine și oameni. Bucureștiul este singura capitală europeană care nu-și cunoaște în detaliu riscurile și urgențele, numărul imobilelor aflate în pericol și al clădirilor valoroase, calitatea construcțiilor recente și care nu are nicio viziune coerentă despre dezvoltarea viitoare a orașului. Asociația A.R.C.E.N. a demarat în martie 2017 proiectul Catalog București, urmând să inventarieze până în anul 2020 peste 14.500 de imobile (noi, vechi și terenuri virane) și să creezeo bază de date deschisă, cu hărți, statistici și fotografii care va cuprinde starea și analiza întregului țesut istoric al orașului. La proiectul ARCEN Catalog București lucrează 150 de voluntari, 20 de arhitecți și urbaniști și 15 experți. -- Ce sunt Intersecțiile de miercuri? Intersecțiile de miercuri sunt un proiect inițiat și coordonat de scriitoarea Svetlana Cârstean, care se desfășoarăîn fiecare săptămână la Rezidența BRD Scena9, din strada I. L. Caragiale nr. 32. Primul sezon a avut loc în perioada aprilie-septembrie 2015, în cadrul proiectului București Capitală Europeană a Culturii 2021.

» Digi – trafic nelimitat; trafic auto nelimitat.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Din cînd în cînd, urmărim cu interes la televizor reportaje despre lipsa locurilor de parcare, despre cei care blochează trotuare, despre cei care-și lasă mașinile pe banda-ntîia, pe trecerea de pietoni, pe spațiile verzi. Unele din aceste reportaje rulează pe televiziunea de știri „Digi24”. Și m-am distrat, de-a lungul vremii, găsind fix mașini ale televiziunii „Digi24” blocînd o-ntreagă bandă ori vreo pistă de biciclete. … cînd mai aflu de la televiziunea asta cum în București șoferii parchează alandala, eu mă duc să mă plimb cîteva minute de la Puișor în jos, spre Cotroceni. De ce? Fiindcă aici, pe strada Dr. Staicovici, se află sediul marii companii de care ține televiziunea „Digi24”. … și m-apuc să număr cîte mașini ale RDS-RCS sînt parcate pe străzile Izvor, Dr. Staicovici, Costache Negri și Pasteur. Cîte? Multe – zeci. Cotroceniul este acaparat și asfixiat de mașinile RDS-RCS. Acestea parchează pe trotuar, pe spatial verde, în piațete – oriunde-i un locșor liber; noroc că-s mașini mici, cît de cît de oraș…   Desigur, compania RDS-RCS are o parcare destul de mare cu spații generoase, dar în ea intră mașinile alea mai socotite – nu alea care umblă de colo-colo pe la clienți și intervenții. V-a plăcut? Pe mine m-a distrat.

» Case căzute 197 – Str. Radu de la Afumaţi 44

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Pe strada Radu de la Afumaţi (fostă Ghica Vodă), care se întâlneşte spre Ştefan cel Mare cu Viitorului,  altfel o stradă cu case onorabile şi cu câteva bloculeţe chiar interesante, găsim această clădire care zace de câţiva ani într-o ucigătoare paragină. mai multe despre Case căzute

» cît de împuțit e Bucureștiul spre margine

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ne-am obișnuit să alergăm prin Oraș; n-avem noi chef să privim în stînga și-n dreapta. Nici timp n-avem. Dac-am avea, am vedea cît de împuțit e totu-n jurul nostru. Îi de-ajuns să trecem prin oricare din ieșirile din București. Sau intrările – depinde cum le luăm; dar oricum sînt infecte. Capete de linii jegoase, cu coșmelii murdare, cu barăci de tablă-n care se poate bea cîte-un pahar de poșircă; patiserii amărîte; maldăre de gunoaie, locuri virane unde se strîng curieri ca să-și mute marfa dintr-o dubă-ntr-alta; noroaie, depozite prăpădite de materiale de construcții; microbuze șui care-așteaptă să ducă mușterii-n comunele suburbane; blocuri noi înghesuite pe cîte-o parcelă mărginită de table ruginite și scaieți; oameni săraci care se tîrîie spre piețe cu cărucioare. Peste tot pe unde dai să ieși ori să intri, Bucureștiul e murdar, prăpădit, meschin, neprietenos și lăsat de izbeliște de primării; iarba, florile, gărduțurile și bordurile colorate n-ajung aici mai niciodată. … și văd asta și azi; o văd de cînd mă știu, oameni buni – nu se schimbă nimica, nimica.

» Viața Șoselei Viilor (VII)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… iată, povestea nu se oprește așa ușor, deși am încheiat serialul despre șoseaua asta. S-a pomenit serial – și, mai ales, s-a pomenit un serial destul de lung – deoarece, pe măsură ce aflam mai multe despre locurile astea, era nevoie să le-nfățișăm pe toate; și-am aflat multe. Nu știam, de pildă, în ce cheie va fi articolul; plecasem la drum cu ideea că va fi vorba doar de ceva industrie – cînd colo, s-a dovedit că trebuie s-o luăm de dinainte. Am redescoperit viile – cu vremea lor veselă, dar care oricum era spre apus. Deja, la 1850, baronul Bellu își scosese butucii de pe moșie pentru a da comunei loc de cimitir (și cum i s-a păstrat numele, prin veacuri!) – era semn că Bucureștiul se schimba, creștea, devenea altceva. Pe-nceput de secol XX, autori ca Bilciurescu ori Costescu încă suspinau după acel București care se dusese; după viața așezată, simplă și lăsată de Dumnezeu, în care – mai ales – săracul își cunoaștea lungul nasului și nu se-amesteca cu boierul. Culesul viilor era cuminte, ca un tablou pictat; dar noi, cunoscînd firea bucureșteanului, știm mai bine… Da; era prilej și de bucurie; și de sărbătoare; și de întîlnire a tinerilor care urmau să se căsătorească – dar și ocazie de petreceri deocheate și alte prăpăstii. Pînă și bătrînul Nicolae Minovici – prin anii ’30 – zicea-ntr-o prelegere că „statisticele ne dovedesc că mare parte din idioți, epileptici și debili au fost zămisliți în timpul culesului viilor, al carnavalului sau al anului nou”. Că n-o fi așa, ne gîndim și noi; dar n-ar fi lipsit de haz să ne-aducem aminte că marele doctor a fost, printre altele, și primarul sectorului III de-albastru – adica, fix unde se-află Șoseaua Viilor. Drept însă-i și că funcția asta a avut-o prin anii ’20 – marile vii demult erau dispărute-atuncea… Reconstituind evoluția locurilor, am avut noroc de hărți și planuri bogate. Am căutat referințe despre industria și comerțul de-aici prin cărțile de telefon, prin ghidurile stradale și turistice; am căutat prin anuarele generale bucureștene, prin anuarele statistice; am mai căutat prin diverse dări de seamă ale societăților care se ocupau de serviciile de utilități publice – așadar cam fiecare cifră este documentată. Bunăoară, socoteala proprietarilor de vii este luată din hărțile lui Borroczyn. Cea a comercianților, compilată din Anuarul Socec al României Mari și din cărți de telefon. Numărul celor care se prăpădeau de oftică reiese din anuarele statistice apărute după primul Război. Am urmărit – cît am putut – ce s-a mai scris pe ici-colo despre industria bucureșteană pe forumuri. Au fost discuții care s-au purtat cu mai bine de zece ani în urmă, cînd nu era așa de ușor să găsești, strînse ori risipite, hărți, ghiduri și anuare; cine se pasiona de trecutul bucureștean în acele vremuri era silit să se documenteze direct prin biblioteci, iar accesul la resursele electronice era dificil – mulțumită acelor oameni avem azi atîta bogăție de informații la-ndemînă. Nu o data, a fost o inspirație seria de articole strînse în rubrica „de locuit și de povestit” – de-aici aflăm despre parcelări, despre construcțiile de mici cartiere-tip. Amintiri s-au adăugat la ce-am scris; Cătă, care știe bine locurile, a completat un pic povestea intrării ce se face din Viilor, de pe la numărul 19: „este ceva interesant, o fundatura intr-adevar, o mini parcelare, facuta in anii 20-30 , nu stiu de catre cine. Sunt 3 sau 4 cladiri, unele duble, cu demisol, un etaj plus mansarda, (nu mai stiu sigur, sunt zeci de ani de cand mergeam in vizita acolo la o matusa). Foarte bine construite si interesante ca dispunere a camerelor. Interesant ca erau delimitate una de alta, in exterior, cladirile impreuna cu micile portiuni de curte aferente prin niste maxi praguri usor rotunjite la coama, de circa 40-50 cm inaltime care se intindeau de-a latul fotografiei. Era destul de problematic cand treceai de la un vecin la altul. In spate curtea se marginea, am impresia, cu centrala pestelui si pescuitului sau asa ceva (in subordinea Ministerului Ind Alimentare) unde exista si o fabrica de conserve de peste, care a fost preluata in anii 90 de o familie de greci care dupa cativa ani de productie a conservelor au daramat-o si au infiintat un frumos complex imobiliar” Au intrat multe-n serial, dar la fel de multe-au rămas și pe dinafară; uite, bunăoară, cum în Expoziția și Tîrgul de Mostre a Industriei Românești de la 1921 apar imagini cu bogăția cu care se mîndreau fabrici precum cea de ciocolată Zamfirescu; cea de conserve Flora; cea de asfalt ori cea de cojitul orezului.   Am strîns toate cele șase episoade într-o pagină separată, care se poate citi de la cap la coadă. Cuprinsul lor este înfățișat mai jos: prima parte – secolul al XIX-lea și începuturile industrializării a doua parte – de la Piața Coșbuc spre fabrica de Ciocolată a treia parte  – fabrica de Ulei și zona Spătaru Preda a patra parte – între străzile Fabrica de Chibrituri și Dr. Constantin Istrati a cincea parte – în zona străzii Înclinată a șasea parte – pînă la Pieptănari

» plastic tot mai prost la sticlele de apă minerală

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Nu așa, pe bune, nu așa… Nu așa trebuie să stea în mînă o sticlă de apă minerală de plastic! Zici că-i din hîrtie, se fleșcăie imediat ce-o deschizi – dacă nu ești atent, dai pe tine un sfert din apă. Economia și „ecologia” merg prea departe.  

» O călătorie multiculturală la Brașov - spectacole de teatru și alte activități

Ediția a XXVIII-a a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, organizat de Teatrul “Sică Alexandrescu” Brașov, va avea loc anul acesta pe parcursul a 10 zile, în perioada 10 – 19 noiembrie 2017. Începând cu acestă ediție, evenimentul de tradiție organizat de instituția noastră împreună cu Primaria Municipiului Brașov, propune publicului o nouă abordare. Teatre de renume din Republica Moldova, Marea Britanie, Ungaria și Franta au acceptat invitația de participare la acest festival, transformând-ul într-o manifestare multiculturală. Ne dorim ca acest festival să crească în fiecare an și să ajungă recunoscut pe piața culturală de artă și de activități de gen festivalier, intrând într-un circuit de comunicare și schimburi culturale la nivel internațional. Anul acesta, competiția va fi apreciată valoric de un juriu format din trei membri, personalități marcante ale lumii teatrale, cu cariere universitare în învățământul teatral. Este vorba despre eseistul, teatrologul și criticul literar, doamna Doina Modola, regizorul și scenaristul de teatru și film, Alexa Visarion și actorul Mircea Rusu; un juriu care emană maturitate artistică și discernământ teatral. La această ediție ne axăm pe dezvoltarea multiculturală a teatrului brașovean și sperăm la deschiderea pe care ne-o oferă cunoașterea stilurilor de joc și a expresiilor scenice moderne care se dezvoltă acum în spațiul comunitar european. Ținta acestei ediții a festivalului este o unitate în diversitate cultural-teatrală, pentru beneficiul comunității brașovene și dedicată publicului său fidel. Este o sărbătoare a teatrului și a orașului în care, prin expresie artistică, Teatrul “Sică Alexandrescu” va deveni, pentru zece zile, un pol de exprimare teatrală și o expresie a cosmopolitismului său cultural, tradiție pe care o are urbea însăși.

» Cum a fost la dezbaterea "Ce au in comun artistii si programatorii?"

Pe 30 octombrie, în cadrul Hotelului Minerva, a avut loc dezbaterea ‘Ce au în comun artiștii și programatorii?’ unde invitați la dialog au fost: Cristian Pelivan de la Ministerul Culturii, Ciprian Șiulea (Asociatia Română a Traducătorilor Literari), regizorul David Schwartz, Victoria Stoiciu (Fundația Friedrich Ebert), jurnalista Iulia Popovici, Florentin Iancu (Sindicatul IT Timisoara), regizorul Serghei Chiviriga și jurnalistul Costi Rogozanu, ce a moderat întreaga discuție. Dezbaterea a fost înregistrată live și vă invităm să o urmăriți aici. Cei din sală și-au dorit să semnaleze Ministeului Culturii situația lucrătorilor culturali din România, care nu sunt reprezentați decât indirect în comisiile de dialog social de către sindicate. Mai mult decât atât, Iulia Popovici a pus pe masă un adevăr crunt referitor la legislația curentă din România, exemplificând cum este definit PFA-ul în prezent: ‘PFA îți permite să angajezi pe alții ca să-ți externalizezi propria muncă, dar cum să își externalizeze actorul propria muncă sau traducătorul literar? Acestea sunt 2 exemple care arată că definiția PFA așa cum este ea în România este aberantă.’ Dezbaterea a avut pe toată durata sa un punct comun și anume precarizarea condițiilor de muncă din domeniul cultural. În momentul de față lucrătorul independent trebuie să susțină multiple proiecte pentru ca domeniul în care lucrează să-i ofere un venit constant. Regizorul Serghei Chiviriga afirmă că ‘adoptarea unei legi care să definească clar statutul fiecărui artist ar putea fi un prim pas în față spre soluționarea concretă a problemelor actuale'. David Schwartz îi întărește ideea de standardizare a plății actorilor, dar nu numai la un minim, ci și la un maxim: ‘anumiți regizori sau anumiți actori își pot permite să fie plătiți inclusiv din fonduri de stat, care sunt halucinant de mari. Vorbim de zeci de mii de euro pentru un spectacol, 5000 de euro pe seară, sume de genul acesta’. Ca o concluzie a celor afirmate mai departe de David ar fi dorința înființării unui sindicat care să aducă o reglementare serioasă în privința acestui minim-maxim, în functie de niște criterii stabilite de comun acord. Cristian Pelivan, reprezentantul Ministerului Culturii oferă spre finalul discuției un mod de a solutiona problemele din acest sector și anume încercarea de a consolida lipsa de solidaritate. ‘Și acum ar putea exista o formă de asociere, ar putea exista o asociație…un ONG cu 6000 de membri, toți tineri actori care să-și dorească să încheie un protocol de colaborare cu un sindicat…Dacă s-ar asocia, ar putea pune presiune altfel!’ Dezbaterea se încheie oarecum într-o notă pesimistă. Cei invitați la discuție sunt de părere că rezultatele a tot ce se întâmplă astăzi sunt cauzate de faptul că oamenii nu au încredere în formele de solidarizare. ‘O muncă pe care trebuie să o facem toți pentru a ne îmbunătăți situația de lucrători este o muncă de convingere și de propagandă. Sistemul independent este de fapt dependent de stat!’ – afirmă regizorul David Schwartz.

» Expozitia Autorul Colectiv - Istorii private ale arhitecturii publice

Vineri, 17 noiembrie, ora 18:30, la A5 Studio Space din Strada Piața Amzei numărul 5, se va deschide expoziția Autorul Colectiv, un proiect ce investighează istoria orală a construirii Casei Poporului, inițiat de artistul vizual Călin Dan în colaborare cu Celia Ghyka, ca un nou episod al cercetării sale artistice pe termen lung, Arhitectura Emoțională. Pornind de la ipoteza că marile ansambluri arhitecturale sunt rezultatul unui efort comun, Autorul Colectiv își propune identificarea participanților direcți la proiectarea și realizarea Casei Poporului și înregistrarea amintirilor acestora, invitați să își povestească experiențele în fața camerei de filmat. Însoțit de strângerea un corp documentar ce se referă la semnificațiile urbane, sociale, arhitecturale ale Casei, proiectul își propune să redea miilor de oameni care au lucrat la șantierul de pe dealul Spirii în anii ’80 dreptul de proprietate simbolică asupra acestui edificiu. Folosind metodele artistice ale video-interviului, proiectul explorează rolul auctoriatului colectiv în producerea arhitecturii de mari dimensiuni. Pornind de la realitatea construirii și proiectării acesteia, care sunt acte colective și nu doar proiecte de autor ale unui arhitect sau grup de arhitecți, proiectul urmărește să recupereze o parte din memoria orașului și să construiască o istorie socială a producerii arhitecturii publice. Prezentând o documentare ce a avut loc în ultimele șase luni, expoziția Autorul Colectiv marchează începutul unui proiect de lungă durată, care urmărește să creeze un cadru interdisciplinar pentru realizarea unei baze de date cu interviuri care se vor concentra asupra experiențelor personale ale celor intervievați. Aceștia sunt selectați pe baza unor criterii socio-profesionale menite să reflecte structura personalului implicat în realizarea edificiului, de la proiectare la diversele faze și competențe de execuție. Expoziția va fi urmată de o dezbatere-conferință publică cu participare internațională care va avea loc pe 22 noiembrie, la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România. Cunoști pe cineva care a lucrat la Casa Poporului? Autorul Colectiv e interesat de povestea ta și e gata să o asculte. Hai să scriem istoria împreună!   Scrie la contact@autorulcolectiv.net, sau suna la  0736 556 013.

» Hello world!

Articol preluat de pe blogul Moodboards.ro.Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it, then start writing!

» 150 de oameni de treabă

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Primăria Capitalei a făcut un lucru bun – a organizat un concurs de proiecte pentru cetățeni. … mai bine 150 de idei au rămas pe listă; din ele, 33 sînt eligibile – și puteți vota ce vă place mai tare. Nu vreți să le votați? Nu face nimic; dar eu zic că n-ar fi chiar o pierdere de vreme dacă le-ați citi – pe toate 150, nu doar pe cele din lista scurtă. De ce? Fiindcă ajută; ajută să vedem cum gîndim noi, cetățenii; noi, oamenii. Ajută să ne dăm seama că nici unul din proiectele astea nu vine c-o idee-minune; c-o soluție nemaiîntîlnită. Nu – sînt doar idei normale, mici, de bun-simț. … exact ceea ce nouă, tuturor, ne trebuie; exact de ce ducem lipsă; exact cu ceea ce avem nevoie să-ncepem.

» Harbin funcționează

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Unul din cele mai dragi restaurante s-a deschis iar. E vorba de Harbin, „chinezescul” de la Alba-Iulia. Arsese – acum vreo doi ani? nu mai știu – și din cînd în cînd mă mai abăteam să văd dacă se mai deschide. Uite, că de fapt s-a redeschis de multișor; cică de prin februarie. Arată, desigur, mai dichisit – nu că n-avea nevoie, oricum, de-o renovare zdravănă. Dar… de unde să știe clientul? Din stradă n-ai cum să ghicești; nici o firmă, nici un însemn care să te facă să te gîndești că aici ființează un restaurant! Doar un gard mare, orb, și-o poartă mititică. În fine: s-a redeschis și trag nădejde că-și recapătă clientela. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» Din zbor – Limba română (XVI)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu „Limba, țara, vorbe sfinte La strămoși erau; Vorbiți, scrieți românește Pentru Dumnezeu!” „Analizele făcute de reprezentanții ASF arată că randamentul la pilonul întâi de pensii este de trei ori mai mare decât cel de la pilonul doi iar, potrivit unor surse, Ministerul de Finanțe face o simulare, fie pe mutarea banilor între cele două piloane, fie pe reducerea contribuțiilor.”[…] […]„Sindicaliștii cred că în spatele modificării raportului de contribuții între cele două piloane de pensii ar fi de fapt o gaură financiară care trebuie mascată, iar analiștii financiari sunt de părere că efectele se vor vedea în câteva luni prin deprecierea leului și prăbușirea economiei.”[…] Această informație cutremurătoare a fost difuzată de o televiziune care nu transmite decât informații cutremurătoare, toate în exclusivitate. O pitpalacă anonimă a citit-o pe nerăsuflate într-o emisiune de știri (cum altfel?) cutremurătoare. Redactorul textului, dar și gurista care l-a redat cum redă patefonul „His Master’s Voice” discul de vinil, au plasat substantivul pilon în aceeași categorie cu bulon – buloane sau piron – piroane. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic îi învață pe cei care cutează să-l deschidă că  pilonul face parte din altă categorie, alături de neuron – neuroni. Dacă cei doi i-ar fi avut (pe ei, pe neuroni) și aceștia (neuronii) ar fi fost antrenați pentru a cunoaște și a folosi „dulcea rostire românească, din ea născuți, și-ntr-însa aduși la țintirim”, atunci ar fi evitat să facă de râs televiziunea „Și mai mult decât atât – cel mai urmărit post din România la evenimentele importante” (căci despre ea facem vorbire). De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Așa că le dăm o mână de ajutor: Pilon-un pilon-doi piloni. Nu piloane! Altfel, pitpalacii ăștia ar trebui să poarte sub căciulă neuroane!

» Viața Șoselei Viilor (VI)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Poveștile șoselei Viilor își pierd aerul industrial. Pe măsură ce ne depărtăm de părțile Filaretului, totul arată altfel. … Viilor are doar aparența aceea de șosea de țară pe care-o găsim pe orice altă arteră mărginașă bucureșteană. E drept că ne mai sare-n ochi o clădire cam bălțată și nefolosită de ani buni: Aci, la numerele 85-87, s-a aflat o fabrică de cerneluri. Înainte de Război se chema Unio-Chimica; după – Ilie Pintilie. S-ar fi dezvoltat, inițial, dintr-o fabrică de ulei, numită Vultur. Clădirea dinspre stradă a tot fost renovată succesiv la sfîrșitul anilor ’90 – fără să atragă prea mulți mușterii. Casele joase și modeste fac majoritatea construcțiilor de pe-acest segment. Mai departe, șoseaua e-nchisă-ntr-un rînd de blocuri, dintr-acelea care nu ieșeau cu nimic în evidență nici în anii ’60.  Au bucătăriile „pe coloană” și cred că, cel puțin inițial, centrale termice dintr-acelea cu fochist. Cu siguranță au luat locul altor case modeste, cel mult cu prăvălii și ateliere; firește că poze n-avem.   Dar avem altceva: o socoteală destul de bună. Între Războaie ființau pe șoseaua Viilor mai bine de două duzini de crîșme, băcănii, cismării, croitorii și frizerii – și majoritatea se aflau între șina Filaretului și Pieptănari. Băcani precum Ana Dumitrescu, Costică Arvunescu, Costică Puțureanu și Iancu Fosteris țineau și birturi ori crîșme; dar mai aveam și vreo trei băcani care n-amestecau nici vinul, nici afacerile. Și-atuncea, mă tem, cîrciumile erau tot cele mai multe – față de cele deja pomenite, mai dădeam de vreo șase-șapte. Vreo doi croitori, vreo doi cismari și vreo doi bărbieri își cîștigau existența în partea asta de lume. Cinematograf n-am găsit. Nu lipseau fierari, dulgheri; era chiar și-o mica moară – dispar cu vremurile; afacerea interbelică Sobarul se transformă – cum se cuvine – în cooperativă; și micul producător de încălțăminte Sonneklar devine unitate de producție a Cooperativei Lupta pentru Pace. Ce mai avem? Firește: spitalul! Ridicat în loc liniștit și curat, cu aer bun; nu era singurul spital bucureștean care se bucura de așa lărgămînt. S-a extins în timp; înainte de Război construia aici Antrepriza de Construcții Ursescu și după aia… Întreprinderea Nr. 1. Ca mai toate spitalele vechi ale Capitalei, e de explorat – curtea-i doldora de lucruri interesante și ascunse… și mai ales decăzute.     Nevoia spitalului nu putea fi pusă la îndoială. Ftizia omora oameni și se răspîndea cu ușurință, ajutată de sărăcie și condițiile grele în care se trăia în mare parte din țară. Doar aici, dintre locuitorii de pe Șoseaua Viilor, se stinseseră 13 suflete în 1918 și 10 un an mai tîrziu; e drept și că lipsurile din timpul Primului Război au fost cumplite. Pe măsură ce viața devenea un pic mai bună, numărul deceselor se micșora: la 1921 se înregistrau doar patru – și șapte la 1923. Bun-înțeles, în cifrele astea nu intrau cei ce mureau în spital: statistica lor e separată, în jur de 60-80 pe an; cei mai mulți morți de tuberculoză însă se înregistrau în pavilionul separat – Zerlendi – cel de peste drum de Adesgo. Încet, urma să se trăiască cîte-un pic, cîte-un pic mai bine. La 1933 Uzinele Comunale București construiau sub șosea un canal colector magistral care urma să scoată apele murdare-n jos, spre părțile Abatorului; alimentarea cu apă și canalizarea în zona adiacentă se ramifică tot mai tare. Sînt și anii-n care se construiește cu cap și frumos pe-aici. Avem o mică parcelare între strada Echinocțiului și Spital, pe-un alt covrig de stradă și – mai ales – avem întreaga felie nouă de cartier dintre Viilor și Pieptănari: un mic orășel ceferist, o gradină de cartier, nu altceva; cu părculeț, cu o școală mare, cu două aripi deschise, separate pentru băieți și fete, că așa erau vremurile; acuma, din păcate – deși rămîne un cartier liniștit, drăguț și plăcut – fiecare și-a modernizat casa după plac și s-a pierdut ceva-ul ăla al lui care te-mbie să-l savurezi. Numai biserică n-are; de fapt – mare minune! – nu găsești neam de biserică ortodoxă pe Viilor. Avem biserică reformată construită, cică, tot prin ’33; avem geamie: mutată prin anii ’60 din Parcul Carol îndărătul blocurilor de la Pieptănari (n-or fi găsit altundeva?) Mai au și adventiștii una mai înspre Cuțitul de argint, pe unde se-ntind străduțe cuminți cu nume de mitropoliți și înainte-ar fi fost un cartier puchinos, zis al Orbeților. Da’ la ce-ar fi trebuit biserică, cînd șoseaua duce-n ditai cimitirul? Care-i aici de pe vremea cînd viile încă stăpîneau locul! Iaca și șoseaua-i gata. Acu-ajungem la Pieptănari, unde piața – căreia tot mai mulți am început să-i spunem Eroii Revoluției, după cimitirul de vizavi – a fost bordată cu încă vreo trei blocuri și-un complex alimentar cochet pentru începutul anilor ’60… E lume; aglomerație, sunt patiserii, ai de unde-ți lua cîte ceva bun; pe colț e fostul liceu Autobuzul, ce-a rămas din vechea găzărie care se-ntinsese-n anii ’90 ca ditai benzinăria; e metrou, trec tramvaie și trec autobuze. Numai trolee nu mai trec, că nu mai e nevoie de ele; le mai vedem doar din pozele lui Hans Oerlemans. Odată ce-a fost deschisă „Magistrala”, troleele au început să urce dealul de la Adesgo pînă-nspre Șura Mare (mai apoi au început să meargă și pe la Timpuri Noi, spre nou-construitul Berceni; doar mai tîrziu s-a tăiat și bulevardul numit al Pionierilor și troleele au pornit a urca direct de la Șincai, spre Văcărești) – la mijlocul anilor ’80 însă s-a zis cu troleele… E forfotă-n stații – pe-aici trece tramvaiul ce dă roată orașului, urmaș de nădejde al legendarului 26, cel născut odată cu pornirea tramvaielor pe Viilor. Și-n imaginile de mai jos arătăm cum se intră din Viilor în cartierul ceferist. Stradal, a fost construit un rînd de bloculețe – cu prăvălii – care duc spre părculețul din fața școlii. E ciudat că bloculețul de pe partea stîngă este nou, construit laolaltă cu cel șaizecist; mă-ntreb ce s-o fi ales de cel’lalt – a căzut, a pățit ceva, n-a mai apucat să se ridice? Comuniștii au îndesit c-o mînă de blocuri de patru etaje aleile tăiate cu generozitate înainte de Război; este foarte multă mizerie și degradare în dosurile blocurilor astea, din păcate.    Nu știu ce-ar mai fi de spus. Asta a fost Șoseaua Viilor, așa cum am deslușit-o eu: o șosea de vreo patru-cinci stații pe care-o iei la pas în nici juma’ de ceas, că n-are mai mult de doi kilometri; o aflăm în sectorul 5 și de-a lungul vremii a ținut ba de raionul Nicolae Bălcescu, ba de sectorul III de-albastru; și… gata. Ș-am încălecat pe-un butoi; dac-o mai fi ceva de zis… vedeți voi • prima parte • a doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte

» Comunitatea internațională se întâlneștela târgul ‘Feel at Home in Romania’ în noiembrie

Comunitatea internațională din România se întâlnește în noiembrie la târgul Feel at Home in Romania, organizat de City Compass Group. Evenimentul, care va avea loc pe 16 noiembrie la Hotel Cișmigiu în București, va aduce laolaltă atât profesioniștii străini din România, cât și românii interesați de mediul internațional. Organizatorii așteaptă peste 500 de participanți, atât vizitatori individuali, cât și reprezentați ai companiilor, incluzând manageri de top străini și români, investitori, diplomați străini, membri ai principalelor Camere de Comerț străine, consultanți, profesioniști români care s-au întors din străinătate. Cu o componentă de târg, lansări de carte și networking, evenimentul promite să fie destinația principala a toamnei pentru vorbitorii de limba engleză din București. La acest eveniment, City Compass Media își va lansa ediția cu numărul 10 a ghidului înlimba engleză pentru străini, City Compass Romania: Bucharest & Beyond, și va oferi exemplare gratuite primilor 200 de participanți la târg. Evenimentul începe la ora 15 și durează până la ora 22. KPMG va lansa de asemenea un ghid de startup în România pentru antreprenorii străini, cu informații clare și concise, atât în limba română, cât și în engleza. Partenerii vor avea oferte speciale pentru vizitatori în timpul târgului, de la vouchere până la reduceri la produse și servicii. Accesul la eveniment se face pe baza de înregistrare prealabilă la acest link. Mai multe informații despre eveniment pe www.FeelatHome.ro. Grupul cuprinde o divizie de media, City Compass Media, publisher al Romania-Insider.com, cel mai citit portal de limbă engleză din România, al unui serviciu de revista presei în limba engleză, și al ghidului tipărit în limba engleză City Compass Romania: Bucharest & Beyond. 

» atît i-a dus capu.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… uite, fix în mijlocul Orașului, pe Calea Victoriei, pe unde toată lumea cască gura la Palat, la C.C., la frumusețea centrului… „Reclama ta aici!”… Pe bune! Atît i-a dus capu. Ce să faci!

» „Broscuţa” cu noroc

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Pont vândut de un amic: „vezi că e o rablă, într-o curte, în spate la un Mega Image…” Omul, binevoitor, dar nefiind pasionat, nu-mi dăduse alte detalii, aşa că adresa indicată fiind aproape de casă şi, mai ales, ţinând cont de penuria de astfel de trofee, m-am repezit la locul faptei. Am ajuns la ţanc. In jurul „broscuţei” (un VW beetle, 1300), forfoteau câţiva inşi. „REMAT-ul o aşteaptă”, mi-am zis. Nu era aşa. Cumpărătorul o dorea pentru restaurare şi tranzacţia fiind încheiată, „broscuţa” trebuia urcată pe platformă. N-a fost treabă uşoară, aşa că a pus umărul şi… subsemnatul. Mai întâi, a trebuit urnită maşina dintre bolovani. Aici, cele 100 de kg ale mele au contribuit decisiv la acţionarea pârghei improvizate dintr-o scândură. Apoi, am trecut la stilul… împins. Alte probleme, pentru că aleea de acces la curte, după ce că era îngustă, era şi exact perpendiculară pe axa maşinii. Vă daţi seama: viraj la aproape 90 de grade, făcut cu cauciurile dezumflate… Plus un câine foarte vioi, care încerca tot timpul să muşte pe unul dintre intruşii care i-au luat comoara din ogradă. Mă rog, totul s-a terminat cu bine, maşina a fost suită pe platformă şi a luat drumul spre atelierul de restaurare. Să fie într-un ceas bun!

» Brandul culinar Gault & Millau se lansează în România

Restaurantele românești vor fi evaluate pentru prima dată pe plan local într-un ghid oficial, la standarde internaționale. Brandul  internațional Gault & Millau este primul standard gastronomic ce  va evalua  restaurantele românești din perspective de calitate, creativitate şi autenticitate.  Procesul  de  evaluare  începe  în luna noiembrie a acestui an, când reprezentanții Gault & Millau vor vizita o serie de restaurante din Bucureşti şi principalele oraşe ale ţării, urmând ca rezultatele să fie anunțate în mai 2018, în primul ghid oficial publicat în România. Cu o  tradiție de peste 50 de ani, conceptul Gault & Millau a apărut pentru prima dată în Franța în anul 1962, la iniţiativa a doi jurnalişti pasionați de gastronomie, Henri Gault şi Christian Millau, care au hotărât să lanseze un ghid independent al restaurantelor. Până în prezent, conceptul s-a răspândit în douăzeci de ţări, fiind un punct de referință în gastronomie pe toate continentele. Prin criteriile specifice, Gault & Millau acordă restaurantelor un punctaj între 0 şi 20 care ține cont de experiența completă a unei vizite în restaurant. Cele care obțin cel puțin 10 puncte vor  apărea în ghidul  publicat  anual, iar cele care primesc un punctaj superior vor primi distincții sub formă de bonete Gault & Millau, al căror număr variază între 1 și 5. De asemenea, ghidul va  include şi restaurante din categoria "Pop"  – cele care se disting mai degrabă printr-o experienţă culinară relaxată şi uşor accesibilă (e.g. wine bars, cafenele de specialitate, patiserii gourmet,  food  trucks) – precum și o secțiune specială dedicată vinurilor. Franck Giovannini- Gault Millau Chef of the Year În mai 2018, ghidul va fi lansat în prima gală Gault & Millau care va acorda și primele premii bucătarilor din România care se remarcă prin experiența culinară pe care o oferă. Familia Gault & Millau se mărește astăzi, odată cu lansarea  brandului în România. Ne dorim să contribuim la un  standard sporit în ceea ce privește cultura gastronomică a consumatorului larg şi experiențele pe care le oferă restaurantele, precum și la cultivarea unui ecosistem autentic.  Am remarcat că românii sunt din ce în ce mai interesaţi de experiențe gastronomice de calitate şi că există o evoluție a conceptelor culinare pe care le oferă restaurantele şi bucătarii din România.”, afirmă Côme de Chérisey, CEO Internaţional Gault & Millau. Există o efervescenţă de inițiative şi interacțiuni în spațiul gastronomic românesc, o curiozitate sporită de a testa gusturi şi rețete noi, fie că vorbim despre producători locali, retaileri, proprietari de restaurante,  bucătari care  doresc să exceleze profesional, fie despre consumatorii finali tot mai dispuși să încerce experiențe culinare inedite.”, adagă Alexandre Almăjeanu, fondator Gault & Millau Romania. Creşterea puterii de cumpărare, îmbunătățirea culturii gastronomice prin acces la informații şi o mai mare  deschidere  către  nou,  apariția unor restaurante ce se concentrează pe calitatea  experienței culinare precum şi dezvoltarea profesională a bucătarilor din România arată o apetenţă crescută pentru performanță şi un potențial semnificativ de evoluţie. Experiența Gault & Millau în alte ţări din regiune, precum Polonia şi Ungaria, este un bun indicator al dezvoltării accelerate a ofertei gastronomice şi a standardelor din această industrie. Pe lângă evaluarea restaurantelor conform unui standard internaţional, Gault & Millau își propune să contribuie şi la  recunoașterea specificului  local, în încercarea  de a realiza o radiografie  cât  mai completă a universului gastronomic din  România zilelor noastre. Toate informaţiile se vor regăsi în ghidul scris, dar şi pe platforma online www.gault-millau.ro şi aplicația mobilă ce vor  fi disponibile publicului din România începând cu luna noiembrie, unde restaurantele vor avea posibilitatea  să se înscrie şi să actualizeze informaţiile disponibile publicului larg. Pentru mai multe informații, puteți să rugăm contactaţi: Raluca Hritcu, co-CEO Gault & Millau Romania raluca@gault-millau.ro Stefan Mortici, co-CEO Gault & Millau Romania stefan@gault-millau.ro

» „Divan” pleacă din Victoriei

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… dup-un an și-un pic, pare că „Divanul” din Victoriei își ia tălpășița; localul e-nchis și-n renovări. O fi că n-a mers cum se-aștepta, asta nu știm. Știm că deja colțul ăsta începe să poarte ghinion celor care deschid cîte ceva. Deși are vad, deși are potențial, cînd oamenii se-obișnuiesc cu gîndul că orice se deschide aici o să meargă prost… mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» să vă caut EU?

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Este tot mai clar că nici una din Primăriile actuale bucureștene n-o să facă mai nimica. Nici sectoarele, nici cea mare. Nu-i o tragedie; nu se aștepta nimeni ca ăștia să fie-n stare să facă ceva… … dacă nu-s împinși de la spate! Deci, dacă mă siliți s-o spun, o spun. E vina ăluia care nu face! Da’ ăla care nu-l impinge să facă nu-i niciodată vinovat… nu-i pute gura. Pentru că – în chestiuni publice – sîntem cu toții-n aceeași găleată; nu primăria lor și societatea noastră. Asta „a mers” cîțiva ani, pe vremea lui Oprescu, dar azi nu mai merge! Și nu merge… fiindcă nu dă rezultate! Se face un an-jumate și nu știu unde-i Opoziția! Și cine! Nu m-a căutat nimeni! Nu mi-a scris nimeni! Nu mi-a trimes nimeni măcar un fluturaș! Nu mi-a aținut nimeni calea pe stradă: „știți, noi – consilierii x și y – vrem aia și ailaltă și știm și cum să le facem!” Și ce ocazii, fraților, ce ocazii pierdute… Oamenii ăștia care-și zic „opoziție” continua să trăiască-n bula lor – mai postînd cîte ceva adresat tot celor ce oricum gîndesc ca ei, mai răspîndind cîte un mesaj al șefului, mai dînd un like la vreo glumă despre Primar… atît! Soluții? Idei? Gînduri pentru viitor? Ciuciu: tot Primăria vine cu-n concurs de proiecte adresat cetățenilor! Nu văd emulație, nu văd coordonare, nu văd cooperare; nu văd, bunăoară, consilierii din sectorul 5 conlucrînd cu cei din sectorul 4 – nu văd decît că-și dau share la cîini pierduți.

» Case căzute 196 – Str. Sevastopol 28 și 32

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Fiindcă-s cam alăturate, le punem împreună.Prea multă paragină pe strada asta – curți golite unde se parchează la 5 lei ora (mai ieftin cu 3 lei decît îți cere Spitalul Sanador însă) mai multe despre Case căzute

» „Răzgândeală”

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Adică, e cam „de porc” şi cu violenţă. Nu dă bine!

» 7 mașini vechi LXXXVII

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Suntem la episodul 87, pe care-l dedicăm numai „bărcilor” americane; toate, însă, frumoase. Cum ar fi un Pontiac Bonneville: Este din seria a patra, cea din anii ’65-70. Urmează un Mercury Grand Marquis – pare-a fi de pe la sfîrșit de ani ’70.   Uite-un Oldsmobile Toronado! E cam din aceeași perioadă și din generația a treia a modelului, care-ncepuse să mai lase de-o parte ceva din… ceva-ul de la-nceputuri: Aceleași vremuri, alt model – un Caddillac Eldorado Biarritz; a opta generație de Eldorado: Ajungem deja-n anii ’80. Puține mașini americane au ajuns cu atît aplomb în filmele din cea de-a doua jumătate a acelor ani precum Chryslerul LeBaron – acest model de LeBaron (e drept, în filme „juca” varianta decapotabilă)   Ne-apropiem și mai tare de vremurile noastre. Un Caddillac de Ville banal – e și ultima (a opta) mașină din seria de Ville și-a apărut la-nceput de ani 2000.   Mai avem și-o camionetă – Chevrolet S10. La sfîrșit, să rîdem c-o tărășenie de-aia cu care te dai mare pe la nunți.   … AdiP a găsit-o. (lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici) Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

» „în București nu sunt locuri de parcare”

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. scris de Florin Se zice că în București nu sunt locuri de parcare. Ba eu cred că sunt în prostie, dar interese bibanilor imobiliari și o legislație suferindă contribuie la lipsa parcărilor. Iată doar în Bucureștii Noi trei spații imense părăsite de ani de zile și care ar putea fi transformate în parcări. Este vorba despre spațiile pe care au funcționat cândva „mormanele de fiare vechi” ale intreprinderilor MARMURA, DACIA și LAROMET. Culmea este că toate aceste spații se găsesc în imediata apropiere a unor guri de metrou (Jiului și Laromet) de pe Magistrala 4 a trenului galben fără cai, magistrală integral funcțională. Și în tot acest timp primăria generală se chinuie să facă o parcare supra etajată la Străulești la capătul acestei magistrale, iar pe primarul S​ectorului 1 îl interesează mai mult soarta Rapidulețului decât interesul general al locuitorilor. Iată pe o hartă „Goagăl” amplasamentul și dimensiunile celor trei spații.

» Viața Șoselei Viilor (V)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Încă ședem la răspîntia cu strada Constantin Istrati. Vedem și-un tramvai care cotește larg, luînd-o spre Filaret:   Traseul tradițional al tramvaielor care se coborau dinspre Bellu-n oraș fusese pe Șerban Vodă și apoi – ocolind parcul Carol – pe strada Cuțitul de argint, ieșind la Gara Filaret; odată cu construirea acestei străpungeri moderne dintre Filaret și Trafic Greu, tramvaiele au fost mutate pe-aici. Pare doar cu foarte puțin mai lung, dar cu siguranță asta se compensează prin faptul că se circulă mai iute, pe-o stradă largă, fără șerpuieli. Și intrăm pe cealaltă șosea a Viilor. Pe cît a fost partea pe care-am bătut-o pîn-acum de umbroasă, pe-atît e asta bearcă, cu pomi anemici, cu trotuare-nguste. … și pe cît a fost dincolo mare industrie, pe-atît începe dincoace să fie locuire și mic comerț. Totuși, proximitatea căii ferate s-a simțit și-aici mult! Pe stînga – azi,  de pe-aici, luăm autocarul ca să mergem la Istanbul – s-a aflat fabrica de carton asfaltat Filaret și pe lîngă ea depozitele Societății Generale a Țărilor Dunărene; dar asta a fost odată ca niciodată. Pe dreapta o să căscăm ochii mai atent! Sîntem la numărul 56; vedem cam ce se petrece azi; dar știm ce se petrecea odinioară? Înainte de Război era o fabrică a Societății Române pentru Industria Bumbacului (cea de pe Splaiul Abatorului). Încă vreo doi pași și dăm să intrăm pe strada Înclinată. … prin anii dintre Războiae, ai fi aflat, pe stînga, Fabrica de arcuri Velomecan și țesătoria Gold; dincolo – pe dreapta -, fabrica de bumbac Safico, cele de confecții Lanital și Tritex, filatura Astra și țesătoriile Nisantex și Muradian, precum și fabrica de calapoade de lemn Raftopol. Oleac’ mai departe, la numărul 8, a funcționat fabrica Ode; făcea mozaic, dale, tuburi de beton, articole din faianță; înainte de ea au ființat și antrepozitele Uniunii Comerciale. Lucrurile s-au mai simplificat după Naționalizare, cînd Raftopol a devenit Răsăritul Roșu, iar Ode fabrica de ciment Granit; tot atunci se înființează și fabrica de încălțăminte Carmen. Strada asta duce direct în calea ferată, așadar nu-i de mirare de că, mai încolo, pe unde ne chinuim azi să trecem înspre Ferentari, erau depozite și antrepozite similare celor de sus, din Uranus. Erau antrepozitele Băncii Muntenia, depozitele de hîrtie Danube, de articole metalice Blok; fabricile Philips și Standard – Electromagnetica de azi – țineau și făceau aici și ele una-alta; mai găseam o fabrică de-a Industriei de Pile Titan; dar și puzderia obișnuită de ateliere care se ocupau de confecții și tricotaje – doar ca să iasă numărătoarea cum trebuie, le scriem: Anghelescu, Astra, Bucur, Fuiorul, Glortext, Oberstein, Schwartz și Tricotext… Azi, între Înclinată și Trafic Greu e un maidan uriaș, un maidan sinistru!   Dosurile de făbricuțe ce se văd sînt cele de la intrarea-n Înclinată; în urmă cu ceva ani s-au mai demolat niște hale aflate-n continuarea lor, care ocupau acest triunghi – tot pe harta din 2002-2003 se vede mai bine cît se-ntindeau; multă vreme s-a tot vorbit că se va ridica aici vreun mare magazin – ba Billa, ba altceva; dar nici azi nu știm ce, cînd și… dacă. Pe-aici nu te miri cînd mai găsești – la margine de stradă – cîte-o cișmea publică cu robinet; apa este bună de băut. Cu asta cam ieșim din zona industrială veche a șoselei Viilor. E multă tristețe, multă decădere, mult prea mult trecut uitat aici; de-asta, poate, am și trecut cu atîta drag și migală pe-aici, cu piciorul și cu ochii-n anuare, hărți, cărțulii și orice-alte izvoade. Lipsesc cu desăvîrșire imagini fotografice; nu știm cum arătau fabricile vechi, nu știm cum arătau trenurile care străbăteau ramificațiile feroviare-ntinse, habar n-avem cum o fi plecat ultimul tren cu pasageri din Gara Filaret; dar știm că nu mergea mult mai iute decît pe sfîrșit de secol XIX – poate cu un sfert de ceas mai puțin să fi făcut pîn-la Giurgiu… Părăsim locurile aruncînd o ultimă privire de sus; iată întreaga industrie rămasă-n picioare acum 15 ani. Fabrica de Ulei nu fusese demolată; se mai ghiceau șine; chiar și Circul-foamei de la intersecția cu Rahova încă zăcea trist și periculos; pe hartă am trecut – în recapitulare – cam tot ce-a fost important pe-aici, pe unde ne-am plimbat. … dar dacă vă-nchipuiți c-am terminat… n-am terminat! • prima parte • a doua parte • a treia parte • a patra parte

» GoodWine 20 va avea loc la Romexpo

Ediția cu numărul 20 a GoodWine- eveniment dedicat universului vinului, va avea cel mai mare număr de expozanți prezenți la un târg de vin din România. Denumit “târgul de referință al vinului românesc” de către revista Vinul.ro, GoodWine promite să-și captiveze vizitatorii cu evenimente intrate deja în tradiție, dar și cu multe noutăți. Cele peste 140 de crame participante vor oferi spre degustare peste 1000 din cele mai bune vinuri ale lor. Introdus în ediția precedentă, conceptul de VIP Lounge se extinde, oferind consumatorilor cu gusturi deosebite acces la vinuri, șampanie și coniac, cu adevarat deosebite. Cei care vor să afle mai multe despre vinuri, modul în care sunt realizate și cum trebuie apreciate, o pot face participând la masterclass-urile si seminariile susținute de somelieri și oameni cu experiență din industria vinului. Lista atracțiilor este completată și cu o zonă de Street Food, unde pasiunea culinară va acompania perfect notele speciale ale vinurilor aflate la degustare. Biletele sunt disponibile la iabilet.ro sau direct la Romexpo. GoodWine se va desfășura între 3 și 5 Noiembrie 2017, la Romexpo, pavilioanele C4-C5. Program: 3 noiembrie 2017 > orele 12:00 – 19:00 4 noiembrie 2017 > orele 11:00 – 19:00 5 noiembrie 2017 > orele 11:00 – 17:00

» oleac’ de haz

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.„Nu dați bani la biserici”… cam greu. Mereu aud îndemnul ăsta; dar, fiindcă nu-i însoțit niciodată de faptele concrete ale celor care-l răspîndesc, sigur că nu poate fi decît o vorbă-n vînt. E greu să scoți Biserica din Societate, fiindcă cu toții o ținem acolo, chiar dacă zicem altfel. Înțelegînd creșterea și istoria Capitalei, știm că Biserica-i o parte prea mare din noi. De aia „se dau bani la biserici”; fiindcă și cei care zic că-i o prostie se duc la biserică – chiar și numai la botezuri ori cununii. Așadar, și Statul, și Primăria o să dea-n continuare „bani la biserică”. Na! Asta nu mă-mpiedică să fac oleac’ de haz. Nu trece zi să nu găsesc – printre ideile celor care-s împotriva susținerii Bisericii – pe-aceea că cea mai sigură cale de-a opri îndoctrinarea religioasă e să punem în mîna copiilor cărți; cît mai multe cărți. Ghici ce! Aceeași Primărie pe care-o-njurăm că ne-aruncă banii la popi a organizat în Parcul Izvor un festival de citit dedicat copiilor. … taman în weekendu-n care la Mitropolie încă mai ședeau la cozi cei veniți la moaștele lu’ Sfîntu Dumitru.

» prin fundături XXI

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de Ando și HM Serialul ăsta nu-i despre numărătoarea fundăturilor, ci despre descoperirea lor; așa că mereu ne mai scapă cîte una, cîte două – chiar prin locuri bine cunoscute. Așa că mai revenim pe unde-am mai fost, fiindcă mai dăm… … dăm, de exemplu, de o fundătură de țară autentică, care se face din strada Sergent Nuțu Ion, pe lîngă casele de la numărul 6… e așa de liniște aici! … dăm – sub nasul nostru de la-nceput! – de intrarea murdară Buzești… … de bine ce-am tot zis c-am terminat cu tot ce-ar putea fi pe lîngă 1 Mai, am uitat de felu-n care se-nfundă-nspre clădirile sanatoriului Ana Aslan strada ce amintește de artista de teatru Frosa Sarandi (pe unele plăcuțe) sau Sarandy (pe altele)…. … bună vecină cu intrarea Maior Alexandru Cîmpeanu – cam peste drum de Mircea Măcelaru: Mai departe, intrarea Carol Knappe, adiacentă străzii omonime, botezată după neamțul care, demult-demult, lumina orașul cu ulei de rapiță. Și – prin dosurile șoselei Titulescu, o intrare care se crăcănează din Cojești și se cheamă Liteni.
 
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru acum!


» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart

pariuri sportive pe mobil Joaca la pariuri sportive pe mobil pentru a profita de cele mai rapide oferte.
Mutari Internationale
   
 
Arhiva | CopyRight 2007 - SAPTAMANA dot COM
Privacy policy
Gazduit de gazduit de SpeedHost
articole publicate astazi 400 | utilizatori online 74