Comunicate de Presa | Inregistrari domenii .RO, .EU, .COM, .NET, .BIZ, .INFO .. etc - Hosting Romania - Anunturi Gratuite
Joi, 19 Septembrie
                   
 
 


» dar vedem și noi că nu e bine.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Acușa se țin alegerile prezidențiale – firește, e important cine șade sus, la cîrma Țării. Cu toate astea, pentru prea mulți dintre noi, e și mai important cine șade mai jos: personajul de care depinde calitatea viețuirii de zi cu zi. Degeaba te uiți la președinte ca la soare, dacă primarul face umbră pămîntului degeaba, nu-i așa? Nepăsarea, neștiința, neputința unui primar ține mii, sute de mii de oameni în mizerie, gunoi, nesiguranță – și pentru oamenii ăștia speranța nu-i președintele… e alt primar, altă administrație. Cu cît e administrația mai șchioapă, mai rea, mai proastă, cu atît Opoziția trebuie să muncească mai mult. Nu-i corect, știu: dar nimic nu e corect pe lumea asta. Așadar, treaba Opoziției – adevărata treabă a Opoziției – e să construiască ceva pentru nevoile adevărate ale oamenilor. Deci de la Opoziție nu vrem intenții frumoase, nu vrem expunere, nu vrem să ne-ntîlnim la fiecare colț de cotitură cu cineva care ne-ndeamnă să semnăm cîte ceva, pentru ceva, contra ceva; nu vrem să ne spună că „nu merge bine!”: știm și noi că nu merge bine… Acuma, că știm care-i treaba Opoziției, e bine să știm și care-i treaba noastră: pe lîngă aceea de-a fi oameni și cetățeni. Treaba noastră-i simplă: treaba noastră e să știm cine anume e Opoziția. Opoziția în București este doar U.S.R. – atît. Este de-ajuns să urmăriți ce s-a petrecut de trei ani încoace în consiliile locale, acolo unde faptele și atitudinile se traduc în hotărîri și-s păstrate pentru totdeauna în procesele verbale. Veți vedea cît de bine se-nțeleg toate celelalte partide și entități politice cînd e vorba de persiflat și de flituit încercările de-a produce, în sfîrșit, opoziție în București.

» e toamnă, avem must!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Tradiția MUSTului proaspăt continua și in acest an! Va așteptăm cu struguri de masă și must din Podgoria Panciu. Program: Miercuri – Vineri 12:00 – 20:00, Sâmbăta – Duminica 09:00 – 14:00. De la Vinul Nostru, pentru a zecea toamnă la rînd: pe strada Octav Cocărăscu. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» o vacanță fix așa cum ne trebuia.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… din nou drumul bătut: aceeași Grecie a noastră – ai zice iar că n-ai nimica de povestit, dar uite că găsești. Anul ăsta, de pildă, ne zisărăm să ne-abatem și prin Sofia, fiindcă n-o știam. Ca să ajungi aici, o bună bucată din drum e pe calapodul cunoscut: șoseaua bulgărească ce-și face drum printre copaci, tufe și bălării; doar că de-odată, mai după Plevna, te nimerești pe-o autostradă ce șerpuiește prin Balcani, oferindu-ți priveliști strașnice. Dar cu ce se mănîncă Sofia? Că nu-i deloc de lepădat. Da, e o capitală mai mică decît a noastră; dacă e s-o iei la puricat, n-are cine știe ce atracții, frumuseți și puncte de interes. Dar… Dar compensează prin ceva ce-i tare greu de pus în cuvinte: să-i zici atmosferă? – e cam puțin. În engleză-i un cuvînt care cuprinde mai bine tot ceea ce-ți face cu ochiul aici: se cheamă „vibe”; așa că n-ai decît să zici că da: Sofia are un „vibe” nemaipomenit. Poate lărgămîntul, poate felu-n care muntele Vitoșa-i șade de veghe deasupra, poate cumințenia oamenilor – cine știe? … fantastic cum te pomenești – luîndu-i la pas Centrul – că-ți ies în cale senzații, aere, frînturi care te-au izbit în atîtea alte orașe mari și frumoase pe care le-ai văzut în Apus. Nu poți explica, nu poți descrie – trebuie, pur și simplu, să te lași izbit de senzațiile astea. Și-ți dai seama că-n Capitala noastră nu le-ntîlnești: asta fiindcă Bucureștiul, așa cum e… e unic, așa-i place lui să fie! Un Centru pietonal care atrage și hălăduiala localnicului și-a turistului, prilej nu de ieșit și de mers undeva, ci de ieșit și mers… în sine. Bulevardul Vitoșa, închis complet traficului, e transformat într-un corso drăguț, plin de terase și restaurante bune care – mai presus de toate! – nu urlă, nu-s stridente; bunînțeles că se găsește aici cuvenitul restaurant „Ștastliveța”, unde, după ce-i treci pragul iar, bagi de seamă că de la un sezon la altul meniul e îmbunătățit, combinațiile mai fine și mai lucrate. Și stai; și te plimbi; și dacă ai chef stai iar – în capul bulevardului, spre Palatul Național al Culturii, e un parc larg unde oamenii șed, se strîng, apărați de vuietul citadin. Străduțele ce dau în bulevardul Vitoșa-s pline de mici magazine, care ființează pentru că trebuie să fie comerț și nu neapărat profit; altminterea, Sofia-i un oraș cuminte, unde-n orele serii găsești închis. O altă experiență sofiotă-i aceea a zilei de lucru: trebuie să te nimerești dimineața, înainte de ora 9, ca să vezi oamenii cum merg la treabă – și-ți dai seama de diferența față de Capitala căpiată a noastră, unde la aceeași oră oamenii par că se duc în toate locurile… că vin de undeva… că au aerul că se duc undeva… altundeva! Da-n fine; nu pentru Sofia te-ai dus în vacanță, nu? Așa că te pui iară pe autostradă – care ține pîn’la graniță, la Kulata, făcînd totuși o pauză, întrucît n-a fost construită o bucată prin munții Pirin. Nu te supără pauza asta, căci – în lipsa autostrăzii – o iei pe-o șosea încîntătoare, ce urmărește valea Strumei: un rîu limpede și vijelios. Și treci granița: ai ajuns la greci. E cumplit de cald, așa cum trebuie să fie. Termometrul zice că-s peste 35 de grade… și le simți, gradele astea. Arde pămîntul, arde șoseaua, marea-i încă departe, dar nu-ți pasă! Șoseaua e grecească de-acum, ceea ce-nseamnă că nu trebuie să mai fii cu grija regulilor, ci doar că poți merge-n legea ta, atîta vreme cît mergi frumos. Cînd dai să te grăbești – undeva-ntre dealuri – îți mai iese-n cale un semafor ce păzește o răspîntie pustie… Cîtă nevoie aveai de senzația asta, să ajungi aici! Cîtă nevoie aveai să simți că aici nu s-a schimbat nimic – că lucrurile-s neclintite. Cîtă bucurie – și ce senzație de lucruri așezate la locul lor – cînd te saluți cu bătrînii pîrliți de soare, care te mai țin minte de astă vară! Cînd cei de la tavernă te recunosc… Și – pentru omul modern, lua-l-ar gaia! – cînd telefonul se reconectează de capul lui la cîte-un wireless de anu’ trecut. … te lăfăi regăsindu-ți plăcerea de nu a face decît ce știi mai bine. Plăcintele de dimineață, bălăcelile de peste zi – nisipul frige strașnic, da-n apă e atît de bine și de răcoare! – ghiftuielile de seară și vinul ăla dulce de Samos; mai apoi liniștea albastră a nopții. Mult albastru – și multe nuanțe de albastru – găsești aici, între galbenul nisipului și verdele măslinilor și pinilor. Și-i atîta loc pe-aici pentru toată lumea… Aceleași sate, cu aceiași oameni, sub același Soare: Palio, Iraklița, Peramos; același oraș, cu aceeași lene: Kavala – pentru că te izbește iar felu-acela grecesc de-a fi: deși-l vezi pe grec muncind – nu rareori cîtu-i ziua de lungă – te miră cîte magazine șed închise după prînz, unele deschizînd seara doar de cîteva ori pe săptămînă. Da-n fiecare locșor găsești ceva de făcut: colo-șa-i o chermeză cu fanfară, procesiune, talcioc și hărmălaie multă; dincolo, după deal, îs niște flăcăi de te-nvață să faci scufundări; și tu – ca să zici că ești harnic – reiei tavernele la rînd: ca să-ți dai seama bucuros că totul e cum se cade să fie. Mai ales acolo unde nimerești peste vreun popă burdușindu-și foalele (în Grecia mai degrabă-ți sar în față popi decît de polițiști pe stradă), ești sigur că se mănîncă bun de tot. Norocoși, frații bulgari (îi regăsești și pe cei cu care legaseși deja prieteșug pe plajă verile trecute – cît le-au crescut și lor copiii!): ajung aici, în părțile astea, numaidecît și de la an la an se-adună, se-nmulțesc. Și, oricum, ai de-a face cu ei și la-ntoarcere: doar spre casă iar tai Bulgaria, însă cine știți voi să-se oprească să vadă cîte locuri frumoase-s în drum? … totuși, drumu-nsemnează, firește, popas: iar la prietenosul Stara Zagora. E restaurant „Ștastliveța” și-aici; și mai e și-un parc cocoțat sus, spre dealuri, unde te poți pierde-ntre copaci răcoroși și să caști gura la animalele dintr-o micuță grădină zoologică. Parcului-i zice Ayazmoto – n-are treabă cu motociclismul, ci de la agheazmă-și trage numele. Și gata – înc-o repriză de asfalt, înc-o benzinărie, înc-o vamă: și s-a terminat. Și ce bine a fost. Da: așa-i vacanța aia pe care-ai visat-o, ai așteptat-o; de care te bucuri zi de zi și ceas de ceas; care-ți ajunge, care-ți priește; care-ți lasă gust dulce la sfîrșit. Așa-i vacanța asta grecească. toate vacanțele noastre – lista episoadelor

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1969 (V)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM … o tranșă de calendare mai turistice: restaurantele bucureștene „Odobești” și „Caru’ cu bere”, unitățile cooperației de consum și Oltul. Va urma!

» Case căzute 312 – Str. Nicolae Filipescu 59

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Nici n-o bagi în seamă! Are și-o plăcuță drăguță la poartă. mai multe despre Case căzute

» „Greek Souvlaki”

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… uite un fast food care-și face treaba foarte bine! Se cheamă – simplu – „Greek souvlaki” și-l găsim pe 13 Septembrie, la numărul 166: cum treci de Trafic Greu și te duci spre Sebastian, imediat pe mîna dreaptă, chiar în stația autobuzului; n-ai cum să nu-l vezi, întrucît e și vopsit, vesel, în alb și-albastru. Se mănîncă bine și chiar grecește, așa că merită o oprire-n drum spre casă. Dar cine nu-l are-n drum, poate comanda la telefonul 031.401.3685. Înainte vreme locul s-a numit „Ursulețul” – tot grecesc era. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» 7 mașini vechi CXIII

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de Ando, Bobocul și HM Ce repede le-a ajuns bătrînețea pe mașinile din episodul de azi – toate de-un leat! Cînd te gîndești că-s modele ce atrăgeau interesul în anii 2000, zău că te pune pe gînduri trecerea timpului. N-am n-am ţinut să avem numai maşini Hyundai… doar că aşa ne-au ieşit în drum – ce să faci! Deci, dacă avem… să le vedem! Sonata a fost un model reuşit, măricel şi confortabil. Santa Fe a ţinut bine la tăvăleală, de cînd a apărut el. Tucson – părerea mea! – a fost genul de mașină care-a venit la țanc, pe o nișă-n creștere. Getz, deşi micuţ, era încăpător şi echilibrat – reuşit.   … iar Hyundai Accent a fost multă vreme un model de succes la noi – în vest a mers bine o variantă cu fundul mai scurt -, atît cu seria pe care v-o arătăm (chiar dacă linia îi era deja desuetă), cît şi cu cea care i-a urmat. Deși nu era decît un Elantra mai șmecherit, modelul Coupé – cunoscut și ca Tiburon – a avut căutare. … încheiem c-un Elantra (s-a vîndut și ca „Lantra”) pe care l-am găsit pe străduțele din Kavala; pentru unele standarde grecești, chiar se ține bine. Ce, doar Adrian să ne arate poze cu mașini din Grecia? (lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)  Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

» Străpungerea bulevard Nicolae Grigorescu–splai Dudescu: deslușiri… energetice

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu Noua arteră rutieră a fost menită să asigure o scurtătură între zona Balta Albă–Titan și zona Apărătorii Patriei–Berceni. Nu cred că era necesară, nu cred că va fi utilă, cum nu cred că, dincolo de oportunitatea investiției, a fost ales traseul optim. Există în schimb argumente pentru a afirma că promovarea investiției și mai ales punerea ei în operă prin prelungirea bulevardului Nicolae Grigorescu dincolo de Dâmbovița, chiar prin nodul energetic foarte important de la C.E.T. București Sud, nu au fost decizii determinate de rațiune ci de orgoliile cuiva, care aflat vremelnic în capul trebii, se credea mare și înțelept cârmaci. Lucrările au început în 2010 și, în buna tradiție românească, cei doi–trei kilometri de drum, inclusiv pasajul suprateran peste Dâmbovița, nu sunt gata nici după nouă ani. Se acreditează cu stăruință ideea că „lucrările la Pasajul Nicolae Grigorescu nu au putut fi terminate din cauza liniilor de înaltă tensiune care trec pe deasupra pasajului.” sau că „Lucrările la Pasajul de la Nicolae Grigorescu nu au fost terminate deși sunt executate încă de anul trecut (n.n. 2018) în proporție de peste 90%. Motivul: trebuie mutate liniile de înaltă tensiune care trec pe deasupra pasajului și aparțin Transelectrica, iar procedura durează. Sigur, rămâne întrebarea de ce nu au fost mutate înainte de începerea lucrării, o întrebare fără răspuns.”  Cel care și-a făcut damblaua și a moșit povestea străpungerii a fost scos din viața publică iar faptele dumisale au trecut în istorie, dar ne-a lăsat la rându-i o istorie pe care vom încerca a o desluși în continuare. Sfârșitul anului 1965 (26 noiembrie) a marcat punerea în funcțiune a primului grup (50 MW) din Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) București Sud. Până în 1975 aceasta a ajuns la șase grupuri cu o putere totală instalată de 550 MW (2×50 MW + 2×100 MW + 2×125 MW) devenind astfel o centrală mare, cu o capacitate de producție semnificativă și nu numai pentru București. În același timp s-au dezvoltat și instalațiile exterioare de înaltă tensiune (110 kV, 220 kV și 400 kV) – stații electrice de transformare și/sau de conexiuni și linii electrice aeriene (L.E.A.) – prin care se evacuează puterea produsă și prin care centrala este încadrată în Sistemul Energetic Național (S.E.N.). Cele douăsprezece linii electrice care leagă C.E.T. București Sud cu alte noduri importante ale sistemului electroenergetic, au fost construite în perioada 1965–1985 și au ocupat singurul culoar de trecere disponibil, spre sud–est, către Glina, prin lunca îngustă paralelă cu Dâmbovița (mal stâng). Acolo sunt și azi! Terenul agricol, curat, neted ca-n palmă și cu circulație redusă nu punea probleme de coexistență a liniilor electrice cu elemente naturale, obiecte, construcții, instalații, alte obiective aflate în vecinătate. Până la Glina existau câteva porțiuni speciale de traseu acolo unde acestea se încrucișau (traversau) niște drumuri de țară, neamenajate (drumuri de exploatare). Prima se afla în vecinătatea centralei. Liniile traversau un drum de pământ folosit de ciopleni pentru a ajunge la grădinile din luncă, o prelungire pînă în splai a străzii Ilioara care se sfârșea la intrarea în Baza de Producție Energomontaj. Circulația autovehiculelor era aproape inexistentă. Era în schimb singura posibilitate de a expedia construcțiile metalice mari (grinzi, buncăre de cenușă, conducte speciale…) fabricate de „Energo”, dar și asta se întâmpla destul de rar. Este chiar zona în care noua cale rutieră se avântă peste Dâmbovița. „Străpungerea” înseamnă demolarea câtorva case și interceptarea drumului despre care am făcut vorbire. În porțiunea specială de traseu de la Ilioara, ca și în celelalte, liniile electrice aeriene au fost realizate astfel încât să li se asigure condițiile de bună și neperturbată funcționare (condiții de siguranță) simultan cu îndeplinirea condițiilor necesare existenței și funcționării normale, fără riscuri, a elementelor afectate de prezența lor (condiții de securitate), în acest caz un drum de exploatare cu circulație redusă. Altfel spus, respectau condițiile de coexistență! Situația de fapt s-a menținut mulți ani chiar dacă după 1990 drumul ăla de țară mărginit cu nesfârșite grămezi de gunoi a devenit atractiv și a fost asfaltat. În 2010 Primăria Municipiului București (P.M.B.) pornește cu avânt muncitoresc să prefacă în realitate proiectul de utilitate publică „Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu–Splai Dudescu” care, printre altele, prevede construirea unui pasaj suprateran peste Dâmbovița. Conform proiectului „pasajul suprateran subtraversează mai multe linii de înaltă tensiune” și nu așa cum se afirmă fără temei că „liniile de înaltă tensiune trec pe deasupra pasajului”. Iată-le așa cum sunt ele cuprinse în configurația actuală a S.E.N.: L.E.A. 400 kV București Sud – Gura Ialomiței L.E.A. 400 kV Slatina – București Sud L.E.A. 400 kV Pelicanu – București Sud L.E.A. 400 kV Domnești – București Sud L.E.A. 220 kV București Sud – Fundeni circuitul 1 L.E.A. 220 kV București Sud – Fundeni circuitul 2 L.E.A. 220 kV București Sud – Ghizdaru L.E.A. 110 kV București Sud – Glina L.E.A. 110 kV București Sud – Dudești L.E.A. 110 kV București Sud – I.M.G.B. circuitul 1 L.E.A. 110 kV București Sud – I.M.G.B. circuitul 2 L.E.A. 110 kV București Sud – Popești Leordeni Așa arată culoarul de trecere al liniilor de înaltă tensiune dincolo de pasajul suprateran care a fost vârât pe sub ele. Nu trebuie să fii specialist pentru a pricepe că aceste instalații, importante prin volum, prin dimensiuni, prin complexitate și mai ales prin rolul pe care îl au în funcționarea sigură a S.E.N., nu sunt „alea trei fire” pe care „să vină ăștia să le ia de aici”. M-am confruntat de mai multe ori cu o astfel de abordare. Ce nu știa niciunul dintre cei care o practicau este că atunci când se încurcă „alea trei fire” consecințele sunt grave și răspunderea pe măsură. Unii au pățit-o. Drumul lărgit la trei benzi pe sens și mai ales pasajul suprateran au modificat fundamental situația din teren facând ca cele douăsprezece linii electrice aeriene să nu mai îndeplinească normele privind traversarea și apropierea față de drumuri, trecerea prin zone cu circulație frecventă și traversarea, trecerea și apropierea față de poduri. Porțiunea cea mai dificilă este trecerea pasajului pe sub pachetul de opt L.E.A., între cadrele nr. 7 și 8, acolo unde înălțimea construcției este maximă. Se reduce astfel distanța până la conductoarele aflate sub tensiune (110 – 220 kV) la o valoare care pune în pericol participanții la trafic, constructorii, utilajele dar și funcționarea sigură a S.E.N. Acesta este motivul pentru care „efectuarea lucrărilor de realizare a condițiilor de coexistență între obiectivul de utilitate publică și liniile de înaltă tensiune” are prioritate absolută, începerea lucrărilor la pasaj fiind condiționată de finalizarea celor de reglementare a coexistenței. Niciunul dintre documentele oficiale emise de C.N. Transelectrica, în calitate de gestionar al instalațiilor electrice, și P.M.B., în calitate de solicitant, nu menționează „mutarea” celor douăsprezece L.E.A. ca soluție pentru rezolvarea problemei. Este doar închipuirea celor care, în încercarea de a ascunde realitatea, își dau cu părerea și susțin aberația „să vină ăștia să le ia de aici”. „Mutarea” nu este posibilă pentru simplul motiv că nu există spațiul necesar. Presupunând că situația din teren ar permite relocarea (devierea), atunci costul operațiunii ar fi mult mai mare decât cel al pasajului suprateran. Există soluții tehnice rezonabile pentru reglementarea coexistenței, doar că în conformitate cu normele legale solicitantul, adică Primăria Municipiului București, plătește. În plus, are și obligația de a pune la dispoziția C.N. Transelectrica o suprafață de teren pentru organizarea platformei de lucru. Fără aceasta operațiunile specifice, care implică utilaje grele, confecții metalice de mari dimensiuni, nu se pot desfășura. Primăria nu s-a împiedicat de „nimicuri” și a dat ordinul de începere a lucrărilor la mult dorita (de unii) străpungere. Vreo patru ani i-au trebuit pentru a scoate la liman exproprierile. Apoi constructorii au început să mișune pe sub liniile de înaltă tensiune ignorând pericolul care-i pândea de deasupra. În 2015 C.N. Transelectrica a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții al Municipiului București să ordone sistarea oricărei activități la pasajul suprateran. După tradiționalele pertractări, îngăduitorul inspectorat a fost nevoit să suspende elanul constructiv „până la finalizarea lucrărilor de realizare a condițiilor de coexistență între proiectul (??!!) de utilitate publică „Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu” și liniile de înaltă tensiune”. Suspendat este și azi. În acest caz s-au încurcat „alea trei fire”! Până spre sfârșitul anului 2018 „specialiștii” primăriei nu au mișcat nici măcar un deget. Au așteptat ca Bunul Dumnezeu să le rezolve problema. Au înțeles abea atunci că „pentru continuarea și finalizarea lucrărilor de construcție a proiectului (??!!) de utilitate publică „Străpungerea… ” este necesară efectuarea lucrărilor pentru realizarea condițiilor de coexistență între lucrarea de utilitate publică și liniile de înaltă tensiune” și au început să se agite. La începutul toamnei 2018 Primăria a încheiat un contract de proiectare și executare de lucrări cu operatorul rețelei naționale de transport al energiei electrice Transelectrica prin care se obligă să pună la dispoziție, cu titlu gratuit, terenul pentru amplasarea   platformei de lucru. Este astfel necesară trecerea în domeniul public al Municipiului București a unei suprafețe suplimentare de circa 1.300 m², parte dintr-un teren proprietate privată. Valoarea despăgubirii este de circa 1,03 milioane lei (aprox. 230.000 Euro – 175 Euro/m²). Foarte probabil, procedura de expropriere nu se va finaliza prea ușor. De cealaltă parte, Transelectrica a lansat în februarie 2019 licitația publică pentru adjudecarea lucrării „Modificări linii electrice aeriene cu tensiuni de 110 kV, 220 kV, și 400 kV pentru realizarea obiectivului Străpungere Bulevardul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu” cu o valoare estimată de 6,15 milioane lei (1,40 mil. Euro) și termen de excuție șapte luni. Câștigătorul va fi desemnat până la data de 20 septembrie 2019. Deci, puțintică răbdare! Luni, 2 septembrie 2019, la fața locului situația se prezenta așa: • Sub pachetul de L.E.A. 110 – 220 kV, între cadrele nr. 7 și nr. 8.   Deși, teoretic, accesul pe pasaj este interzis, patru amețiți, un tractor și o autoutilitară „se jucau cu focul” trimiși acolo de un „șăf dăștept” care crede că tocmai el păcălește legile fizicii. • Sub pachetul de L.E.A. 400 kV. *** Nu cred că lucrările pentru realizarea condițiilor de coexistență între pasajul suprateran bulevard Nicolae Grigorescu–splai Dudescu și liniile electrice de înaltă tensiune vor începe prea curând. Chiar dacă exproprierea terenului pentru platforma de lucru se va finaliza în timp record și rezultatul licitației organizate de Transelectrica nu va fi contestat, în perioada vârfului de iarnă nimeni nu va aproba indisponibilizarea unor elemente importante pentru siguranța în funcționare a S.E.N. Să ieșim sănătoși în primăvară și mai vedem! Până una–alta ne jucăm, pe bani, de-a străpungerea!

» simplybucharest: 11 ani

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

» Dar noi ce avem de gând?

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Zilele trecute am fost, întâmplător, martor la o mică altercaţie izbucnită în urma unei uşoare coliziuni dintre un electro-trotinetist şi o doamnă, undeva pe trotuarul din faţa complexului Intermacedonia din Piaţa Iancului, trotuar îndeobşte destul de aglomerat. Trotinestul, în mers, a lovit cu cotul – venind din spate – pe doamna respectivă. Din fericire, lovitura nu a fost violentă, părţile mărginindu-se la un scurt „dialog”, fiecare apărându-şi… dreptatea. Doamna că: „ce caută ăla cu trotineta pe trotuar”, trotinetistul replicând cum că: „e dreptul lui pentru că mergea pe pista de biciclete trasată pe trotuar”. Cum spuneam, totul s-a terminat repede, nefiind timp să apară nelipsiţii „specialişti” de ocazie ca să-şi dea şi ei cu părerea. Totuşi, cred că trebuie să ne aşteptăm curând la evenimente mai serioase, mai ales dacă ne gândim la perioada imediat următoare. Revin şcolarii, revin studenţii, corporatiştii… oraşul, per ansamblu, vrând-nevrân, revine „la viaţă”, după perioada vacanţelor. Trotineta electrică este lăudată peste tot ca una din soluţiile de transport alternativ-ecologice viabile în oraşele aglomerate (mă rog, personal, cred că e invers, adică sunt mult mai utile în localităţile mici, fără trafic aglomerat). Trebuie şi e bine de menţionat, că „explozia” acestui mijloc de sharing-transport a provocat şi destule probleme, în marile oraşe ale lumii. Relatările din presă abundă pe acest subiect. Peste tot însă, autorităţile s-au implicat pentru diminuarea, pe cât posibil, a efectelor colateral-negative, impunând spre respectare, atât companiilor de sharing cât şi utilizatorilor, seturi clare de reguli. Iată, de exemplu, oraşul Montreal, intrat abia din luna trecută pe harta oraşelor cu trotinete electrice. De la început, analizând ceea ce s-a petrecut în alte oraşe mari (Paris, Lisabona), adminstraţia oraşului canadian a pregătit terenul şi a impus o serie de reguli menite să protejeze atât utlizatorii cât şi pe ceilalţi participanţi la traficul urban. Or, la noi, „la Bucureşti”, se circulă cu trotineta electrică într-o veselie: când pe carosabil, când pe trotuar, când pe trecerile pentru pietoni! Ce cască, ce vestă reflectorizantă! Astea-s poveşti. Nu mai vorbim de felul total aiurea în care, uneori, găseşti lăsate trotinetele după utilizare, sau despre cum cei de la „Lime” înșiși pun trotinetele pe trotuar, blocând trecerea pietonilor! Aşa că întrebarea din titlu are o noimă: când se vor trezi şi autorităţile noastre să elaboreze acel set minimal de reguli pentru folosirea trotinetelor electrice?

» Line-up de excepție la noul sezon Jazz Nouveau din Control Club

Nils Petter Molvaer, Makaya McCraven, Mathias Eick Quintet, Shai Maestro, Niels Broos & Jamie Peet sunt artiștii care vor concerta la noul sezon Jazz Nouveau, organizat de Control Club și Twin Arts. Sezonul V Jazz Nouveau debutează pe 14 octombrie cu primul concert în București al grupului Mathias Eick Quintet. Mathias Eick este unul dintre cei mai apreciați trompetiști din noul val de instrumentiști europeni, palmaresul său fiind deja impresionant. În 2007 a câștigat prestigiosul premiu International Jazz Talent acordat de Jazz Festivals Organization din New York, iar în 2009 bursa Statoil, cea mai râvnită din Norvegia. Lista muzicienilor și trupelor cu care a colaborat este cel puțin spectaculoasă prin diversitatea genurilor și greutatea numelor: de la Chick Corea și Pat Metheny la Manu Katche și Youn Sun Nah, de la Lars Danielsson și Jaga Jazzist (împreună cu care a scos cinci discuri) la Ulver (Shadows of The Sun), Arcturus, Motorpsycho și The Gathering. La Jazz Nouveau, grupul Mathias Eick Quintet își va promova cel mai recent album, Ravensburg, editat în 2018 de cunoscutul label german ECM Records. Trompetistul norvegian Nils Petter Molvaer concertează cu grupul său în Control Club pe 21 octombrie. Nils Petter Molvaer și-a pus amprenta pe mai mult de patruzeci de discuri în formule diverse- cu celebrul grup Masqualero, sau în colaborare cu artiști precum Dhafer Youssef, Django Bates, Lars Danielsson, Eivind Aarset, Manu Katche sau Sidsel Endresen. Producător, compozitor de muzică de film și teatru, Molvaer este unul dintre cei mai inventivi și curajoși trompetiști europeni. Bateristul american Makaya McCraven va concerta pentru prima dată în România pe 18 noiembrie. Baterist, producător, compozitor, Makaya McCraven (n.1983) este prezentat de critica de specialitate ca un vizionar al sunetului și un deschizător de noi drumuri în jazz-ul electronic. O forță artistică redutabilă a noii generații de muzicieni, Makaya McCraven a surprins criticii și publicul cu albumul său de debut, In The Moment,  din 2015. Descris de Turntable Lab ca una dintre cele mai importante întregistrări din jazz-ul modern, In The Moment devine Best of 2015 potrivit  Los Angeles Times, Pop Matters, NPR Music’s Jazz Critics Poll și Apple Music. Seria concertelor continua cu show-ul grupului Shai Maestro Trio din 25 noiembrie. De la rolul de pianist al lui Avishai Cohen și până la formarea propriului trio, călătoria muzicală a lui Shai Maestro este una plină de îndrăzneală și reușite. Născut în 1987 în Israel, Shai Maestro este unul dintre cei mai promițători pianiști ai momentului. După patru albume împreună cu contrabasistul Avishai Cohen și bateristul Mark Guiliana, Maestro își urmează visul unei cariere pe cont propriu. În 2010 pune bazele Trio-ului Shai Maestro Trio, grup ce devine tot mai iubit de comunitatea iubitorilor de jazz, și nu numai. Prezent la toate festivalurile importante, Shai Maestro Trio și-a câștigat notorietatea prin versatilitatea, armonia și forța care îi însoțesc toate prestațiile live. Cu o medie de 80 de concerte pe an, Trio-ul a cântat  pe marile scene ale lumii  alături de Chick Corea, Tigran Hamasyan, Esperanza Spalding sau Diana Krall. Sezonul se încheie pe 9 decembrie cu show-ul Niels Broos & Jamie Peet, care vor aduce pe scena din Control undeground-ul olandez contemporan, în primul lor concert în România. Dacă Niels Broos (n.1985) este inspirat de Robert Glasper, Thelonious Monk, Coltrane sau Radiohead, inventivitatea, energia și carisma lui Jamie Peet (n.1991) amintesc de Chris Dave sau Questlove. Peet este unul dintre cei mai căutați bateriști din Olanda, talentul său purtându-l în turnee alături de artiști precum Gregory Porter, Ramon Valle, Dominic J. Marshall sau Lars Dietrich.   Concertele încep la ora 20’00. Accesul publicului se face de la ora 19’30. Biletele se pot cumpăra online pe www.eventbook.ro și www.iabilet.ro   Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1969 (IV)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM O tranșă de calendare mai „generice” – la Luna Cadourilor, la bijuterii, la publicitatea prin „Recom” și – că tot vine bogăția toamnei – cîteva ale Direcției de valorificare a legumelor și fructelor. Va urma!

» cu bordura vopsită

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.De curînd, ca să nu mai poată zice nimenea că-n sectorul 5 nu se face treabă, s-a pornit o necesară acțiune de îngrijire și înfrumusețare a bulevardelor principale. S-au refăcut gazoanele, sistemele de irigații și… … și… … și țineți-vă bine! S-au vopsit bordurile! N-au fost construite aliniamente de beton, n-au fost ridicate alte rînduri de borduri ca-n celelalte sectoare – asta e drept. Nu: vechile borduri, alea sparte, năruite, știrbite și hîite au fost vopsite maniacal: una albă, una roșie; una albă, una roșie; una albă, una roșie! … de te ia capul cînd le vezi și nici nu mai știi unde ești – oi fi ajuns în vreun poligon auto? te apropii de vamă? vine maioru-n inspecție? Este cumplit să le vezi, apăsător și enervant; iar folosul adus traficului nu există: șoferii nu-s mai atenți ci dimpotrivă, mai distrași de succesiunea idioată și stridentă de culori. Cum ar veni, aceste borduri vopsite ajung să fie un pericol pentru toată lumea. Da’ ce contează! S-a făcut.

» Case căzute 311 – Str. Tomas Masaryk 36

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Pe fosta stradă Iulius Fucik, Sălciilor. mai multe despre Case căzute  

» o porcărie de cartier

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… văd că revine moda aceea tîmpită și plină de dispreț de a opri mijloacele de transport între stații pentru cîteva minute bune pentru a se face controale. Mergi frumos în autobuz și de-o dată vezi că se oprește și năvălește o haită de pîndari – controlori și gabori. Firește, genul ăsta de acțiuni nu prea se petrece în Centru, ci mai pe la periferie, acolo unde oamenii pot fi umiliți mai ușor. Pretextul e, desigur, acela că taman la periferie călătorii nu prea plătesc bilet. Dar nu sîntem în Coreea de Nord: controalele n-au decît să se facă în timpul mersului și dacă e nevoie de poliție pentru ajutor, controlorii să fie însoțiți de poliție în timpul mersului. Și-așa mijloacele de transport merg încet și-s blocate în trafic: să mai stai cîteva minute-n plus, pentru ca oamenii să fie controlați, e o porcărie – una mare de tot.

» Portrete și întâmplări (VIII) – Ba trebuia!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu Precizare: Povestea ce va să vină este mărturia mea despre oameni pe care i-am cunoscut și fapte pe care le-am trăit. S-a întâmplat pe când C.I., prietenul meu de-o viață – din septembrie 1969, tânăr ofițer de securitate, termina studiile de drept la facultatea de profil a Universității din București și își pregătea lucrarea de diplomă. Putea apela la tacticile pe care unii  din breaslă le foloseau și ar fi scăpat ușor, fără efort, fără transpirație. Ardeleanul din el nu-l lăsa. S-a apucat conștiincios de treabă, cu o determinare de care nu-l credeam capabil. Avea de parcurs o bibliografie bogată, dar activitatea zilnică nu-i permitea să frecventeze biblioteca. Din această pricină era îngrijorat, căuta o soluție de ieșire din impas și m-am oferit să-l ajut. Un vecin, consătean cu soacra mea, apropiat al familiei noastre, ocupa un post important în conducerea Bibliotecii Centrale Universitare. I-am spus despre ce este vorba și l-am rugat să sprijine un lucrător de securitate studios, ieșit puțin din tipare care, în plus, îmi era prieten. Am făcut-o cu strângere de inimă. Știam că în tinerețe nea Ion (I.N.) a cam tras-o doar pentru că era fiul unui mic negustor dintr-o cunoscută localitate a județului Dâmbovița. Nu avea motive să fie prietenos cu reprezentanții temutei instituții. Omul de mare calitate, blând, amabil și săritor pe care îl știam nu s-a dezmințit. – Să vină cu lista aia la mine! După câteva zile am găsit acasă o geantă sport măricică, burdușită cu diverse terfeloage. O adusese nea Ion pentru „securistu’ ăla simpatic”. Așa l-a botezat și de atunci, în familia mea, așa i-a rămas numele. Spre seară l-am sunat. Era acasă. Locuia în apropiere, pe Vitan, la o mătușă de-a lui. – Vino să-ți iei biblioteca! Îmi ocupă locul și te pun să plătești chirie! – Gata! În zece minute sunt la tine. A ajuns chiar mai repede. Era îmbrăcat lejer ca atunci când ieși din curte și treci strada la un prieten în casa căruia ai intrat de zeci de ori. Ne-am așezat comod pe fotolii. Două pahare generoase cu un rubiniu din producția proprie, gestionat cu parcimonie de mama soacră, se odihneau pe măsuța care ne despărțea. Și ne-am lăsat purtați de vorbe. Dornic să afle ce se întâmplă, în cameră a intrat și fiul meu. Avea cu puțin peste trei ani, vorbea foarte bine, îi lipsea un incisiv central lepădat pe beton după o cascadorie specifică vârstei și afișa un aer șmecheresc atunci când urmărea ceva. Îl cunoștea pe oaspete. S-au salutat bucuroși, au făcut un pic de conversație apoi juniorul și-a găsit loc între genuchii mei așteptând cuminte să vadă ce se mai petrece pe acolo. A răbdat ce a răbdat și profitând de o scurtă sincopă a dialogului nostru a trecut la atac. L-a pălit fără menajamente pe bunul meu prieten. – „Auzi nene, ai venit cu mâna goală la un copil mic?” Gestul Securistului care ducea paharul la gură s-a frânt la jumătatea drumului iar mie mi s-au împotmolit vorbele în gât. Zâmbind hoțește făptașul aștepta un răspuns. În fond el avea dreptate. Nu-l interesau nuanțele, circumstanțele, finețurile. *** În primăvara anului 1995 îndatoririle profesionale m-au purtat într-o delegație de câteva zile la Timișoara. Acolo se stabilise unul dintre cei alături de care am colindat în copilărie grădinile și bălțile  Vitanului. Vorbeam din când în când la telefon, dar nu-l mai văzusem de mult. Era căsătorit și avea un băiețel. Profitând de ocazie l-am sunat și am stabilit cu el că odată ajuns în Timișoara îl voi căuta și vom pune la cale o întâlnire. Bucuria a înfrânt răbdarea și fără să-mi dea de știre m-a întâmpinat la aeroport. Insista să mergem numaidecât la el acasă unde eram așteptat de întreaga familie. Mi-a fost greu să-l conving că e firesc să trecem mai întâi pe la hotel și apoi să facem un popas în centru pentru că eu cu mâna goală nu-i voi trece pragul. Adulții au fost rezolvați fără dificultăți. Preferințele lui le cunoșteam iar clasicul buchet de flori este totdeauna un cadou potrivit pentru doamne. Mă străduiam să găsesc ceva și pentru cel mic când atenția mi-a fost atrasă de un magazin din apropiere la intrarea căruia se lăfăiau atârnați în grindă câțiva ciorchini de banane. O frumusețe. Asta era! Unul dintre aceștia, ambalat cu meșteșug într-o imensă pungă de hârtie, a poposit în portbagajul mașinii. Și am ajuns la destinație. Se pregătiseră ca pentru un eveniment deosebit. Atras de zgomotul din casă a apărut și puștiul. Avea patru–cinci ani, mic de statură, îndesat, vânjos, vorbăreț nevoie mare, energic. A primit darul cu vădită satisfacție. Curios să afle despre ce este vorba a rupt precipitat punga. A tăcut brusc când a văzut ciorchinele care era cât el de mare. Fără să stea pe gânduri l-a luat în brațe și a pornit voinicește spre camera lui. Maică-sa, surprinsă la rându-i, a reacționat: – „Dar nu trebuia… !” Cărăușul s-a oprit, a întors capul și i-a dat replica: – „Ba trebuia! Ba trebuia!” Apoi și-a continuat netulburat drumul. Da, trebuia! Știam asta tot de la un copil. *** Cu ceva timp în urmă Securistu a avut nevoie de ajutorul fiului meu, azi bărbat în toată firea, familist dedicat, specialist cu responsabilități profesionale și sociale importante și a fost nevoit să-i facă o vizită. Înainte  l-am avertizat: – Ai grijă că îi ești dator o ciocolată! – De ceeee…? – Pentru că prin 1982 ai venit la el cu mâna goală! – Aoleo, așa-i! Băi ce mi-a tras-o atunci! I-a dus ciocolata, a fost la nunta lui și au rămas prieteni buni.

» gospodărind.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Năucitoare, într-adevăr, lăcomia oricărei primării de-a băga bani în lucrări noi, costisitoare, strălucitoare. Știm prea bine, noi, că-s alegeri și-ncepem a-ngrășa porcu-n ajun; știm și cîți bani se-nvîrt la lucrările astea… Dar în timp ce nu-nțelegem de ce nu-i mai simplu să păstrăm, să reparăm, să administrăm: adică, pur și simplu, să avem grijă de lucrurile pe care le aveam deja și care-ar mai putea fi folosite, uităm să aruncăm o privire la obiceiurile noastre omenești. Noi înșine sîntem lacomi; noi înșine cumpărăm mai mult decît avem nevoie și-aruncăm apoi lucrurile nefolosite; noi înșine nu mai păstrăm pentru simple reparații bunuri care-ar mai ține mult timp, preferînd să ne știm cu casa plină de lucruri noi. Noi înșine ne-aruncăm să schimbăm în loc să păstrăm… Noi înșine, deci, ne umplem de bucurie și mîndrie cînd ne putem lăuda că facem și ne luăm… … și-apoi cerem Statului și Administrației să nu fie la fel ca noi!

» Restaurantul „Amore”

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Locul chiar e fain, fain de tot. Doar că-n trecut – demult – a avut ghinion, tot schimbîndu-și numele, căutînd să-și schimbe și norocul. Din fericire, sînt deja ani buni de cînd s-a așezat: și e – și rămîne – un restaurant fain, cu mîncare bună și cu o atmosferă frumoasă. Are-o terasă mare și tihnită (chiar și-un locșor de joacă pus în așa fel încît să nu-i supere pe cei care nu vor hărmălaie). Restaurantul „Amore” e pe strada Toamnei, la un pas de intersecția cu Eminescu (lîngă chinezescul „Templul Soarelui”), într-o zonă pitorească. Mi-e drag să vin aici. Ca bani: ok Curat: curat Servire: foarte bună Deschis în fiecare zi • site mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» Fostele magazine pentru copii

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Una din cele mai rapide şi abrupte schimbări de după decembrie 1989 s-a produs în reţeaua comercială a oraşului. Să ne amintim ce foşgăială se iscase: multe magazine (dar nu numai) şi-au schimbat peste noapte numele şi profilul, altele s-au închis, dar au apărut şi multe altele noi. Modificările administrative, schimbarea formelor de proprietate, revendicările şi retrocedările de spaţii etc., toate acestea au bulversat vechea reţea comercială. Puţine din aşa zisele „repere” au supravieţuit – mă refer la magazinele mari, gen Unirea, Cocor, Victoria sau Bucur Obor. In paralel, „lucra” coşmarul din profunzime: dispariţia cvasi totală a furnizorilor tradiţionali adică fabricile de confecţii şi tricotaje, de încălţăminte, de mobilă şi electrocasnice, cosmetice, jucării… Aşa se face că, acum, după 30 de ani – ajutaţi de fragmente din presa vremii – încercăm să refixăm pe harta memoriei câteva locuri, pe atunci arhicunoscute şi frecventate de bucureşteni şi nu numai, pentru că, de multe ori, şi cei „din provincie” îşi făceau, cumva, drum prin Capitală pentru cumpărături. Ce să înţeleagă, de exemplu, cel de după 1990, din imaginea dezolantă de azi, de pe strada Doamnei? Dar aici, vizavi de palatul B.N.R., a fiinţat mult timp, un foarte căutat magazin: „Cei Trei Ursuleţi”. Deschis în 1955, el a devenit repede un nume de referinţă, locul de unde multe generaţii de copii s-au îmbrăcat şi încălţat. Ca să fiu sincer, nici nu ştiu când s-a închis „Cei Trei Ursuleţi” şi nici cinematograful alăturat – „Doina” – tot aşa, un locaş dedicat celor mici. Ştiu doar că după decembrie 89, pe aici s-au perindat tot felul de restaurante, cluburi etc., o bună perioada fiind, de exemplu, fief-ul vestitului saxofonist Marin Petrache Pechea. Există zvonul că toată această latură a străzii, acum în paragină, va fi demolată, exceptând clădirea fostei Biblioteci Centrale (Palatul Bursei) şi în loc se va ridica un hotel… Vom vedea. Revenim. Odată ajunşi aici după cumpărături, era musai să dai o raită şi pe Lipscani sau pe Calea Victoriei, unde aşteptau alte magazine să le calci pragul. Reţinem de pe panoul din poză alte două nume de magazine cu articole pentru copii, la fel de vestite, la vremea lor: „Aşchiuţă”, deschis în 1961 pe Calea Griviţei, noul cartier muncitoresc în plina dezvoltare, cartier foarte drag liderului comunist de atunci, Gheorghiu-Dej. Magazinul era parte dintr-un complex comercial, aflat vizavi de fostul Club Griviţa Roşie, la doi paşi de staţia de metrou de acum. Tot aici, în rând cu „Aşchiuţă”, avea să funcţioneze, mult timp, magazinul specializat în piese auto pentru FIAT-uri. Celălalt nume, „Scufiţa Roşie”, ne duce în zona Oborului, la intersecţia Căii Moşilor cu şoseaua Mihai Bravu: Aici, lucrurile aveau să se schimbe complet încă dinainte de 1989, odată cu reconfigurarea întregii intersecţii ca urmare a lărgirii Căii Moşilor. Magazinul „Scufiţa Roşie” va dispărea şi, aproximativ pe acelaşi colţ, va fi construit un bloc masiv care va adăposti un mare magazin din nou creata reţea „Materna”, deci tot cu articole pentru copii.   Şi nu putem încheia periplul fără a aminti de marele magazin universal cu articole pentru copii „Romarta Copiilor” care ocupa subsolul, parterul şi etajul 1 al blocului cu coloane, construit în 1960, pe Calea Victoriei, vizavi de Cercul Militar.

» Civilizație publică LXV – lumina de la intrare

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Dintre toate frumusețile ce-mbogățesc o clădire, am admirat, de-a lungul vremii, copertine, marchize, felinare și alte felinare, dragoni și alte arătări ornamentale, sonerii, suporturi de steaguri, catarge, uși și alte uși, suporturi pentru firme, grilaje și… și altele. Ne uităm azi, cu drag și interes, la felu-n care constructorul interbelic reușea să rezolve cu atîta eleganță banala… lumină de la intrare.   … pare-a fi, și de data asta, o știință astăzi pierdută. În anii ’60 din secolul trecut încă o aveam. lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1969 (III)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM Reeditarea calendarului „Interflug” cu „corectura” necesară, un alt calendar al Transporturilor Aeriene Române; unul al „Fructexport” și altul de… import: la „Kodak” (încă nu-ncepuse relația de prietenie… tipografică româno-franceză în urma căreia în Țara noastră se executau tipărituri)  Va urma!

» amestecate din presa vremii

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… din atmosfera de-acum șapte decenii – „un om a stat zidit timp de 19 ani” la Brașov… … deschiderea a „11 centre pentru prepararea conservelor populare în cartierele muncitorești și suburbane din Capitală”… … precum și o reclamă la benzina „Ethyl” de la „Sovrompetrol” listă de articole selecționate din presa vremii – aici

» Case căzute 310 – Str. Agricultori 68

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando La intersecţia străzii Agricultori cu Ţepeş Vodă, găsim această ponosită clădire „de colţ”. Mai ales după dimensiunea laturii de pe strada Agricultori, bănuiesc că a fost o prăvălie, ceva. Oricum, după cum evoluează zonă, cred că este luată „în vizor”, mai ales că, pe colţul de vizavi, este deja ridicat un blocuşor. mai multe despre Case căzute

» de prin magazinele bucureștene în presa vremii

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.vești bune din ianuarie 1949, din martie și noiembrie 1959 și mai 1969.     listă de articole selecționate din presa vremii – aici

» iMapp Bucharest 2019 începe pe 21 septembrie

Cea de-a VI-a ediție a evenimentului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale de 3D video mapping începe pe 21 Septembrie 2019, în Piața Constituției. Intrarea este liberă. Datorită recunoașterii internaționale, începând cu anul acesta, iMapp Bucharest devine Concursul Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor), în urma unui parteneriat semnat cu 6 dintre cele mai importante festivaluri de video mapping din lume: Borealis (S.U.A.), Genius Loci Weimar (Germania), Kyiv Light Festival (Ucraina), 1minute projection mapping competition (Japonia), Zsolnay Light Festival (Ungaria) şi Luz y Vanguardias (Spania). Câștigătorii celor 6 festivaluri, precum şi câștigătorii Premiului Juriului și Premiului Publicului din cadrul ediției iMapp Bucharest 2018, se califică automat în finala acestui an. TEMA iMapp Bucharest 2019 Tema ediţiei de anul acesta punctează faptul că iMapp Bucharest evoluează într-o Ligă a Câștigătorilor de video mapping din întreaga lume, aducând astfel împreună unele dintre cei mai importante festivaluri, artişti şi specialişti în domeniu de pretutindeni, făcând totodată referire şi la aniversarea a 30 de ani de la lansarea serviciului www (World Wide Web), precum şi a posibilităţilor nelimitate pe care acesta ni le-a adus, inclusiv cooperarea şi comunicarea fără graniţe. Faţada Palatului Parlamentului din București va deveni pe 21 septembrie harta lumii de video mapping, fiecare echipă finalistă prezentând propria sa cale de explorare a lumii şi a scenei internaţionale de video mapping. Fiecare lucrare video va arăta felul în care descoperim aceeaşi lume prin experienţe diferite bazate pe culturile şi percepţiile noastre diferite. Harta lumii rămâne aceeaşi, dar se expandează cu milioanele de feluri în care vedem şi explorăm fiecare continent, regiune, ţară, oraş, colţ, privelişte, rută a lumii.  Echipele finaliste de la iMapp Bucharest 2019 - 1minute projection mapping competition (Japonia) Câştigător: Antaless Visual Design - Borealis - a festival of light (S.U.A.) Câştigător - Premiul Publicului: George Berlin Studios - Genius Loci Weimar 2018 (Germania) Câştigător: 404.Zero - Kyiv Lights Festival 2018 (Ucraina) Câştigător: MØjØ STUDIO - Luz y Vanguardias 2019 (Spania) Câştigător: Marco Morgese - Zsolnay Fényfesztivál 2019 (Ungaria) Câştigător: Michele Pusceddu - iMapp Bucharest 2018 (România) Câştigător - Premiul Juriului: René şi Andrzej Câştigător - Premiul Publicului: Mindscape Studio

» MAUVE Wine Experience III - Festival de muzica si film

In perioada 6-7 septembrie 2019 are loc cea de-a treia editie a unui festival unic de muzica si film in mijlocul viei Tohani Romania. La doar o ora si jumatate de Bucuresti, in plina perioada de cules, MAUVE - Wine Experience aduce publicul in inima naturii, pentru doua seri memorabile de toamna cu plimbari prin vie, concerte, proiectii de film, degustari de vinuri, concursuri de cules si de fotografie si multe alte experiente speciale. Photo credits - Sorin Marius - Mauve 2018 Sunt locuri magice in lumea aceasta, locuri care cheama oamenii de la sute de kilometri distanta. Tohaniul este un astfel de loc. Intinsa pe sapte dealuri insorite, via de la Tohani este o adevarata oaza de liniste si conxiune cu natura. In mijlocul ei, festivalul MAUVE incepe cu un apus memorabil de soare si continua sub cerul instelat la lumina focului de tabara. Program festival: >>Vineri, 6 septembrie 2019 17.00 - 20.00 - Vinyl Set Vinyl, Rum, Tapas & Wine  - Tzuc. Plimbari prin vie, concursuri de fotografie si cules struguri 20.00 - 21.30 - Concert Ada Milea & Bobo 21.30 - 23.00 - Proiectie speciala scurtmetraje ANONIMUL IFF 23.00 - 01.00 - Vinyl, Rum, Tapas & Wine After-Party - Iorga >>Sambata, 7 septembrie 2019 17.00 - 20.00 - Vinyl Set Vinyl, Rum, Tapas & Wine  - Bully. Plimbari prin vie, concursuri de fotografie si cules struguri 20.00 - 21.00 - Concert Mădălina Pavăl - “Oamenii se fac dor” 21.30 - 23.00 - Concert Moonlight Breakfast 23.00 - 01.00 - Vinyl, Rum, Tapas & Wine After-Party - Nipple’s Delight Photo credits - Sorin Marius  MAUVE va pune la dispozitie autocare speciale pe ruta Bucuresti-Tohani, care vor pleca din Piata Victoriei in intervalul 15.30 - 17.30 si se vor intoarce in Bucuresti de la miezul noptii. De asemenea, festivalul dispune si de o parcare de masini la marginea viei. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim.ro: https://www.eventim.ro/ro/bilete/mauve-wine-experience-prahova-viatohani-romania-531896/event.html

» electronice în presa vremii

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.1959 – „Radio Popular” îmbogățea producția de aparate de radio cu modele noi: „Verdi”, „Acord”, „Solistor” și „București 500” – ultimul, model aniversar dedicat celor 500 de ani de atestare documentară a Capitalei. 1979 – vedem oferta de televizoare cu circuite integrate fabricate la întreprinderea „Electronica”: „Olt”, „Snagov”, „Sirius”, „Diamant” și „Lux”; pentru copii suna interesat aparatul foto sovietic dedicat „Etiud” la doar 70 de lei.

» refolosind în presa vremii

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.1949 – timp în care oamenii foloseau, refoloseau, reparau și țineau de lucruri. listă de articole selecționate din presa vremii – aici

» "Unzip your mind" reunește arhitectura, ingineria și neconvenționalul, într-o expoziție unică la Qreator by IQOS (P)

Articol promovat de Qreator by IQOS În perioada 22 august – 18 septembrie, spațiul Qreator by IQOS găzduiește expoziția ”Unzip your mind” realizată de sculptorul britanic Alex Chinneck, artist care obișnuiește să surprindă lumea cu lucrările sale neconvenționale. Expoziția reunește arta, arhitectura și ingineria sub un concept unic, în premieră în România, care își propune să reinterpreteze un obiect cotidian, fermoarul, sub forma unor dimensiuni impresionante, încurajând publicul să privească dincolo de convențional, dincolo de limite. Expoziția ”Unzip your mind” este rezultatul celei mai recente colaborări dintre sculptorul Alex Chinneck și brandul IQOS, parteneriat lansat în luna aprilie 2019, în cadrul Milano Design Week. Elementul central al expoziției este fermoarul, simbol folosit pentru reprezentarea viziunii optimiste a artistului față de un viitor lipsit de limitări, plin de noi perspective. Expoziția ”Unzip your mind” este deschisă publicului larg până pe 18 septembrie, la Qreator by IQOS, pe bulevardul Aviatorilor 8A, de luni până duminică. Accesul este permis exclusiv persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.              

» lacurile Capitalei în presa vremii

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.România Liberă, 27 August 1949, un text de Joachim Botez listă de articole selecționate din presa vremii – aici

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1969 (II)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM reclamele revistei de referință „Magazin istoric” care-și începuse apariția în ’67. Va urma!

» să ne lăsați în pace

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… prea-i vară! Prea n-are omul chef de altceva. Dacă vedeți că-i cu mintea aiurea, lăsați-l în pace: în legea lui. Și dacă omul mai uită și de el și de ce-are de făcut, așa, cu mintea plecată pe coclauri, nu vă supărați. Cînd i-o veni cheful la loc, i-o veni. E vară.  

» Case căzute 309 – Str. Dimitrie Onciul 10

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Ne aflăm chiar în coasta pieţei Foişorului de Foc. Mie, unuia, mi s-a făcut lehamite de câte bannere de vânzare sau de închiriere am văzut, de-a lungul anilor, atârnate de această casă. Nicio mişcare. Uşa de la intrare este în continuare sub lacăt. La o primă vedere, exteriorul clădirii arată – încă – acceptabil, dar părăsirea ei îndelungată începe să-şi spună cuvântul. Înainte de Război a funcționat aici Sanatoriul de nașteri „Modern”, iar după Sectorul Sanitar II Negru urmat de Policlinica de copii „Dimitrie Onciu”. Ca şi cum asta nu era îndeajuns, mai e, lipită de ea, acea mizerie de clădire de pe colţul cu strada Zece Mese, neterminată de ani de zile. mai multe despre Case căzute

» 23 August – sărbătoare națională, 1949

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.„Având în vedere însemnătatea zilei de 23 August, ziua în care, datorită înaintării vijelioase spre București a glorioasei Armate Sovietice eliberatoare, forțele muncitorești și populare patriotice conduse de Partidul Comunist Român au înlăturat dictatura fascistă antonesciană, asigurându-i-se astfel țării noastre independența și suveranitatea națională și deshichizându-i-se drumul spre democrație populară și socialism, Consiliul de Miniștri a hotărât ca ziua de 23 August să fie declarată sărbătoare națională” Așa scria Scânteia, sîmbătă pe 20 August 1949. În rest, angajamentele luate în cinstea sărbătorii deveneau fapte, datoriile salariaților față de întreprinderile unde lucrau se anulau și Maria Banuș publica o maculatură înspăimîntătoare, din care spicuim refrenul: „Spune glas, cântați cavale / Dragostea fierbinte / Pentru marele Stalin / Dascăl și părinte”. N-au trecut decît 70 de ani.

» Drumuri către… nicăieri

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. scris de Ando Pentru că, recent, am ajuns prin zona unde Podul Ciurel, traversează Şoseaua Virtuţii, e bine să amintim că finalizarea a două din importantele obiective rutiere la care s-a înhămat, spre binele cetăţenilor, onorata Primărie Generală este, în continuare, sub semnul întrebării. Să începem cu Podul Ciurel. Nu-i vorbă, trece el acum peste Şoseaua Virtuţii, dar dincolo, mai pe deal, drumul se va opri în… „Nodul rutier Virtuţii” adică un fel de sens giratoriu! De ce? Păi, iată ce spun cei de la Asociaţia Pro Infrastructura: „Circulăm din păcate doar între Splai şi Virtuţii, pentru că acest nod face parte dintr-un proiect mai mare, un bulevard de 8 km care ar trebui să conecteze zona Splai – Virtuţii de A1. Iar despre această continuare încă nu avem o decizie clară a primăriei”. Deci şanse timide să ieşim, curând, cu această străpungere pe autostrada spre Piteşti. Problemele juridice legate de exproprierea de terenuri care – într-o logică de om sănătos la cap, ar fi trebuit rezolvate de la început – blochează lucrările la tronsonul de drum, de dincolo de pod. In celălalt capăt al Dâmboviţei, avem Străpungerea Nicolae Grigorescu- Splai Dudescu. Aici, altă belea! „Lucrările la Pasajul de la Nicolae Grigorescu nu au fost terminate deși sunt executate încă de anul trecut (n.n. 2018) în proporție de peste 90%. Motivul: trebuie mutate liniile de înaltă tensiune care trec pe deasupra pasajului și aparțin Transelectrica, iar procedura durează. Sigur, rămâne întrebarea de ce nu au fost mutate înainte de începerea lucrării, o întrebare fără răspuns.” – conform hotnews Totuşi, prin luna mai a acestui an, doamna Firea ne spunea cu mândrie că prima etapă a lucrărilor se apropie de final şi că Municipalitatea a aprobat indicatorii tehnico-economici și pentru etapa a II-a. Ca idee, pozele le-am făcut la finalul lunii aprilie, anul ăsta, şi pe pod nu se circula! Deci, oameni buni, abia de acum încolo, se va lucra şi la drumul de dincolo de pod, spre scopul final: ieşirea înspre Şos. Olteniţei! Ar fi atâtea de spus, încât… ne oprim!

» Civilizație publică LXII – Zürich (IV)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu prima parte • a doua parte • a treia parte Căutând urmele prezenței bucureștene, mai vechi sau mai noi, a corpului de iluminat, tonconic, din sticlă albă (opal) venit la noi tocmai din țara lui Wilhem Tell și botezat „model Zürich”, am ajuns …. În preajma unor clădiri publice monumentale importante Esplanada și spațiile pietonale din fața Casei Scânteii erau iluminate în 1956 cu lămpi „model Zürich”, varianta dâmbovițeană, instalate pe stâlpi „lampadar” metalici „din două bucăți”.   Din aprilie 1960 corpurile astea de iluminat, simbol capitalist îmbrăcat în haine proletare, au conviețuit mulți ani în fața Casei Scânteii cu statuia lui Lenin. Fotografia a fost făcută în ziua de 25 aprilie 1989. Momentul surprins de Willy Pragher în fața Palatului Regal este, fără îndoială, unul foarte important pentru istoria națională. Ziua de 22 iunie 1941 marchează intrarea României în război împotriva Uniunii Sovietice. Imaginea păstrează (pentru cei interesați) felul în care la vremea aceea erau iluminate peluza dinspre Calea Victoriei a palatului și spațiul pietonal adiacent. Felinarele montate pe stâlpii ornamentali ai gardului purtau însemnul regalității – coroana. Douăzeci și patru de ani mai târziu, în martie, bucureștenii (și nu doar ei) aduceau un ultim omagiu lui Gheorghe Gheorghiu – Dej care își încheiase socotelile cu viața pe pământ (19 martie 1965). Felinarele regale dispăruseră și locul le fusese luat de corpuri de iluminat „model Zürich” fabricate departe de Elveția natală, pe meleaguri mioritice. Și au rămas acolo mulți ani. Iată-le în 1968 văzute de pe peluza palatului. Fără să vrea, Cristian Malide le-a fotografiat în 1974. Utilizau ca sursă de lumină lampa cu descărcări în vapori de mercur de înaltă presiune, cu balon fluorescent, tip LVF 125, echipată cu balast tip BVA 125 și cu condensator. Accesoriile erau „ascunse” în soclul stâlpului. În 1986 erau încă neclintite pe poziție. Aripa modernizării trecuse peste ele aducându-le o nouă sursă de lumină. Este vorba de lampa cu vapori de sodiu de înaltă presiune, cu balon cu strat difuzant, tip LPN 175, echipată cu accesoriile specifice – balast BNA 175, dispozitiv de amorsare DA 05 și condensator. Plecați din nord, cu un popas în centru, iată-ne ajunși în sudul orașului, sus pe deal, la Palatul Patriarhiei. Clădirea monumentală finalizată în 1907 a fost construită după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. A găzduit până în 1947 Adunarea Deputaților, componentă a parlamentului bicameral al României. Zona deschisă circulației publice (pietonale, rutiere) era iluminată de lămpi specifice epocii montate pe stâlpi „lampadar”. Ambele componente fuseseră desenate și se  fabricau în atelierele primăriei sau ale U.C.B. Administratorii clădirii nu au simțit nevoia de a-i ilumina suplimentar fațada. După ’47, parlamentul a fost înlocuit cu Marea Adunare Națională, legislativ unicameral, organ suprem al puterii de stat care, până în 1989, a avut sediul în palatul din Dealul Mitropoliei. Noul locatar s-a apucat gospodărește de schimbări, modificări și adaptări. Iluminatul public din întregul complex a fost înlocuit cu unul mai „discret”. În plus, intrarea principală a fost împodobită cu două aplice care aveau ca piesă de bază dispersorul difuzant tronconic din sticlă albă (opal) „model Zürich” și accesoriile de fixare – etanșare adaptate la noua soluție de susținere. Fotografiile sunt din anii ’70. Printre alte „binefaceri” ale democrației pogorâte peste România după evenimentele din decembrie 1989 se află și parlamentul ca expresie a voinței și puterii poporului, „organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a țării”. Camera Deputaților, componentă a acestuia, s-a întors în palatul care îi fusese destinat încă de la începutul secolului XX. A funcționat acolo până în 1996 când s-a mutat alături de Senat în Casa Poporului. La data de 28 octombrie 1996 clădirea a fost cedată spre folosință Bisericii Ortodoxe Române care a transformat-o în Palatul Patriarhiei. După ce a trecut în proprietatea Bisericii (6 decembrie 2010), edificiul a intrat într-un proces combinat și susținut de restaurare, renovare, reabilitare, finalizat în 2016 odată cu sfințirea acestuia de către Preafericitul Părinte Daniel (6 iunie 2016). Cele două aplice au depășit cu bine deranjul și au rămas să înfrumusețeze fațada clădirii. Nu arăta rău! Fotografiile au fost făcute în perioada 2010 – 2013.   Câțiva ani mai târziu, în iarna 2018 – 2019, corpurile de iluminat „model Zürich” nu mai înnobilau Palatul Patriarhiei. Au fost înlocuite cu niște sticle de lampă ceva mai domnești decât suratele lor care se înfrățesc și azi cu fitilul și cu gazul pentru a produce lumina. Un Dorel din administrația laică a Patriarhiei, înghesuit probabil de lipsa pieselor de schimb, a decis să înlăture elegantele „elvețience” purtătoare de istorie și să așeze pe fațada mândrului și emblematicului palat niște feștile triste care se potrivesc ca nuca-n perete. Aici se termină călătoria noastră pe urmele unui simbol al civilizației publice bucureștene, parte din fascinanta și atât de puțin cunoscuta poveste a orașului. Consideram subiectul închis și deja mă gândeam la altceva când neastâmpărata curiozitate m-a pus să văd ce face… Lampa model Zürich la ea acasă Adică în Elveția. Am găsit-o cu ușurință la Berna și n-am mai insistat. Să o vedem! Impresionant, nu? Fotografiile sunt de prin 2015 – 2016, poate chiar mai recente. Elvețienii prețuiesc și cinstesc valorile trecutului. Corpul de iluminat decorativ echipat cu „glob” dispersor difuzant, tronconic, din sticlă albă (opal) născocit chiar de ei este încă, după atâția ani, o prezență discretă, elegantă, utilă pe străzile localităților helvete. Pentru asta nu sunt suficiente bunul gust și priceperea. Ce au ei și nu avem noi? De ce ei păstrează și conservă urmele trecutului iar noi le distrugem cu frenezie? În loc de încheiere Stâlpul Mannesmann „tip lampadar” cu soclu din fontă și manșon ornamental a fost special desenat pentru „lampa model Zürich” astfel încât ansamblul să fie armonios. Uneori, în zone periferice, mai dosnice, au fost utilizați stâlpi din seria normală, puțin mai înalți decât cei dedicați. Și unii și ceilalți au dăinuit mulți ani fiind asociați, în funcție de posibilități sau de fantezia celor implicați, mai ales în anii ’50 – ’60, cu alte corpuri de iluminat. Pe malul Lacului Floreasca, într-o zonă pietonală mai puțin frecventată, corpul de iuminat tronconic fusese înlocuit cu unul sferic fabricat la rându-i tot din sticlă albă. Deși puțin înclinat sub povara neglijenței și nepăsării, stâlpul „lampadar” Mannesmann autentic se ține bine. Elementele caracteristice pot fi identificate cu ușurință. Era anul 1968. Cam tot pe atunci (1966), în parcul Herăstrău, un stâlp Mannesmann de rețea găzduia și el un glob. Pentru rigoare trebuie spus că, în ambele cazuri, nu era vorba de un nou corp de iluminat ci de o combinație, o găselniță dâmbovițeană. Baza lămpii, cea care se fixa pe stâlp și care permitea montarea fasungului, a dispersorului și a garniturilor de etanșare, provenea de la „modelul Zürich” căruia i s-a înlocuit elementul difuzant tronconic cu unul sferic. Estetic vorbind, rezultatul nu era chiar rău. Dealtfel corpurile de iluminat echipate cu globuri din sticlă opal nu erau o noutate. Au existat în peisajul bucureștean interbelic fiind promovate de Primărie sau de U.C.B. care le și produceau în atelierele proprii. Nu au avut viață prea lungă din cauza unei hibe foarte greu de înlăturat. Capacitatea de evacuare a căldurii produse de becul cu filament incandescent era foarte redusă. Supraîncălzirea afecta durata de viață a sursei de lumină, a elementelor de contact electric și a celor de etanșare. *** Zonele centrale și rezidențiale, parcurile, grădinile, terasele, spațiile pietonale, peluzele, esplanadele Bucureștiului de dinainte de 1948 au fost puse în valoare și de iluminatul general realizat cu lămpi decorative, de obicei difuzante, susținute de stâlpi „lampadar”, altele decât cele „model Zürich”. Iată, doar așa pentru a stârni curiozitatea, câteva dintre acestea: lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

» anii ’90 XXIV – cum se construia

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ce să zici, cu multe urîțenii ne-am procopsit în anii ’90. Clădiri greoaie, nefuncționale, cu accese neprietenoase, din materiale desuete și – mai ales – făcute nu mai trainic decît înainte de anii ăștia. Ia să alegem vreo 20, să le și vedem! Te doare mintea, bunăoară, de clădirea hotelului „Helveția” de la Aviatorilor – un mausoleu! Da’ lasă că nici cea din vecinătate – unde funcționa o bancă „franco-română” n-a fost mai pricopsită. În plus, de-abia construită a-nceput să decadă. Ușcheala asta, a volumelor, a stîlpilor aiurea, a teraselor și-a balcoanelor e o marcă. Ne uităm, după ce terminăm de zgîit la bîzdîgania asta de pe strada Dreaptă, la două clădiri de pe Matei Voiebod și la o samă de clădiri din Cotroceni:     C. E. C. a deschis multe sucursale-n clădiri dintr-astea noi, deși nu se aflau nici în locuri accesibile, nici în locuri unde era nevoie. Și-n blocul ăsta hidos din „parcelarea inginerilor”: Ideea pare a fi că atuncea cînd clădirea nu suferă de urîțenie cruntă, banalitatea ei doare. Pe Oțetari și pe Mătăsari: O struțocămilă „de referință” e dihania asta de pe Vasile Lascăr!   … precum și asta de pe fostul „Republicii” colț cu Iancu Cavaler de Flondor. Trecem în revistă și o seamă de clădiri cu funcțiune de birouri apărute mai încoa’ – cînd anii 2000 dădeau să se-apropie. Materialele par mai moderne, însă nu te miră cînd placările au hibe și balustradele ruginesc. Pe rînd, le găsim în Cotroceni, pe Vasile Conta și pe Batiștei. Blocurile de locuit putem zice – cu îngăduință – că nu erau decît unele care-ar fi putut fi construite-n vremea comunismului „dacă ar fi fost mai bine”… Exemplele de mai jos – Zambaccian și Primăverii: … nici nu te superi cînd vezi cîte din clădirile acelor ani n-au mai apucat să fie gata: au rămas schelete. Într-un stadiu mai avansat de… neterminare găsim bloculețele astea de pe Pompiliu Eliade și Argentina: lista articolelor din seria anilor ’90

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1969 (I)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM trei reclame ale „adas” – Administrația asigurărilor de stat – și una la „loz în plic”: ca s-ajungi să-ți faci griji pentru casă și mașină, întîi de toate trebuia să le cîștigi. Va urma!

» Cele mai importante invenții ale umanintății

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Venera E. Dumitrescu-Staia 1) Despre ORA, ca timp. În Antichitate exista numai ora locala, care se afla prin rotatia Pamântului în jurul Soarelui. Primul instrument utilizat de oameni pentru masurarea timpului, a fost un  Orizont solar, un fel de Meridian inventat în Egipt în anul 2000 înainte de  Christos. Era vorba de un obiect plat, luminat de Soare, care proiecta umbra lui pe un cadran, pe care era desenat punctul de timp. Dupa câteva secole, un adevarat ceas a fost inventat. Era vorba despe un arbore drept, numit gnomon, care proiecta umbra lui pe un plan orizontal. Cadranul a fost aplicat prima data la o ceasornicarie mecanica în anul 1364 de italianul Giovanni Dondi. Ceasul lui era echipat de 7 cadrane, care în plus, indicau miscarea PLANETELOR. Observând pozitia umbrei, care se deplasa de la Vest la Est si urmând traiectoria Soarelui, oamenii au fost în masura sa regleze ora. Primele ceasuri mecanice au fost construite în Europa în jurul secolului XIII. La început, ceasul nu a avut cadran, nici sagetile indicatoare orelor. 2) Telefonul a fost  inventat în anul 1870 de catre Elish Gray si Alexander Graham Bell, ambii independenti ca inventatori ai telefonului. În anul 1883, prima linie particulara de telefon în Bucuresti, iar în 1930 a aparut telefonia internationala în România. Dupa 1893 au aparut mai multe companii telefonice si a început dezvoltarea în mod oficial, Martin Cooper în 1973 este  la conducerea US Martin Cooper, fiind primul care a lansat TELEFONUL PORTABIL pentr a fi comercializat. 3) Curentul electric cu prima alimentatie pentru public a aparut la sfârsitul secolului XIX. 4) În 1879 Thomas Edison a conectat lampa la circuitul electric(pâna atunci fiind cu gaz aerian sau lumânari), declansând pentru prima data lumina pe care o avem astazi, una dintre cele mai mari inventii ale sec.XIX,italianul Alessandro Volta a inventat prima baterie, iar Nikola Testa a inventat curentul alternativ. 5) IMUNIZAREA si VACCINURILE. Primele vaccinuri au aparut în anu 1796, descoperitorul JENNER, administrând cu succes Vaccinul antivariolic. ANTIBIOTICELE. Pasteur a descoperit microbii, iar primul care a semnalat în anul 1885 actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme, fiind semnalate de savantul Victor Babes. 6) Masina de imprimat (imprimanta) a fost inventata de Gutenberg, ca si prima tiparnita. 7) Ordinatorul, care nu este departe de efectele negative ale televiziunii, totusi devenind indispensabil, a devenit si el un prieten,  dar si cu anumite consecinte, uneori nefaste sanatatii si în special pentru unii tineri si chiar copii, care înca nu stiu sa faca diferenta între ADEVAR si FICTIUNE, comitând deseori acte NECUGETATE si PERICULOASE. ATENTIE MARITA PENTRU PARINTI. 8) Blaise Pascal a inventat prima masina de calcul în anul 1642. 9) In 1924 IBM a creat cea mai mare Societate informatica din lume.Sistemul de televiziune a fost pus la punct de inventatori independenti precum: Philo Farmsworth si Vladimir Zworykin. În 1927 Philo a transmis prima imagine electronica în laboratorul personal de la San Francisco. Prima emisiune de televiziune a fost vânduta în USA în anul 1938. Din anul 1960, televiziunea în culori, stereo, a fost introdus prin cablu pentru a se putea vedea mai multe canale. 10) Francois Cugnot a construit primul echipaj al unui motor cu vapori. Primul Cod al drumurilor a aparut pentru prima data în Anglia, în anul 1865, sub denumirea de Red Flag Act. Primele masini cu motorul în interior au aparut în anul 1860. Motorul cu autoluminare inventat de Rudolf Diesel, a aparut în anul 1860. 11) WC-ul a fost inventat de englezi ìn anul 1796, John Hamington inventând primul WC cu apa. Dupa 1900 a aparut camera de baie cu WC, baie si bideu.

» parcarea e, firește, pentru mașini

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Pentru folosul tuturor celor care vin în „Orășelul Copiilor” primăria din Sectorul 4 a construit o parcare destul de îndestulătoare pe Șoseaua Olteniței, mai jos de cimitire – pe locul fostelor sere ale Adminstrației Domeniului Public. … dacă adăugăm și parcarea din vale, dispre Palatul Pionierilor, vedem că, în sfîrșit, devine tot mai civilizat să ajungi în parc. Ce păcat că, la fel ca la orice altă idee venită din partea unei administrații locale, ne izbește taman amănuntul care-o transformă într-o mizerie. Firește, o mizerie la adresa omului! Vedeți voi, cînd au construit parcarea asta, și-or fi zis că e pentru mașini – ceea ce-i adevărat; dar au uitat că-n mașinile astea-s… oameni! Așa că au construit acces pentru mașini: dar pentru oamenii care, după ce parchează frumos aici, se duc apoi în parc… n-au mai construit și-un trotuar! Așa că toți oamenii, ca să iasă din parcare, trebuie s-o ia pe stradă, pe unde vin mașinile.

» Case căzute 308 – Str. Gazelei 48

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Revenim la poalele Filaretului, pe strada Gazelei, unde, la numărul 48, mai dăm de o casă, cândva destul de arătoasa, dar care arată acum, părăginită, ca după cine ştie ce calamitate! mai multe despre Case căzute

» un loc de joacă cu prea multă joacă

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.De ceva vreme s-a deschis în uriașul parc „Lumea copiilor” un loc de joacă nou. Trebuie să fim cinstiți: sînt foarte multe astfel de locuri de joacă aici, așa încît fiecare copil, indiferent de vîrstă, chef și curaj, are unde să se joace după pofta inimii lui. Nu-i rău deloc. Doar că locul ăsta s-a construit în locul unei „insulițe” ce făcea din platoul central al parcului un locșor liniștit și cuminte – chiar dacă nu taman de bun-gust; dar așa-l „văzuse” Piedone. În fine; lucrurile se schimbă; lumea vrea distracție-n parc. Cînd te uiți la locul ăsta de joacă, sincer, zău că te-apucă năcazul că nu ești țînc: are atîtea atracții și posibilități pe care tu nu le-aveai… Și atunci, ce-i deranjant aici, de ce trebuie să fie vorba de un „doar că…”? Fiindcă acest loc de joacă e prea – mult prea! – înghesuit, prea fără aer, prea fără atît de necesarele zone de retragere, de fugă, de socializare și chiar de protecție pînă la urmă. Da: prea-s siliți și copiii, și părinții, să se calce-n picioare… bucurîndu-se. Ți se pare că te afli la „pet shop” și te uiți la hamsteri cum aleargă in roți. Pentru că nu e chiar așa, un lucru simplu, construirea unui loc de joacă: și atunci cînd încerci să îngrămădești atracțiile pe-un spațiu strîmt, nu mai reușești să creezi nici bucurie, nici veselie – toată lumea țipă la toată lumea, cei mari încearcă să-i țină pe cei mici în raza vizuală alergînd printr-o pădure de stîlpi și din toate părțile te copleșește zgomotul inutil de mare făcut de noile fîntîni arteziene ce-nconjoară locul de joacă. Da: prea vrea să fie „pentru toți” – și pentru cei mici-mici, și pentru cei mari; dar cei mici-mici trebuie să se mulțumească cu niște leagăne și tobogane pe măsura lor și tare greu înțeleg că nu-i pentru ei urcatul sus, în turnulețe și punți… și țin-te bocete și hărmălaie! Adăugăm muzica bubuitoare ce cade de sus, de pe deal, de la complexul „Daimon” și plecăm de-aici mai sîcîiți și mai osteniți decît ar fi cazul. Și-i păcat.
 
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru acum!


» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart

pariuri sportive pe mobil Joaca la pariuri sportive pe mobil pentru a profita de cele mai rapide oferte.
Mutari Internationale
   
 
Arhiva | CopyRight 2007 - SAPTAMANA dot COM
Privacy policy
Gazduit de gazduit de SpeedHost
articole publicate astazi 128 | utilizatori online 25