Comunicate de Presa | Inregistrari domenii .RO, .EU, .COM, .NET, .BIZ, .INFO .. etc - Hosting Romania - Anunturi Gratuite
Marti, 22 Ianuarie
                   
 
 


» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1962 (II)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM Rămînem în ’62, dar tema calendarelor este, acum, cea a bunurilor de consum disponibile în magazinele comerțului de stat, aflat într-un veritabil avînt susținut de bunăstarea vremii. Calendarele sînt desenate aidoma celor de săptămîna trecută – cele dedicate produselor alimentare. Fac parte, desigur, din aceeași „comandă”. Să ai ceas-brățară era o chestie mare-n vremea aceea. Doamnelor le era dedicată marca „Era”; domnii puteau alege între „Stolicinîe” (adaptarea numelor rusești se făcea natural și corect) și „Rodina” automatic. Ceasurile astea erau sovietice și… elegante, precise și garantate. Copilașii, așa cum trebuiau să fie-n reclame: veseli, să-i mănînci! – aveau jucării mecanice, distractive și jocuri în colectiv. Cum trebuiau să fie confecțiile pentru toată familia? elegante, de bună calitate și ieftine. După atîtea acumulări, relaxarea de acasă era oferită de noile aparate de radio „Electronica” Va urma!

» statui noi în sectorul 5

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ne procopsim cu înc-un Tudor! După cum știam, primăria din Sectorul 5 nu-l putea lăsa pe pandurul nostru drag așa, fără statuie. Nu că așezarea e neinspirată; ba chiar mai potrivită decît cea a statuii cele vechi, făcută în anii ’30 pe strada Mihai Eminescu. Tudorul nostru cel nou șade pe șoseaua Panduri și privește chiar spre cealaltă șosea, cea care-i poartă numele! Dar de privit, săracul, nu privește cu mîndrie; șade cu mîna-n șold ca un precupeț ce nu prea-și vinde marfa. Avîntul cultural al primăriei noastre de sector nu se oprește aici. În dosul Pieței de flori, în scuarul unde strada Uranus se desprinde din vechea cale a Rahovei, se montează… un cap! Un alt cap, nu ăsta: … ce cap frumos răsare! A cui să fie oare? Bună-ntrebare! … florăreasa necunoscută n-are încă plăcuță, așa că nu știm ce caută aici. S-o lega de Calea Rahovei? – nu cred;, de strada Uranus, nici atît – că doar n-o fi monumentul doamnei Urania – așa că trebuie să așteptăm să vedem și noi cui tăiem panglica.

» Case căzute 280 – Str. Buzești ?

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Pe partea recent dispărută a Buzeștiului – cea de la Polizu-ncolo – găsim o ruină uitată de vreme. Ce număr o avea, habar n-am. Poate 15. mai multe despre Case căzute

» din zbor: patiseria-întrerupător

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.M-am plictisit eu să număr. S-a deschis în 2012, s-a închis în 2014; s-a redeschis în 2017 și s-a re…închis în 2018. Acuma s-a deschis iară. E vorba de „Megapanul” de pe Titulescu. E bine că-i acolo o-patiserie-ceva, deși sortimentul nici acuma nu-i deloc îmbietor, cu toate – ori, mai ales – că pe geam scrie, în pas cu vremurile, „gust tradițional din maia naturală”… mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» o măcelărie bună

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ai zice că, mai ales în ziua de azi, toate mărfurile-s la fel… Și totuși, nu-i așa! O vezi atunci cînd găsești ceva mai bun decît ce are oricine altcineva la orice colț de stradă… De asta magazinele care fac ce fac și reușesc să aibă mereu marfă bună merg. De asta măcelăria pe care-o laud azi merge: fiindcă are carne bună – mai bună decît cea de la hipermaket, mai bună decît cea de la alte măcelării, mai nepricopsite. Măcelăria asta e pe Calea Rahovei, peste drum de intersecția cu strada Bîrcă, la parterul blocului cu vechiul magazin de mobilă; chiar în dreptul trecerii de pietoni.

» Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic (7)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Tălmăcite de: doftor Johan Klingersporn von Orlea Orice asemănare cu oameni, fapte, locuri, situații din viața reală este întâmplătoare. Gărzile în spitalele din România nu sunt niciodată simple. Nu pentru că toate cazurile ar fi ieșite din comun, chiar dacă multe sunt, ci pentru că medicii și asistentele se confruntă de cele mai multe ori cu situații care în orice țară civilizată se rezolvă altfel sau nici nu există. Oamenii ăștia salvează vieți călărind pe caii de lemn ai unui carusel din care nu pot sări pentru că riscă să își frângă gâtul. Dotarea este învechită și insuficientă, personalul prost plătit iar numărul de bolnavi care se prezintă direct la spital depășește cu mult capacitatea de primire a acestuia. Sistemul de prevenire și tratare în localitățile mici este aproape inexistent. Cei care au o problemă, în multe cazuri minoră, rezolvabilă la nivel local, se suie în prima Dacie 1310 fabricată în 1980 și dau fuga spre București sau spre alt centru universitar  unde, presupun ei, vor primi îngrijire mai bună pentru că medicii de la oraș sunt mai pricepuți. – Cel mai bun doctor din Constanța e trenul de București!, obișnuia să le spună rezidenților un profesor de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Logica ar putea fi corectă. Cam peste tot în lume se pleacă de la ipoteza, uneori cu valoare de axiomă, că cei mai buni doctori sunt în cele mai bune centre universitare. În  România însă, doi factori specifici schimbă fundamental datele problemei și conduc spre altă rezolvare. Primul, cu un efect devastator pentru sistemul medical, este acela că prea mulți dintre medicii unui spital de renume au ajuns acolo pe filiera PCR (pile, cunoștințe, relații). Sunt încurajați, crescuți și protejați spre propășirea propriei incompetențe de către șefii lor, unii încă buni profesioniști. Administrând o pepinieră de nulități, aceștia nu fac decât să compromită viitorul medicinei românești și să îi determine pe cei buni, care nu pot pătrunde epiderma îngroșată a sistemului, să-și ia  lumea în cap și să-și caute locul departe de țară, acolo unde valoarea, știința de carte și inteligența sunt apreciate. Numărul mare de pacienți care migrează într-o noapte spre capitală sau spre oricare alt oraș mare în căutarea unui spital cât de cât decent, este al doilea factor perturbator. Aglomerația sufocă medicii și asistentele, îi obosește și le reduce puterea de concentrare asupra cazurilor cu adevărat serioase, grave. – În gardă mă trezești doar dacă e cu salvarea la poartă sau cu portofelul în mână! E clar?, îl instruia pe un ton imperativ genialul lui șef de gardă, un pitic chelios și cu față de viezure, nepotul unui general de securitate, ajuns, unde altundeva, decât în cel mai mare și mai cunoscut spital de specialitate. A învățat, în timp, că piticul avea dreptate. Numai cu salariul nu se putea trăi. – Îți trebuie curaj să practici medicina în România!, i-a spus într-o zi un pacient. Privind retospectiv, gărzile de la IML au fost pentru Tânărul Medic printre cele mai distractive. Din motive lesne de înțeles, pacienții sunt în general cuminți, nu comentează, nu au pretenții și nu necesită contravizite.  Într-una din nopți, pe la ora 2 sună telefonul: – Doctore hai că e unul tăiat de tren la Domnești! Își ia rucsacul și se ține după șef. Pentru un rezident, să vadă un om tăiat de tren este o experiență interesantă. Pe centura Bucureștiului nu circula nimeni, curțile erau tăcute, din când în când lătra un câine. Mirosea a flori și a noapte de august. Iluminatul public arunca lapte covăsit peste spinarea uriașului animal metalic ce tocmai separase întregul armonios al unui corp uman în mai multe bucăți sângerânde transformând un miracol într-un mare puzzle macabru. Nimic nu avea darul să impresionezecare mica delegație medicală. Până în anul șase de facultate a văzut și a mirosit multe iar după ce a zăbovit în aceeași încăpere cu un cadavru care a stat în apă două săptămâni, puține lucruri îl mai puteau afecta. Mecanicul trenului, vizibil răvășit, stătea pe o bornă kilometrică, se uita în gol și fuma. Un polițist încerca să afle de la el ce și cum se întâmplase. Profitând de neatenția celor din jur, șeful a luat mâna nenorocitului care zăcea pe linia de cale ferată și a aruncat-o de partea cealaltă. – Ce faceți Șefu? – Băi, aici unde stăm noi e Bucureștiul, dincolo e Ilfovul. Dacă mâna e acolo trebuie să îi sune și pe ăia de la Ilfov, să îi scoale din somn, ce numai pe noi! Era ora patru, mijeau zorii. Un soare violet se chinuia să se ridice deasupra stâlpilor de înaltă tensiune din apropiere. Primele camioane treceau spre autostradă. La sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Ilfov suna telefonul. Va urma! Citiți episodul 1 • episodul 2 • episodul 3 • episodul 4 • episodul 5 • episodul 6

» Portrete și întâmplări (V) Beton marca B300… 300 $

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de C. D. Mocanu Precizare: Povestea ce va să vină este mărturia mea despre oameni pe care i-am cunoscut și fapte pe care le-am trăit. Dimineața, după 8:30, se făcea liniște și timp de o oră – o oră și jumătate mă puteam ocupa, fără să fiu deranjat, de corespondență. Societatea românească se mișca și producea de la o zi la alta mai multe hârtii. Cum de la vlădică până la opincă toată lumea are nevoie de energie electrică, se adunau mulțime de solicitări, unele chiar importante, care aveau nevoie de rezolvare neîntârziată, plus corespondența internă: reglementări, ordine, informări, instrucțiuni, raportări, circulare și câte altele. Se anunța o zi obișnuită, calmă și frumoasă, din primăvara anului 1993. Era vremea când, vorba lui Arghezi, „Domnii pomi și-au pierdut bărbăția și au devenit niște mirese”. Teancul din fața mea se subția în ritm alert. Deja mă gândeam la deplasarea pe care urma să o fac la Portul 30 Decembrie, pe Argeș, și la Sistemul de irigații Jilava. Șoferul a întrebat cât mai întârziem. Avea ceva de meșterit la mașină și voia să meargă alături la autobază. I-am tăiat elanul spunându-i că plecăm în zece minute. *** Ne confruntam cu devastarea instalațiilor energetice care alimentau marile lucrări hidrotehnice din Ilfov (canalul Dunăre – București, sistemele de irigații) și furtul metalelor neferoase (cupru, aluminiu, alamă). Întreruperea lucrărilor și lăsarea de izbeliște a șantierelor favorizau activitatea întreprinzătorilor balaoacheși. Miliția/Poliția nu vedea, nu auzea, nu voia să știe. Făcuserăm zeci de sesizări, plângeri, informări la toate instituțiile care ne-ar fi putut ajuta făcându-și numai datoria, conform atribuțiilor legale. Nimeni nu reacționa. Unii ne sugerau să le păzim dovedindu-ne astfel că nu aveau habar despre ce este vorba. Am avut parte și de întâmplări halucinante care ne-au întărit convingerea că suntem singuri. După ce Punctul de Alimentare al sistemului de irigații dintr-o localitate cunoscută a fost „vizitat”, unul dintre colegi, maistrul A.V., a mers la postul de poliție cu o reclamație scrisă, însoțită de fotografii de la locul faptei și, foarte important, de informații credibile despre niște posibili făptași. Șeful de post, răsturnat în scaun și cu picioarele pe birou, l-a ascultat plictisit privind lung pe fereastră. Când a pronunțat numele bănuiților milițianul a sărit ca ars: – Auzi bă! Ce p…a mătii! Vrei să-ți dovedesc că voi, ăștia de la I.R.E.B. le-ați furat? Au trecut câteva luni și milițianul cu haină de polițist a fost arestat. Pentru protecția pe care le-o acordase unor grupări de infractori, încă dinainte de ’89, s-a căptușit cu un concediu lung în penitenciarele patriei. Tărășenia a făcut carieră în presa vremii. Una peste alta, toate eforturile noastre au fost aproape în zadar. Am reușit să demontăm echipamentele care puteau fi demontate și să le depozităm în siguranță. În rest s-a furat tot, absolut tot. Refacerea acelor instalații electrice antrenează azi o cheltuială imensă. *** Închisesem mapa și îmi adunam lucrurile: casca de protecție, cizmele electrizolante, binoclul și stația de radio portabilă. Aveam de puțin timp un sistem modern de comunicații și primisem în dotare o bijuterie marca Motorola. Firul gândurilor mi-a fost întrerupt de o discuție purtată pe ton ridicat în antecameră, acolo unde lucrau cei doi tineri tehnicieni cu pregătirea lucrului, un băiat și o fată, care, pe apucate, făceau și muncă de secretariat. Foarte vehement, cineva solicita să-mi vorbească numaidecât forțând intrarea în birou deși colegii îi explicau că va trebui să aștepte câteva minute.  Cum omul nu se dădea bătut, am deschis larg ușa. Un bărbat de vreo cincizeci de ani, statură medie, brunețel, corect, chiar elegant, îmbrăcat m-a abordat direct: – Domnul Mocanu? – Da! – Mă numesc B……i și vreau să vorbesc cu dumneata! Nu era primul agitat care mă căuta. Știam că cel mai eficient tratament pentru a-l liniști era comportamentul normal, amabil, calm, așa că l-am invitat în birou. – Poftiți! Luați loc! Mă pregăteam să plec. Ce vă aduce la mine? – Domne, eu am fost director în Primăria Capitalei. Nu plecați nicăieri, mergeți cu mine să vedeți un amplasament și să-mi spuneți dacă sunt probleme cu energia electrică. Eu vă duc, eu vă aduc înapoi! – Astăzi nu se poate. Am deja un program stabilit. Vă dau pe altcineva, foarte calificat, să vă însoțească. – În niciun caz! Nu plec de aici fără dumneata. Avea un soi de disperare pe care încerca să o tempereze. Probabil ceva foarte important îl punea pe jar. Mai văzusem asta. – Unde se află amplasamentul? Știți sigur că e în zona mea de responsabilitate? – Da! Cel care m-a trimis la dumneata se pricepe. – Apropo! Cine v-a trimis? Îl cunosc? – Nu pot să vă spun dar vă cunoaște. Hai să mergem! Până la prânz trebuie să știu ce e cu terenul ăla. Eram sigur că cel care-l îndrumase la mine făcea parte din breaslă. Puțin probabil ca altcineva să cunoască limitele teritoriale ale unității conduse de mine. Astea nu erau informații publice. Și astfel, în numele solidarității dintre oamenii rețelelor electrice, am cedat. – Bine, vă însoțesc dar cu o condiție: când terminăm mă duceți în Jilava. Ce ziceți? – De acord! Mai încape vorbă? Programul zilei era parțial compromis. La 30 Decembrie nu mai aveam cum să ajung. Colegii implicați au fost informați și am stabilit că vor pleca spre Jilava când îi voi anunța eu. Șoferul a primit liber să se ocupe de ale lui urmând ca la momentul potrivit să vină după mine. Am luat stația de radio și însoțit de ciudatul vizitator am pornit spre o destinație necunoscută. Omul avea o mașină pricopsită. O parcase în curte nesocotind indicatoarele care interziceau accesul, cu excepția autospecialelor I.R.E.B. Mai păstra îndrăzneala tipică unei anumite categorii de demnitari promovați de partidul comunist. Pe drum a devenit mai vorbăreț, a început să-mi dea detalii. Era proprietarul unei fabricii de betoane și de mortare, situate undeva în zona Delea Nouă – Delea Veche. O știam. Fusese construită înainte de ’89 pe un teren eliberat prin demolarea unor case frumoase pentru a susține elanul sistematizării din jurul Căii Călărașilor. Deranjul, cunoscut sub numele de revoluție, a pus capăt demolărilor și a pulverizat șantierele. „Betoniera” rămăsese fără beneficiari. Pentru a nu o lăsa să se prăpădească, a fost cumpărată de un director din Primăria Generală. Știa drumul, știa ușa, știa s-o deschidă. Unul mai nimerit nici că se putea. Piața creștea vertiginos, nu mai făcea față comenzilor iar autoritățile îl forțau să elibereze locul și să-și mute șandramaua în afara orașului. Găsise un loc pe care îl considera potrivit. Seara trebuia să semneze contractul de vânzare–cumpărare. În ultimul moment, cei ce se ocupau de mutarea betonierei și de extinderea ei i-au pus problema alimentării cu energie electrică. Nu știa să răspundă. Presat de timp a apelat la un cunoscut și acela l-a îndreptat spre mine. Traseul pe care ne deplasam ducea către Sud. Sporovăind, drumul părea mai scurt și am ajuns pe Vitan. Începeam să înțeleg încotro mergem. Când am intrat pe Energeticienilor n-am mai avut niciun dubiu. În fața CET-ului a virat la dreapta pe Releului, apoi la stânga pe Splai (se circula în ambele sensuri pe malul stâng al Dâmboviței) și a luat-o voinicește spre Glina. După ce am depășit drumul de țară care continua strada Ilioara pe lângă baza de producție Energomontaj (azi prelungirea bulevardului Nicolae Grigorescu) a oprit pe câmp în dreptul stâlpului de traversare peste Dâmbovița al Liniei Electrice Aeriene (L.E.A.) 110kV care alimentează stația Popești Leordeni amplasată pe platforma industrială Danubiana. Cunoșteam locul din copilărie. Acolo cultivau cioplenii varză și conopidă și tot acolo, iarna, tata vâna iepuri. Am făcut câțiva pași și mi-a arătat un teren măricel, cam un hectar, măsurat și trasat de topometru. Mai mult de jumătate din acesta se afla în culoarul pe protecție al „pachetului” de patru L.E.A. 110kV prin care se evacuează puterea produsă în C.E.T. București Sud, chiar sub conductoare. Eram în încurcătură. O alegere mai proastă pentru a amplasa o fabrică de betoane nu se putea. Nu știam cum să abordez chestiunea. Adevărul gol–goluț, spus abrupt mi s-a părut totuși cea mai bună soluție, așa că i-am dat drumul: – Domnule B…i, s-ar putea să vă dezamăgesc dar pe terenul ăsta nu veți face decât agricultură. Cea mai mare parte se află sub liniile electrice de 110kV și tocmai acolo, atât cât mă pricep, doriți să amplasați buncăre, benzi transportoare și alte fierătanii înalte. Are un regim special, reglementat prin lege. Este așa numitul culoar de protecție în perimetrul căruia nu se poate construi nimic. – Domne glumești? – Nu, nu glumesc! Dacă vă apucați de agricultură vă recomand să cultivați lucernă sau arbuști fructiferi: coacăz, afin, zmeur, agriș. Le merge de minune în câmpuri electrice intense. – Cultiv pe dracu! – Eu zic să nu fiți supărat. Chiar dacă terenul nu avea restricția asta, are altă belea. Alimentarea cu energie electrică este o problemă, tehnic complicată și financiar foarte costisitoare. Singura sursă disponibilă se află pe malul celălalt, în complexul de sere. Cred că știți cum e legislația. Veți suporta cheltuiala iar la sfârșit ne veți preda instalațiile, fără plată. – Hai domne! Ce s-a întâlnit hoțu cu prostu? Era îngândurat, vădit descumpănit dar relaxat. – N-aș fi vrut să vă dau planurile peste cap. O să găsiți alt teren și dacă se află în zona noastră, vă ajutăm cu bucurie, eu sau unul dintre colegii mei. – Domnu Mocanu știți ce prostie era să fac? Dădeam o poală de bani pe un teren care nu-mi folosea la nimic și de care ar fi fost puțin probabil să scap. Băi din ce rahat m-ați scos! Am mai zăbovit în bătaia soarelui vorbind ca doi vechi prieteni. Cred că-i făcea bine. În mașină, înainte de a pleca, și-a scos portofelul, a ales niște bancnote și mi le-a întins fără să spună nimic. L-am refuzat politicos dar foarte hotărât explicându-i că nu pentru asta l-am ajutat. S-a uitat lung, mustrător, la mine și mi-a îndesat banii în sân. I-am scos și i-am pus în buzunarul interior al jachetei. Restul zilei a trecut fără incidente și nu mi-am amintit nici măcar o clipă de banii pe care-i țineam la piept. Seara, acasă, soția m-a implicat, fără voia mea, în plănuirea unor cheltuieli. Abea atunci am realizat că într-un buzunar am ceva ce ne-ar putea face efortul mai suportabil. Erau trei sute de… dolari! Când i-a văzut, consoarta m-a întrebat curioasă: – De unde ai ăștia? I-am povestit atunci pățania de peste zi. – Ai luat tu bani? Doaa…mne, s-a întors lumea cu curu-n sus! Da, am luat! A fost singura excepție într-o lungă carieră profesională. Așa am fost programat, să nu pun botul pe bani, să nu mă las ispitit de „ochiul dracului”, mai ales atunci când la schimb ar trebui să fac ceva nelegiuiri. M-am mulțumit cu beneficiile diverselor poziții sociale pe care, vremelnic, le-am ocupat. Și slavă Domnului, n-au fost puține! *** După circa doi ani, am aflat cine îl trimisese la mine pe domnul B….i: directorul C.M. de la I.D.E.B. Se cunoșteau bine din vremea când în București se demola și se construia cu frenezie. Cum amândoi răspundeau de investiții, au fost condamnați să colaboreze îndeaproape. C.M., profesionist cu o experiență impresionantă, a fost la originea multor lucruri bune înfăptuite pentru dezvoltarea sistemului de alimentare cu energie electrică a Bucureștiului. Un om de ispravă. Relațiile mele cu domnia sa erau corecte, oficiale, marcate de diferența dintre generațiile cărora aparțineam. Ne-am întâlnit la o petrecere între colegi, avanpremieră tradițională a sărbătorilor de iarnă. Atunci, după ce am ciocnit un pahar cu vin, mi-a mulțumit pentru ajutorul acordat prietenului lui, omul de afaceri B…..i., mărturisindu-mi că el l-a povățuit să nu spună cine l-a îndrumat către mine. Credea că auzind numele, voi refuza să-l ajut pe cel aflat la strâmtoare. Zâmbind a recunoscut că s-a înșelat. Și am mai ciocnit un pahar!

» DemoDay - Tech Startups pitching event

Demo Day- eveniment pentru startup-urile tech, va avea loc pe 31 ianuarie la Apollo111. Din 172 de startup-uri care au aplicat, 20 au luat parte la boot camp-ul de selecție și 8 au ajuns în următoarea fază. Timp de 10 săptămâni au participat la un training intensiv și au petrecut multe ore alături de mentori pentru a-și crește startup-ul și a-l transforma într-o poveste de succes. Acum au ajuns în ultima etapă- pitch-ul. Participanții trebuie să-și prezinte ideea unei mulțimi și să găsească investitori. DemoDay este o ocazie de a fi inspirat, alături de minți creative.  La eveniment vor lua parte atât invitați din țară, cât și din stăinătate. Speakerii vor fi anunțați în curând.  Intrarea este liberă.

» Între stand-up comedy și psihologie

Să faci stand-up implică sa fii un psiholog natural bun. Claudiu Mihail Teohari, alias Teo, vine la MindSet Club pentru o discuție despre legătura dintre strand-up comedy și psihologie. În cadrul întâlnirii vom încerca să descoperim ce înseamnă stand-up, dincolo de spectacolul în sine, ce putem învăța despre oameni de la un om care le expune slăbiciunile și multe altele. Duminică, 20.01.2019, începând cu ora 19:00, suntem așteptați la o discuție inedită cu Claudiu Mihail Teohari și Nansi Lungu la Mindset. Intrarea se face pe bază de abonament sau single-entry.

» cît de simplu ar părea

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… este uluitor cum transportul nostru public rămîne o batjocură. Linia de tramvaie 42 continuă să existe, deși nimeni nu merge cu ea. 42 funcționează doar ca să nu parcheze cineva între Piața Scînteii și Chibrit, fiindcă pe aici se retrag, spre depoul Bucureștii-Noi, o parte din tramvaiele liniei 41. Pentru atîta lucru! Pentru atîta lucru, s-ar găsi în depou o rablă ruginită care să se plimbe pe aici fără călători – și tramvaiul care mergea pe 42 să fie trimis pe altă linie unde oamenii stau în stații așteptînd minute-n șir degeaba să vină ceva. – – – – – Pe liniile 11 și 8 găsim în continuare tramvaie „Tatra” cu un singur vagon în care intră 100-și-ceva de călători; oamenii se chinuie, se înghesuie! În tot acest timp liniile ce merg pe Ion Mihalache au tramvaie articulate cu capacitate de 300 de călători, care merg goale cu toate că vin la sfîntu-așteaptă. Ai zice c-ar fi simplu ca tramvaiele care nu-s folosite aici să fie folosite dincolo; dar nu se poate, fiindcă singurul depou care „ține” Tatre e-n Militari; așa a rămas de 45 de ani. – – – – – De cînd lumea și pămîntul, autobuzul 117 pierde timp fiindcă trebuie să facă un ocol; ajungînd sus, la piața Coșbuc, în loc să cotească de-a dreptul spre strada Năsăud, se abate pe la Chirigiu. De ce oamenii care se grăbesc trebuie să stea prizonieri în autobuz? 117 este o linie care unește rapid cartierul Sălaj de Centru și oamenii asta așteaptă de la ea: să meargă rapid. – – – – – Ușurința cu care nevoile călătorului sînt trecute cu vederea e grăitoare. Gîndiți-vă că vă aflați sus, la Sfînta Vineri și vreți să ajungeți jos, la Hanul lui Manuc, ca să luați un autobuz ce merge pe Splai, spre Eroilor; însă nu aveți stație de corespondență. Gîndiți-vă că puteți merge cu autobuzul dinspre bulevardul Unirii spre Udriște, dar nu puteți merge dinspre Udriște spre bulevardul Unirii. Gîndiți-vă că nu puteți merge cu nimic între Biblioteca Natională și Timpuri Noi. Gîndiți-vă că nu puteți ajunge de la Rondul Coșbuc la Izvor. Gîndiți-vă că de la Vasile Pârvan nu puteți ajunge la Puișor. Gîndiți-vă cîte mici îmbunătățiri se pot face în București și cît de bine ne-ar putea fi. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

» De vorba cu Frantz Adrian Diaconescu despre fitness, slabit, diete, sport si transformare

Pe Franz Adrian Diaconescu îl știu de ani de zile, de când scrisese și publicase o carte. De atunci si pana acum, au trecut 5 ani, viata lui s-a schimbat, preocuparile lui s-au mutat in zona transformarilor corporale. L-am prins, asadar, 5 ani dupa, la un nou interviu, de aceasta data despre puterea transformatoare a sportului.  Intr-un micro-univers in care stam tot mai mult la birou, tot mai putin prin parcuri si gradini, abia mergem pe jos si gandul de a ne apuca de sala se amana mereu pe lunea viitoare (care ajunge apoi sa fie luna viitoare), am gasit un trigger - se numeste Training Days. pornim in 3, 2, 1 Despre tine, pe scurt: Frantz Adrian Diaconescu, Bucuresti. Fac sport de mic copil: fotbal, kickbox, fitness In prezent dezvolt programe de transformare corporala, de definire sau de slabire, si programe pentru a dezvolta un spate sanatos. In paralel, particip la maratoane si competitii Ironman. Ce voiai sa te faci cand erai mic? Mi-am dorit de mic sa am toate meseriile pe care le vedeam eu a fi cool: pompier, politist, gunoier (in sensul de a face o lume mai curata), fotbalist, kickbox-er. Apoi am trecut la lucruri mai “serioase”: psiholog, PR, marketing, sa organizez si sa prezint evenimente, copywriter, cantaret, producator muzical, dj, poet, jurnalist, blogger, scriitor si sa-mi lansez cartea, sa fiu model, maratonist, triatlonist, sa fiu Ironman, samd. O mare parte dintre aceste visuri mi le-am indeplinit,iar acum cel mai fericit sunt atunci cand ii pot ajuta pe cei din jur prin ceea ce am invatat sa fac.   Care a fost triggerul care te-a adus in lumea sportului si a nutritiei? Dintotdeauna am avut o inclinatie spre a face miscare; mereu mi-a facut placere sa descopar parti din mine oglindindu-ma in sport. In aer liber si la sala, in paralel, in vremuri in care instagram-ul si facebook-ul nu existau si astfel sa imi doresc sa bravez in fata cuiva, de obicei singur, ieseam sa imi fac antrenamentul. Nu au existat multe saptamani in viata mea in care sa nu fi facut sport, iar cele care au fost au avut motivele lor intemeiate.  Ce inseamna Training Days? Training Days este un program de antrenamente – individuale sau de grup – bazat pe eficientizarea rezultatelor, care urmӑreşte strict obiectivele fiecӑrei persoane prin remodelarea fizicului şi a psihicului. Programul are o abordare holistică: Identificarea și dezvoltarea calităților fizice  Dezvoltarea mindsetului sportiv  Plăcerea de a face sport  Training Days este un program pe care l-am dezvoltat in urma anilor de sport din spate, care se poate desfasura acasa, afara – in aer liber – sau la sala și are la bază exerciții din fitness, kickbox si triatlon. De la distanta – prin platforma online – sau alaturi de mine la sala, programul e axat in primul rand pe eficienta, maximizand cea mai importanta resursa pe care o avem in ziua de azi la dispozitie: timpul. In general, care e motivatia oamenilor care se inscriu in acest program? Motivatia cel mai des-intalnita este dorinta de a slabi si de a avea un corp normal. Apoi este necesitatea de a face miscare pentru a dezvolta o stare buna a sanatatii; ei au tot felul de probleme de sanatate – inceput de hernie de disc in zona lombara sau cervicala, cifoza, scolioza, probleme cu tensiunea, starea de oboseala continua, stres psihic, samd. Pe locul trei, as pune dorinta de a construi muschi si de a arata bine. Orice te determina sa incepi sa faci sport, e bine.  Pentru cei care petrec mult timp la birou, ce recomanzi? Adesea lucrez cu persoane care petrec mult timp la birou. Problemele de coloana apar firesc, ca urmare a multiplelor ore petrecute in scaun in fata calculatorului, mai ales in zonele lombara si cervicala. Mai intai mici dureri, apoi devin tot mai mari. Si se coreleaza cu o stare tot mai accentuata de frustrare, ce vine firesc. E uimitoare capacitatea omului de procrastinare in ceea ce-i priveste propria sanatate. In ultimul ceas incearca sa gaseasca o solutie, iar pentru unii, din pacate, devine prea tarziu si ajung la bisturiu. Sfatul meu este, in acest caz mai grav, sa nu asteptati ca durerile sa devina tot mai mari si sa luati atitudine acum. Mergeti la doctor, la o consultatie, apoi luati cele mai bune decizii pentru a va “repara”. Coloana e foarte importanta, nu luati in deradere micile semnale care prevestesc dureri mai mari. Nu ignorati semnalele corpului. In cazul in care va simtiti ok, va reamintesc ca e important la fiecare ora, sau macar la 2-3 ore, sa va ridicati si sa faceti cateva exercitii de intindere a muschilor si a coloanei, 5-10 minute. Plus sa fiti atenti la pozitia pe scaun. In “Training Days”, cu astfel de persoane lucrez programe atent personalizate, menite sa trezeasca la viata muschii spatelui, sa-i reimprospateze, sa le redea flexibilitatea si sa ii intareasca, astfel incat coloana sa isi redobandeasca o forma sanatoasa. Unele persoane reusesc sa vina la sala sa lucram impreuna, altele prefera sa lucram prin online.    Cateva tips&tricks pe care le putem face acasa, inclusiv sugestii online. Ce puteti face acasa e sa mancati mai sanatos, in primul rand. Sa renuntati la atat de mult zahar, foietaj, carbohidrati seara si in general masa de seara ar trebui sa fie slaba in calorii, sa bem apa 35 ml / kg corp, sa mancam lent intrucat dureaza 30 de minute pentru creier sa primeasca mesaj din stomac :”m-am saturat” si astfel evitam sa ne ridicam full de la masa. Sa renuntati la alcool si carbogazoase (ocazional, sigur ca le puteti consuma daca va doriti. Atentie totusi la acest “ocazional”) si la prajeala. Apoi sa incepeti sa va miscati, mersul rapid prin parcuri, alergare. Sa faceti excercitii de baza precum genuflexiuni si flotari, tractiuni. Va sfatuiesc sa va faceti un abonament la sala; mai schimbati energia locului. Sa va odihniti corespunzator.    Cum te-a schimbat pe tine acest program? M-a facut mai fericit, intrucat am placerea de a oferi oamenilor care apeleaza la mine ustentilele potrivite pentru a-si atinge targetul, motivandu-I sa trezeasca resurse in interiorul lor pe care nu le credeau existente. Prin fiecare elev simt cum evoluez si invat. E un privilegiu sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa-mi pun la dispozitie cunoasterea oamenilor care au nevoie de putin ajutor. Pentru cei mai lenesi, care spun ca nu le place sa faca sport, ce sfaturi ai? Nu e pacat sa stii ca pandeste ceva, dinauntrul tau, o putere asteptand sa fie trezita si manifestata in prezentul tau? Una care iti aduce atat de multe beneficii. Nu exista persoana careia sa nu-I placa sa faca sport; pur si simplu nu s-a antrenat cum trebuie alaturi de cine trebuie. Singura constanta din Univers e transformarea continua; noi suntem miscare si “ruginim” in lipsa ei, devenind “batraniciosi” in plan fizic si psihic. Veniti sa incercati o luna de sport cu mine; acceptati provocarea de a va dezvolta si pe plan fizic, cu responsabilitate in fata oglinzii. Sportul nu e un iad in care “trebuie” sa coboram trei zile din 7. E o placere care face parte dintr-un lifestyle. Imi indrum mereu elevii sa se dezvolte pe toate planurile, sa invete mereu, sa fie buni in ceea ce fac la job, sa citeasca, sa se cerceteze spiritual prin introspective, meditatie, sa faca miscare si sa dezvolte relatii inter-personale de calitate. Echilibrul e cheia fericirii.  La ce ti-a fost cel mai greu sa renunti cand ai facut tranzitia de la viata de dinainte de sport la cea de acum? Eu am facut dintotdeauna sport. Totusi, o persoana in aceasta situatie, renunta la old habbits care die hard, precum Bruce Willis. Ce te motiveaza sa mergi mai departe cu acest stil de viata care presupune o rigoare fizica si alimentara? Motivatia mea e placerea de a fi sanatos si din punct de vedere fizic, aspect care influenteaza si celelalte parti ale mele – psihic sau spiritual –, maximizandu-mi potentialul. N-am intalnit pe nimeni, niciodata, sa fi fost afectat intr-un mod negativ de sport. Si nici n-am auzit asa ceva. Poate doar atunci cand nu il faci inteligent, fara indrumarea unei persoane care te poate supraveghea. Ce faci cand pleci in vacanta? Mai renunti la unele din reguli? In vacante incerc sa impac interesele grupului cu cele care-mi corespund mie. Imi fac alergarea sau exercitiile pe care le am in antrenament, dar intr-un interval orar in care nu exista activitate de grup – ca de exemplu dimineata dar nu dupa o noapte de club, daca e cazul. Cred ca e important sa ne bucuram si de prieteni si sa petrecem timp cu ei, sa nu venim impreuna si fiecare sa puna prea mult accent pe rutina sa. In vacante mai renunt din reguli, pentru placerea de a fi impreuna. Daca grupul face sport, organizez o clasa cu totii dimineata si apoi plecam la hoinareala. Cel mai mare reward pe care l-ai obtinut in Training Days este... Ajutorul dat multor oameni intr-a-si atinge teluri la care nici nu indrazneau sa aspire. Daruirea unui nod mindset, cu o incredere care ii ajuta sa straluceasca mai mult, imbunatatirea vietii lor m-a facut mereu fericit si imi aduc aminte cu placere de fiecare. Asa dorm bine noaptea si tot asa ma si trezesc. Despre Franz, pe scurt: Fac ce-mi place si eficientizez timpul fiecarui elev prin programe axate pe rezultate. Melodia pe care o asculti pe repeat: Tupac - Changes Daca ai putea sa iesi in oras cu un personaj dintr-un film: cu cine si de ce? Cu Morgan Freeman, sa vorbim despre Univers si secretele matematicii ce-I sta la baza. Locul preferat din Bucuresti: cofetaria Liane, de pe Floreasca 49A, pentru produsele delicioase si indulcite natural. Bucurestiul este …. ceea ce vrea fiecare sa vada in el.

» Nea Vasile și Taraful de la Mârșa & DJ Ligia Keșișian

Pe 19 ianuarie  suntem invitați dansăm pe ritmurile vestitului Nea Vasile Dinu din comuna Mârșa, județul Giurgiu. Evenimentul va avea loc la la Apollo111 Barul, între 23:30 și 01:30 în 2 reprize de 45 minute cu pauză între ele. Detalii: Nea Vasile Dinu este unul din cei mai vestiți cântăreți din gură ai zonei, dar și un foarte bun țambalagiu.  Cunoscut în toată țara dar și în Europa, a ajuns la aproape 83 de ani, dar se prezintă într-o formă deosebită și abia așteaptă să vină să vă cânte piese vechi tradiționale de pe Vlașca, dar și câteva hore și sârbe, pentru când se-ncinge treaba. De-a lungul carierei a cântat în nenumărate țări, din Rusia până în Franța, din Grecia pâna în Germania. Pe lângă concertele cu taraful propriu a colaborat printre alții cu Taraf de Haidouks, Zdob și Zdub - cu care a lansat celebrul hit Dimineața pe răcoare, pe care o să-l auzim și în concert - și Nightlosers, dar cea mai dragă amintire îi este când i-a cântat Regelui Mihai în persoană la o întâlnire în Franța în 1993. Băieții lui, despre care spune că sunt „extraordinar de bunicei” sunt: Nea Marin zis Bizon – acordeon și voce Costică Dinu - țambal mare și mic Tiu Zaharia – contrabas Lilian Grigore – acordeon Relu Ștefan – vioară Zidaru - voce, vioară Marin Sandu zis Țagoi, fiul lui Neacșu Nicolae din Clejani - acordeon, voce (Concertul între 23:30 și 01:30 în 2 reprize de 45 minute cu pauză între ele) Ligia Keșișian este curatorul Balkanik Festival, al KINOdiseea ICFF și al Caravanei Metropolis, poet, traducător și un DJ care te face să dansezi toată noaptea pe cele mai sălbatice muzici din Balcani, Orient și Sistemul Solar, în general. Intrarea este 25 de lei. Ne vedem sâmbătă cu mare chef de dans!

» nu-mi dau seama dacă merge

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Așa cum o știe oricine, succesul unui serviciu public – indiferent de cine-l prestează – e ușurința de-a fi folosit. De anul trecut Bucureștiul are un serviciu de închiriat biciclete de succes: Ape rider. Chichirezul? ușurința de a-ți lua o biclă practic de oriunde, folosindu-te numai de telefon. A venit iarna, dete ceva zăpadă – dar bicicliștii nu intră-n hibernare. Străzile-s practicabile, nu-i nici ger cîinos: chiar nu-i o vreme de stat în casă. Biciclete Ape rider, însă, ioc! Pe aplicație nu-i nici una; pe străzi nu-i nici una: nu poți decît să tragi concluzia că serviciul e suspendat. Pînă cînd? Nu știm, fiindcă nu-i o informație pe care Ape rider s-o comunice utilizatorilor. Estimp, celălalt serviciu de închiriat biciclete – I’velo – ca în fiecare iarnă, este funcțional.

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1962 (I)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.de C. D. Mocanu și HM Pornim în călătoria noastră în timp. Din 1962 avem, pentru început, trei calendare de buzunar dedicate celor de-ale gurii. Sînt, după cum se vede, și din aceeași „mînă” grafică. Verso-ul – cel cu calendarul în sine – este identic și redactat curat și clar, cu lunile în căsuțe bine delimitate, așa că se datele se puteau urmări cu ușurință. Să vedem și ilustrațiile! Macaroanele, spaghetele, fideaua și tăiețeii alcătuiau o masă foarte gustoasă din paste făinoase pentru veselul gurmand. Cafeaua naturală, ca să nu-i zicem tabiet ori dichis ca să ne facă să ne gîndim la cine știe ce apucături burgheze, era o băutură plăcută, un întăritor și un stimulent… cum să n-o savurezi? Și un om de zăpadă care se-ncălzește și el – pe vremea asta chiar ne face și nouă bine! – cu o ceașcă de ceai. Va urma!

» Recomandare: București – o istorie ilustrată

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Un album ilustrat cu mai bine de 650 de pagini, arătîndu-ne viața Capitalei din 1918 pînă-n 1947. Frumoasă strădania lui Florin Mardale de a urmări, an după an, Bucureștiul și de a-l și povesti – fără a da în păcatul de-a fi nici plictisitor, nici chițibușar. Felicitări! A ieșit frumos. Iată doar cîteva spicuiri. Deocamdată, albumul se găsește aici.

» Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XI

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Ce bucurie, să știm și anul ăsta că avem încă de unde alege, cînd ne gîndim la lucruri bune – cofetării, patiserii, gogoșerii, restaurante, pizzerii, magazine… Ca-ntotdeauna, toate-s arătate pe-o hartă – și la fel și zonele comerciale. Cîteva vorbe, mai mult sau mai puțin cu gura plină: O laudă nouă! – restaurantului chinezesc Pengyou de pe strada Occidentului. Păcat, Moudy’s Kitchen a dispărut prea repede. Șaormeria La Haleală a stat închisă cîteva luni bune, da-și revine. Ne-am readus aminte cu drag de cofetăria Piticot. O surpriză plăcută-n Rahova e Story Pizza, nu doar pentru pizza – mîncarea e bună. Mari magazine nu s-au mai prea deschis și nici nu-s în plan, bătaia e la îndesirea celor mai mici – Lidl e campionul. Rămîne ciudată lipsa marelui comerț pe ieșirea din București dinspre Giurgiu; nici un hipermarket, nimic… În continuare e dezamăgitoare și lipsa magazinelor în partea unde se-nfundă Giuleștiul. La cît mai multe. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» Case căzute 279 – Str. Negustori 9

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.O casă tare drăguță, ce se pitește rușinată de uitarea-n care-i lăsată… mai multe despre Case căzute

» Blessing

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.… iată-ne în stația troleului din dreptul Ministerului Transportului de pe strada Gării de Nord. Cu ușurință se poate trece cu vederea o vitrină mică, zici că-i vreun „Fornetti”-ceva… Cînd colo, e un locșor de unde-ți poți lua iute ceva mîncare „asiatică”! Se cheamă Blessing. Servire bună… mîncare bună. Bravo. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» Ce spectacole puteti vedea in luna ianuarie la Teatrul Excelsior din Bucuresti

Luna ianuarie marchează debutul unui an bogat care va aduce pe scena Teatrului EXCELSIOR titluri dintre cele mai atractive și mai interesante pentru publicul tânăr.  Poveștile atât de îndrăgite de cei mici se întorc pe scena Sălii „Ion Lucian” a Teatrului EXCELSIOR: „Degețica”, „Vrăjitorul din Oz”, „Bambi”, „Cei trei purceluși”, „Prâslea cel Voinic și Merele de Aur”, dar și „Hainele cele noi ale împăratului”, titlu pe care îl veți regăsi în adaptarea scenică semnată Ilinca Stihi, ce va reveni în repertoriu la sfârșitul acestei luni, sub un titlu nou: „Aventuri în Ținutul Florilor”. Nu vor lipsi, desigur, nici spectacolele dedicate copiilor ceva mai mari, adolescenților și publicului tânăr, în genere - producții semnate de nume importante ale tinerei generații de regizori, dar și de artiști consacrați: „Thomas Sawyer” (adaptare a romanului lui Mark Twain semnată Horia Suru), „Our Ladies of Perpetual Succour” (un spectacol-musical, marca Răzvan Mazilu), „Împăratul muștelor” (adaptare a romanului omonim scris de William Golding, în versiunea regizorală a lui Tudor Lucanu), „Minunata lume nouă” (un alt „clasic”, „recitit” regizoral de Catinca Drăgănescu), dar și „EmojiPlay” (îndrăgitul spectacol de teatru coregrafic prin care Gigi Căciuleanu îmbină limbajul 3D al dansActorilor cu limbajul 2D animat de emoticons). Totodată, programul acestei luni include și reprezentații ale celor mai recente producții ale stagiunii 2018-2019: „Arlecchino și pierdutele iubiri” - spectacol ce readuce la viață tradiția Commediei dell'arte sub bagheta maestrului italian Enrico Bonavera - și „Năpasta”, o dezbatere pe tema Adevărului, pe care regizorii Andrei și Andreea Grosu o propun publicului pornind de la binecunoscuta dramă caragialiană. Bilete pe www.bilet.ro/teatrul-excelsior.php Programul complet: SÂMBĂTĂ, 12 ianuarie, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” CASA PISICII de Samuil Marșak, regia Lenuș-Teodora Moraru cu: Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ștefania Dumitru, Ciprian Cojenel, Raluca Botez, Oliver Toderiță, Annemary Ziegler, Dragoș Spahiu, Cosmina Dobrotă, Magda Condurache, Oana Tofan, Veronica Popescu Casa pisicii este o poveste despre prietenie și altruism, care îi va ajuta pe cei mici să descopere cât de important este să ai grijă de cei din jurul tău atunci când și să apreciezi bunătatea, mai ales atunci când se revarsă din inima celor mai necăjiți semeni. Dintre nenumărații prienteni ai Pisicii, doar Pisoiul cel aparent neajutorat îi întinde o mână de ajutor la nevoie. Spectacolul Casa pisicii îi va bucura deopotrivă pe cei mari și pe cei mici. Durata spectacolului: 1h | 4+ Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi SÂMBĂTĂ, 12 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” #EMOJIPLAY un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu cu: Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alex Călin, în alternanță cu Bianca Bor și Bogdan Iacob Pus în scenă de cunoscutul coregraf și dansator Gigi Căciuleanu, #EmojiPlay îmbină limbajul „tridimensional” al dansActorilor cu vizuala lume bidimensională a emoticon-urilor. Pe zi ce trece, suntem invadaţi de simboluri şi abrevieri de tot felul. Emoţiile sunt codificate în imagini stilizate, concentrate în doar câteva litere. Spectacolul aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un limbaj nou, codificat și extrem de sugestiv, bazat pe ciocniri de semne universal recognscibile care se iau la întrecere cu imaginația. Durata spectacolului: 1h | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) DUMINICĂ, 13 ianuarie, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” VRĂJITORUL DIN OZ după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu/ Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan/ Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia-Diana Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan Scris de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, basmul Vrăjitorul din Oz este un titlu de referinţă al literaturii universale, devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită celebrei ecranizări hollywoodiene, menționată adesea printre cele mai bune producții cinematografice ale tuturor timpurilor. Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care, purtată de o tornadă, ajunge pe tărâmul fermecat al lui Oz, împreună cu cățelulșul ei Toto, unde îi cunoaște pe cei trei prieteni cu totul speciali: Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul. Însă numai după ce va fi învațat lecția prieteniei și a curajului va reuși să se întoarcă acasă. Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+ Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi DUMINICĂ, 13 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” NĂPASTA de Ion Luca Caragiale, regia Andrei și Andreea Grosu cu: Mihaela Trofimov, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Doru Bem „Anca, Dragomir, Gheorghe și Ion nu sunt doar personajele lui Caragiale, ci devin subiecți pentru un experiment uman pe tema adevărului, a conștiinței și a vinei. Năpasta este un spectacol la care participi doar dacă ai curaj.” Andrei și Andreea Grosu Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+ Bilet:30 lei / 24 lei / 16 lei
16 lei (preț redus: elevi, studenți, pensionari, grup organizat) LUNI, 14 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” MAREA RUȘINE de Alina Șerban, regia Alina Șerban Cu: Alina Șerban/Doinița Oancea, Oana Rusu, Elena Duminică, Sorin Sandu, Radu Ciobănașu Spectacolul Marea Rușine marchează simultan primul proiect de teatru regizat de o femeie romădin România și prima piesă de teatru despre istoria robiei romilor și implicații sociale contemporane, având la bază cercetări istorice și sociale din domeniu. Proiectul implică participarea mai multor actori romi și neromi care lucrează împreună și formează o echipă care reflectă valorile diversității și toleranței. Spectacolului spune povestea unei tinere masterande de etnie roma ce ii propune coordonatorului disertației de masterat tema sclaviei romilor. Durata spectacolului: 1h 30 min | 7+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus: elevi, studenți și pensionari, grup organizat) MARȚI, 15 ianuarie, ora 18.30 Sala „Ion Lucian” THE HISTORY BOYS de Alan Bennet, regia VladCristache cu: Mihai Dinvale, Cristian Popa, Daniela Ioniță-Marcu, Cristian Nicolaie, George Albert Costea, Alexandru Ion, Cezar Grumăzescu, Gabi Costin, Ionuț Vișan, Dan Clucinschi, Alexandru Voicu, Radu Mateucă Un spectacol pentru tineri! Anarhia vârstei, intrigile de cancelarie, relaţiile elevi-profesori sunt suprinse în această comedie de succes despre anii cei mai frumoși ai vieții. Acţiunea se desfăşoară la Cutlers’ Grammer School, într-un colegiu de băieţi din Sheffield, Nordul Angliei. Obişnuitul stil de viaţă, nonconformist şi indolent al elevilor care se „pregătesc” pentru admiterea la facultate, este „dinamitat” de ambiţiile directorului. Acesta doreşte cu ardoare ca şcoala sa să urce în clasamentul celor mai importante instituţii de învăţământ, iar acest lucru nu ar fi posibil decât prin admiterea tinerilor la prestigioasele universități Oxford şi Cambridge. The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu nu este numai un spectacol despre istorie, ci și unul menit să facă istorie! Durata spectacolului: 2h 40 min | 16+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) MIERCURI, 16 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” MINUNATA LUME NOUĂ după Aldous Huxley, regia Catinca Drăgănescu cu: Camelia Pintilie, Oana Predescu, Alex Mihai Popa, Mihai Mitrea, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță, Andreea Hristu, Ana Udroiu, Ovidiu Ușvat, Bogdan Nechifor,  Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mihaela Trofimov / Iulia Samson „Azi, când viitorul pare atât de aproape, azi când limitele spaţiului, timpului şi capacităţii umane de a inventa şi descoperi sunt mai performante ca niciodată, ne ȋntrebăm mai mult ca oricând: spre ce ne ȋndreptăm? Şi dacă omul, de-a lungul a mii de ani de evoluţie, a ajuns să fie creatorul propriei lumi şi să rivalizeze cu natura, cum va arăta lumea creată de el? Şi ce preţ va avea de plătit el pentru pace, fericire şi stabilitate? „Minunata lume nouӑ” este o distopie SF despre un viitor apropiat ȋn care oamenii vor fi reuşit să elimine bătrâneţea, suferinţa şi războiul, punând bazele unei societăţi sigure şi armonioase. Spectacolul explorează natura umană la limita dintre libertate şi siguranţă, urmărind povestea a doi indivizi atipici care sunt dispuşi să rişte perfecţiunea lumii noi pentru a afla adevărul despre cum a fost ea creată şi, mai ales, ce s-a schimbat ȋn oameni ca ei să simtă că nu există nicio altă variantă mai bună.” 
Catinca Drăgănescu Durata spectacolului: 3h cu pauză | 14+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus: elevi, studenți și pensionari, grup organizat) JOI, 17 ianuarie, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” BAMBI după Felix Salten, regia Attila Vizauer cu: Ioana Repciuc, Mădălina Ignat, Dumitru Georgescu, Dan Clucinschi,Anca Florescu, Ana-Maria Irimia, Cristiana Ioniţă, Lia Gherman,Ştefania Dumitru, Robert Radoveneanu, Oliver Toderiţă, Andrada Fuscaş, Eugeniu Cozma, Ana Turoş, Andreea Hristu, Smaranda Găbudeanu, Alina Dumitrelea, Alexandra Stroe, Cosmina Dobrotă, Meda Topîrceanu, Dragoş Spahiu Micul prinț Bambi se naște într-o primăvară, într-un luminiș. Are o mamă frumoasă și iubitoare; tatăl lui e cel mai impunător cerb din pădure; are rude numeroase și prieteni de toate speciile. Chiar dacă omul apare din când în când, cu pușca pe umăr (și ce e ăsta, se întreabă animalele, un fel de braț, al treilea braț?), Bambi va crește mare și va învăța ce are de făcut. Efortul e mare, dar puiul de cerb are stofă de învingător. E gata să devină un prinț adevărat. Durata spectacolului: 1h 20 min | 5+ Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) 16 lei – copii; 24 lei – adulți VINERI, 18 ianuarie, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson Dincolo de elementele fanstastice și de nenumăratele obstacole supranaturale pe care mezinul Prâslea este nevoit să le învingă pentru a apăra prețioasele roade ale mărului de aur, întâlnirea cu universul basmului este una plină de învățăminte pentru cei mari și cei mici, deopotrivă. Pornind de la această idee, regizorul a îmbinat armonios elementele clasice cu mijloacele moderne ale teatralității pentru a crea o experiență plină de culoare și momente muzical-coregrafice, un spectacol de poveste menit să bucure publicul de toate vârstele. Durata spectacolului: 1h | 5+ Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) 16 lei – copii; 24 lei – adulţi VINERI, 18 ianuarie, ora 19.00 – SOLD OUT Sala Studio MISSOURI SKY de Victor Morozov, regia Silvia Roman cu: Andreea Hristu, Dan Pughineanu „Din perspectiva pasiunii reciproce pentru literatură, cei doi protagoniști reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care informația devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene, dar și o armă împotriva noastră, ca indivizi (...). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația.” Silvia Roman „Missouri Sky” este piesa câștigătoare a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția 2017 Durata spectacolului: 1h | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)   SÂMBĂTĂ, 19 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” AMERIKA după Franz Kafka, regia Geirun Țino cu Dragoș Spahiu și Mihai Mitrea „Amerika este o lecție a umilinței. Karl Rossmann, 17 ani, emigrant, un nou născut în „Țara făgăduinței”, căci America rămâne țara făgăduinței, nicidecum a împlinirilor, întâlnește la debarcare un compatriot, un pribegit, perdant al visului și experienței americane, care cu sarcasm îi proiectează filmul viitoarelor lui eșecuri. Un lanț dureros al visurilor rănite, al ocaziilor ratate, al nedreptăților și umilințelor de neocolit vor fi furibund descrise, jucate, insinuos induse, desenate, la figurat și la propriu, de compatriotul, întâmplător întâlnit, care-și câștigă traiul zilnic ca pictor de stradă. Flexibil în povestire și necruțător în mesaj, el se identifică cu toate personajele care vor fărâmița fără milă „visul american” al naivului imberb emigrant. Un spectacol „teatru în teatru” în care Pictorul ambulant, în complicitate cu publicul, va preda unui expatriat – Karl Rossmann – dureroasa lecție a umilinței.” Geirun Țino Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+ Bilet: 30 lei preț întreg, 16 lei (elevi, studenți și pensionari, grup organizat) DUMINICĂ, 20 ianuarie, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” DEGEȚICA După Hans Christian Andersen, adaptarea și regia Aurel Mitran cu: Corina Dragomir, Annemary Ziegler, Marian Rădulescu, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveșeanu, Stelian Milu, Veronica Popescu, Oana Tofan, Tudor Pîrvu, Ovidiu Ușvat Născută dintr-o floare de nufăr, Degeţica este purtată de vânt împreună cu prietenii ei Buburuza, Libelula şi Fluturel, pe când încercau să se ascundă de Domnul Broscoi. Însă Degeţica se rătăceşte şi ajunge în ţara subterană a Şobolului şi a Mătuşii Şoarece, de unde este salvată apoi de Rândunică, cea pe care fetiţa o îngrijise pe timpul iernii. Împreună ajung în Împărăţia Luminii, unde Degețica își va întâlni ursitul, pe Prinţul Spiriduşilor, dar și pe mama sa și pe prietenii de care se pierduse. Durata spectacolului: 1h | 3+ Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi LUNI, 21 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” ILUZIA COMICĂ după Pierre Corneille, regia Anca Ciuclaru cu: Doru Bem, Ion Bechet, Dan Clucinschi, Ana Udroiu, Dana Marineci, Radu Micu, Marian Rădulescu, Iulia Samson „Într-o grotă din Touraine, bagheta magică a „vrăjitorului” Alcandru însuflețește peripețiile fiului rătăcitor Clindor, în încercarea de a alina durerea tatălui său, Pridamant. Însă subiectul real al Iluziei comice, independent de intrigile romantice, este teatrul însuși și ceea ce el ne învață despre relația noastră cu realitatea. Iluzia comică sau Jocul amăgirii – un alt titlu al piesei – este un amestec de lumini şi umbre, o compoziţie care trece de la dramă la comedie, de la bufonerie la tragedie și în care autorul face elogiul teatrului, a cărui funcţie socială rămâne de necontestat.” Anca Ciuclaru Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) MARȚI, 22 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” ÎMPĂRATUL MUȘTELOR după romanul lui William Golding, adaptarea Nigel Williams, regia Tudor Lucanu cu: Ștefan Iancu, Vlad Ionuț Popescu, Mihai Mitrea, Ștefan Mihai, Alex Popa, Dan Pughineanu, Andrei Bibire, Dan Clucinschi, Vlad Lință, Alin Potop „Împăratul muștelor este o operă esențială, de o contemporaneitate cutremurătoare. Problema violenței, atacurilor tinerilor asupra altor tineri, fenomenul de „bullying” sunt din ce în ce mai acute. Și chiar dacă o poveste nu poate schimba lucrurile dintr-o dată, poate să îl facă pe cititorul ei sau pe spectatorul care vede această poveste la teatru să își pună anumite întrebări și să discute despre aceste probleme. Zece copii sunt evacuați din calea războiului și avionul care ar trebui să îi salveze este doborât deasupra unei insule. Unicii supraviețuitori sunt câțiva copii. Când au posibilitatea de a alege între a aștepta organizat salvatorii și a face orice vor ei, limita dintre joc și realitate devine atât de subțire încât nu se mai distinge. Fiind izolați de restul lumii pe această insulă, într-un spațiu feeric, necontaminat, ferit de atrocitățile războiului, acești băieți acționează din instinct, recurg la soluții oferite de natura umană.” Tudor Lucanu Durata spectacolului: 1h 30 min | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) MIERCURI, 23 ianuarie, ora 10.00 – SOLD OUT Sala „Ion Lucian” PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson MIERCURI, 23 ianuarie, ora 19.00 Sala Studio INTERZIS SUB 18 ANI de Mihaela Michailov, regia Lenuș-Teodora Moraru cu: Iulia Samson, Andreea Șovan / Teodora Daiana Păcurar, Ion Bechet, Raluca Botez Interzis sub 18 ani este spectacolul confruntării dintre generații. Dintre Lulu, o adolescentă de 17 ani și părinții ei divorțați. „De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor. Copiii căutându-și bezmetic un sens și părinţii care le vor tot binele din lume. Doar că, uneori, „binele îi încurcă pe toţi”.
Mihaela Michailov Durata spectacolului: 1h 30 min | 14+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) JOI, 24 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” ARLECCHINO ȘI PIERDUTELE IUBIRI de Enrico Bonavera, după o canava de Commedia dell'Arte, regia Enrico Bonavera cu: Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Aida Avieriței, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Raluca Botez Spectacolul Arlecchino şi pierdutele iubiri are un început shakespearian: doi tineri se iubesc în secret.  Pentru a-i păcăli pe părinții care se împotriveau, se hotărăsc să apeleze la o licoare care simulează moartea celui care o bea. În felul acesta, au timp să își organizeze fuga. Dar calcularea greșită a timpilor și stângăcia servitorilor generează o noapte plină de încurcături și șotii. În zori, totul rezolvă, iar îndrăgostiții pot, în sfârșit, să aibă nunta mult dorită.  Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+ Bilet: 30 lei / 24 lei / 16 lei 16 lei: (preț redus: studenți, pensionari, grup organizat) VINERI, 25 ianuarie, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” VRĂJITORUL DIN OZ după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu/ Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan/ Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia-Diana Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan Scris de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, basmul Vrăjitorul din Oz este un titlu de referinţă al literaturii universale, devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită celebrei ecranizări hollywoodiene, menționată adesea printre cele mai bune producții cinematografice ale tuturor timpurilor. Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care, purtată de o tornadă, ajunge pe tărâmul fermecat al lui Oz, împreună cu cățelulșul ei Toto, unde îi cunoaște pe cei trei prieteni cu totul speciali: Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul. Însă numai după ce va fi învațat lecția prieteniei și a curajului va reuși să se întoarcă acasă. Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+ Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) 16 lei – copii; 24 lei – adulţi VINERI, 25 ianuarie, ora 17.00 – SOLD OUT Sala Studio INTERZIS SUB 18 ANI de Mihaela Michailov, regia Lenuș-Teodora Moraru cu: Iulia Samson, Andreea Șovan / Teodora Daiana Păcurar, Ion Bechet, Raluca Botez VINERI, 25 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” NĂPASTA de Ion Luca Caragiale, regia Andrei și Andreea Grosu cu: Mihaela Trofimov, Bogdan Nechifor, Alex Mihai Popa, Doru Bem „Anca, Dragomir, Gheorghe și Ion nu sunt doar personajele lui Caragiale, ci devin subiecți pentru un experiment uman pe tema adevărului, a conștiinței și a vinei. Năpasta este un spectacol la care participi doar dacă ai curaj.” Andrei și Andreea Grosu Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+ Bilet:30 lei / 24 lei / 16 lei 16 lei (preț redus: elevi, studenți, pensionari, grup organizat) SÂMBĂTĂ, 26 ianuarie, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” CEI TREI PURCELUŞI după James Orchard Halliwell-Phillipps, regia Stelian Milu cu: Silvana Ionescu, Mihaela Coveșeanu, Ciprian Cojenel, Stelian Milu, Tudor Pîrvu Scrisă în 1843, povestea Cei trei purceluși a fost adaptată pentru micii spectatori ai zilelor noastre. Acțiunea s-a mutat din pădure într-un parc, unde Piggy – purcelușul artist, Purcy – purcelușul sportiv și Porky – purcelușul constructor se joacă în voie și își trăiesc viața în deplină pace și armonie cu celelalte viețuitoare. Interesele meschine ale Lupului vor tulbura acest echilibru, însă numai pentru scurt timp, pentru că odată deconspirate, acesta își va pierde prietenii și va fi pedepsit cu închisoarea. Astfel, legea și dreptatea, apărate de polițistul Sticlete, vor fi reinstaurate în parcul celor trei purceluși. Durata spectacolului: 1h 10 min | 3+ Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi SÂMBĂTĂ, 26 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” O NOAPTE FURTUNOASĂ după I. L. Caragiale, regia Stelian Milu cu: Iulian Ilinca, Tudor Pîrvu, Ciprian Cojenel, Stelian Milu, Vladimir Drăghia/ Radu Micu, Silvana Ionescu, Diana Dumitrescu/ Cătălina Grama (Jojo) „Care este conceptul acestei montări? Acum mai bine de o sută de ani, I.L. Caragiale scria despre parvenitismul românului de rând și despre diversele situații prin care acesta trecea. Ceea ce a scris maestrul dramaturgiei românești atunci este valabil și acum, iar conceptul acestei montări este tocmai parvenitismul, fariseismul și, mai ales, falsitatea adusă la rând de normalitate, totul prezentat cu poleială și grandoare”. Stelian Milu Durata spectacolului: 1h 40 min | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) DUMINICĂ, 27 ianuarie, ora 11.00 Sala „Ion Lucian” TĂRÂMUL POVEȘTILOR un spectacol de Stelian Milu cu: Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu, Mirela Constantin, Alexandru Aron, Doru Bem, Jassmine Cristina Glodeanu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Tudor Pîrvu Personajele acestui tărâm sunt cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Motanul Încălţat, Rapunzel, Cenuşăreasa, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii. Cu ajutorul lor aflăm că binele învinge întotdeauna răul, dar pentru asta ai nevoie de răbdare şi perseverenţă. Cu ajutorul poveştilor copilăriei, spectacolul le ilustrează celor mici lupta dintre Bine și Rău, aducând în prim plan învăţăturile primite de la părinţi şi bunici. Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+ Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi LUNI, 28 ianuarie, ora 19.00 – SOLD OUT Sala Studio TIMEAHOLICS de Bogdan Capșa, regia Anca Ciuclaru cu: Lavinia Șandru, Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Marian Rădulescu, Robert Robert Emanuel, Iulia Samson, Oana Tofan TimeAholics este o tragi-comedie care aduce în prim plan una dintre cele mai actuale teme ale lumii contemporane – lipsa timpului – și propune un exercițiu de imaginație: cum ar arăta viața noastră dacă am putea să cumpărăm Timp? Spectacolul deschide o perspectivă asupra prezentului și asupra viitorului, în egală măsură. MARȚI, 29 ianuarie, ora 19.00 Sala Studio MISSOURI SKY de Victor Morozov, regia Silvia Roman cu: Andreea Hristu, Dan Pughineanu „Din perspectiva pasiunii reciproce pentru literatură, cei doi protagoniști reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care informația devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene, dar și o armă împotriva noastră, ca indivizi (...). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația.” Silvia Roman „Missouri Sky” este piesa câștigătoare a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția 2017 Durata spectacolului: 1h | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) MIERCURI, 30 ianuarie, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” AVENTURI ÎN ȚINUTUL FLORILOR după povești de Hans Christian Andersen, adaptare de Ilinca Stihi, regia Ilinca Stihi cu: Alexandra Velniciuc, Raluca Botez, Silvana Ionescu, Dan Clucinschi, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel, Daniela Ioniță-Marcu, Cosmina Dobrotă, Iulia-Diana Samson, Marian Rădulescu Regizoarea Ilinca Stihi a pornit într-o incursiune inedită în opera lui Hans Christian Andersen, mixând două dintre cele mai cunoscute poveşti ale acestui autor: Hainele noi ale Împăratului şi Porcarul şi Prinţesa, rezultatul fiind un spectacol plin de culoare, umor şi efecte speciale. Copiii sunt purtaţi într-o miraculoasă lume a florilor, unde Prinţesei Deea i-a venit timpul să-şi aleagă ursitul. Pentru mâna ei se luptă tânărul Mugurel şi impozantul prinț Crin. În tot acest timp, Cioara şi Ariciul, detectivi de meserie, încearcă să afle care este alesul prinţesei. Spectacolul Aventuri în Ținutul Florilor este o călătorie inițiatică și, totodată, o poveste cu final fericit: La finalul drumului său spre maturizare, Mugurel se dovedește a fi alesul prinţesei Deea. Durata spectacolului: 1h 20 min | 6+ Bilet:10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) 16 lei – copii; 24 lei – adulţi MIERCURI, 30 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” ÎMPĂRATUL MUȘTELOR după romanul lui William Golding, adaptarea Nigel Williams, regia Tudor Lucanu cu: Ștefan Iancu, Vlad Ionuț Popescu, Mihai Mitrea, Ștefan Mihai, Alex Mihai Popa, Dan Pughineanu, Andrei Bibire, Dan Clucinschi, Vlad Lință, Alin Potop „Împăratul muștelor este o operă esențială, de o contemporaneitate cutremurătoare. Problema violenței, atacurilor tinerilor asupra altor tineri, fenomenul de „bullying” sunt din ce în ce mai acute. Și chiar dacă o poveste nu poate schimba lucrurile dintr-o dată, poate să îl facă pe cititorul ei sau pe spectatorul care vede această poveste la teatru să își pună anumite întrebări și să discute despre aceste probleme. Zece copii sunt evacuați din calea războiului și avionul care ar trebui să îi salveze este doborât deasupra unei insule. Unicii supraviețuitori sunt câțiva copii. Când au posibilitatea de a alege între a aștepta organizat salvatorii și a face orice vor ei, limita dintre joc și realitate devine atât de subțire încât nu se mai distinge. Fiind izolați de restul lumii pe această insulă, într-un spațiu feeric, necontaminat, ferit de atrocitățile războiului, acești băieți acționează din instinct, recurg la soluții oferite de natura umană.” Tudor Lucanu Durata spectacolului: 1h 30 min | 12+ Bilet: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat) JOI, 31 ianuarie, ora 10.00 Sala „Ion Lucian” VRĂJITORUL DIN OZ după Lyman Frank Baum, regia Petre Bokor cu: Annemary Ziegler, Ion Bechet, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu/ Robert Radoveneanu, Magda Condurache, Silvana Ionescu, Pavel Bârsan/ Marian Rădulescu, Cosmina Dobrotă, Ştefania Dumitru, Daniela Ioniţă-Marcu, Robert Robert Emanuel, Tudor Pîrvu, Raluca Botez, Iulia-Diana Samson, Veronica Popescu, Dragoş Ianoşi, Oana Tofan Scris de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, basmul Vrăjitorul din Oz este un titlu de referinţă al literaturii universale, devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită celebrei ecranizări hollywoodiene, menționată adesea printre cele mai bune producții cinematografice ale tuturor timpurilor. Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care, purtată de o tornadă, ajunge pe tărâmul fermecat al lui Oz, împreună cu cățelulșul ei Toto, unde îi cunoaște pe cei trei prieteni cu totul speciali: Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul. Însă numai după ce va fi învațat lecția prieteniei și a curajului va reuși să se întoarcă acasă. Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+ Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) 
16 lei – copii; 24 lei – adulţi JOI, 31 ianuarie, ora 19.00 Sala „Ion Lucian” ARLECCHINO ȘI PIERDUTELE IUBIRI de Enrico Bonavera, după o canava de Commedia dell'Arte, regia Enrico Bonavera cu: Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Aida Avieriței, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Raluca Botez Spectacolul Arlecchino şi pierdutele iubiri are un început shakespearian: doi tineri se iubesc în secret.  Pentru a-i păcăli pe părinții care se împotriveau, se hotărăsc să apeleze la o licoare care simulează moartea celui care o bea. În felul acesta, au timp să își organizeze fuga. Dar calcularea greșită a timpilor și stângăcia servitorilor generează o noapte plină de încurcături și șotii. În zori, totul rezolvă, iar îndrăgostiții pot, în sfârșit, să aibă nunta mult dorită.  Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+ Bilet: 30 lei / 24 lei / 16 lei 16 lei (preț redus: elevi, studenți, pensionari, grup organizat)

» Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic (6)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Tălmăcite de: doftor Johan Klingersporn von Orlea Orice asemănare cu oameni, fapte, locuri, situații din viața reală este întâmplătoare. Sălile de operație de la parter nu păreau așa de triste. Ferestrele lor dădeau spre o curticiă interioară unde din bunăvoința Domnului și prin neglijența administrației creșteau un pic de iarbă, un măr pădureț pe care rezidenții îl culegeau vara, între operații și o tufă de roșii despre care nu se știe cum ajunsese acolo. Era probabil efectul unui obicei bine împământenit.  Tot internatul în spital își păstrează mâncarea adusă de acasă în borcane, pungi și pachete frumos aliniate pe pervazul ferestrei.  Resturile se aruncă pe geam. Așa se face că acel petic de pământ, care nu avea mai mult de cinci pe cinci metri, și-a împodobit creștetul cu o rubensiană tufă de roșii. În anul acela rodise abundent Spre toamnă, ceea ce nu fusese cules de pacienți sau de rezidenți, atârna sub formă de gogonele, numai bune de murat. Între acest tărâm al făgăduinței și ferestrele sălii de operație se întindea pe toată lungimea clădirii, ca un veritabil șanț de apărare, o bașă de aproximativ un metru adâncime care nu colecta  apă ci toate deșeurile universului:  seringi de toate mărimile, tampoane folosite de diverse tipuri, hârtie igienică îmbibată cu produse fiziologice, pansamente, ambalaje de medicamente, resturi de mâncare și câte altele,  dispuse cu precizie în dreptul secțiilor din care proveneau. Peste toate tronau princiar sticlele, mai ales cele din plastic. Oaza de civilizație dâmbovițeană se afla în stăpânirea lor, a pisicilor. Mamiferele astea cu blană moale care trăiesc în preajma oamenilor de câteva mii de ani ocupaseră autoritar subsolul spitalului. Toate tentativele de recensământ dăduseră greș. Existau medici, nu puțini, care le aduceau de mâncare și le îngrijau.  Prezența lor, nepotrivită într-un spital european,  era totuși salvatoare pentru că altfel, la mizeria din subsol și la gunoaiele din curte, ar fi fost invadat cu siguranță de șobolani, care și așa o duceau bine dar măcar aveau și ei o grijă. Toate miorlăitoarele își făceau veacul pe lângă groapa de sub ferestrele sălii de operație. Acolo aterizau adesea resturi alimentare și învățaseră că în ea este cel mai bun adăpost atunci când cîinii maidanezi ar vrea să le smotocească în numele aversiunii ancestrale și reciproce ce le însoțește existența. Câinii care bântuiau curtea spitalului nu săreau după mâțe. Chiar orbiți de ură, știau că nu vor mai putea ieși. Tânărul Medic a reușit să numere vreo douăzeci. Fiecare medic avea câte o favorită dar nu putea distinge motivele alegerii, mai ales că multe dintre ele, fiind probabil rude de diverse grade, arătau la fel. Consangvinitatea nu le afecta morala sau genomul. Cea mai vânată era Gina, nu pentru că ar fi fost antipatică ci dimpotrivă, din simpatie generalizată. Gina fusese capturată odată de niște pacienți care aveau creierul, oricum sărăcit de neuroni, scăldat în alcool și rămăsese după această întâmplare cu o rochiță din plastic, o fostă pungă, prinsă exact in jurul taliei ca un tutu de balerină. Marele ei noroc era că din resturile de mâncare și din ocazionalul șobolan strangulat nu se îngrășa. Astfel punga nu îi strângea mijlocul până la a tăia în carne. Mulți au încercat să o prindă pentru a-i îndepărta bizara piesă vestimentară dar nu au reușit. Se pare că ultima întâlnire cu niște oamenii o făcuse să nu mai aibă încredere în nimeni. Spitalul în care Tânărul Medic își desăvâșea pregătirea nu era un exemplu singular în privința pisicilor. Prietenul M., chirurg la un alt mare spital bucureștean, i-a povestit într-o zi liniștită de vară, la o bere autohtonă pe Smîrdan, despre experiența lor cu reprezentantele subfamiliei Felinae. – Bătrâne, sunteți mici copii! Voi aveți cam multe, e drept, dar pripășite prin subsol sau în curte. Noi avem pisica secției. Toată lumea are grijă de ea. Să vezi cum îi dau asistentele de mâncare și o bagă la ele în cameră, lângă reșou să stea la căldură.  Dacă umbli noaptea pe culoare, știi cum e spitalul ăla… – Și unde doarme? – Nu știu unde doarme. Știu unde se pișă. La ușa camerei de gardă, că am călcat în plin de câteva ori. După ce va muri, duhul ei va colinda pe holuri. Da să vezi a dracu mâță cum se plimbă, nici profesorul n-are așa prestanță, pe cuvânt, se oprește cârdul de medici ca să treacă pisica. Septembrie blând așadar, cu nuanțe de galben și roșu peste tot. Amfiteatrul s-a umplut. Medici cunoscuți, unii chiar foarte cunoscuți, cu nume bun în târg. În primul rând faraonii, profesorii din cele câteva clinici universitare care așteptau să vadă ce au mai operat gazdele. Totul părea că merge bine. După referate urmau discuțiile și comentariile, inevitabil acide, ale greilor care trebuiau să se înțepe, dacă nu din motive profesionale bine justificate, măcar de dragul tradiției. Tânărul Medic urma să prezinte un caz deosebit. Avea ceva emoții, era prima lui experiență de acest fel. În plus știa că dacă lucrurile nu vor merge bine, el și numai el va trage ponoasele. S-a ridicat de pe scaunul batant pe care se așezase, în rândul al treilea pentru a fi mai aproape de catedră. Se simțea ca Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut. Palmele îi transpirau pe indicatorul laser pregătit din timp. Trecând printre rândurile de scaune a simțit o mână care l-a apucat de bluză. Era doctorul I. unul din marii miștocari ai specialității. – Băi omule, îți tremură mâinile! Nu ți-ai luat Romparkinul? Râsul asistenței s-a stins când a pus piciorul pe podium. – Lăsați mă copilul să vorbească! Nu vedeți că e stresat? Prima planșă a fost proiectată pe pânza albă, murdară, întinsă peste tablă. A tras aer în piept și a dat să înceapă  dar, din gură i-a ieșit doar un mieunat stins, tânguit. Sala tăcea. A încercat din nou să spună ceva și același mieunat a săgetat liniștea amfiteatrului. Asistența începuse să freamăte. La a treia tentativă vocea lui s-a transformat într-un cor de miorlăituri acute cu accente de disperare. Toată lumea râdea în hohote. Prezentarea, ultima în programul zilei, a fost amânată pentru următoarea ședință. Slavă Domnului! Avea un morcov…! Toți, în frunte cu profesorii, s-au ridicat și s-au dus la bufet. Sub catedra din amfiteatru fătase în urmă cu trei zile o pisică. Va urma! Citiți episodul 1 • episodul 2 • episodul 3 • episodul 4 • episodul 5

» Civilizație publică LX – havuzuri, fîntînițe

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Nefericită piesă urbană, fîntînița! O ignorăm mereu, căci îi lipsește măreția fîntînii arteziene. O găsim uitată, secată, astupată, ba prin scuaruri și părculețe părăginite, ba prin funduri de fundături, dar și prin sumedenie de curți ale vreunor clădiri cu rost mai mult sau mai puțin public. Cochetă și pusă-n valoare de nimfe și îngerași dolofani, fîntînița ar putea îmbogăți micile spații care-o găzduiesc. Dar în realitate nu-i așa – știm bine. Te-apucă așa o tristețe cînd te-apuci să le numeri, cîte sînt așa de amărîte. Fîntînile din Parcul Carol zac de nenumărați ani în mizerie. Fîntîna din părculețul de la Sfîntul Ștefan a fost distrusă. Fîntînița din Cotroceni – din capătul intrării Costache Negri e oprită. Ce să mai zici de acest bazin pe care-l găsim în părculețul de la răspîntia dintre Calea Rahovei veche cu Sabinelor? … sau de fîntîna de pe Dionisie Lupu? Sărmanul bazin cu leuț de pe colț, de pe Monetăriei, e dezafectat de zeci de ani. El avea rost și de țîșnitoare; în vecinătate zace secată și-o fîntînă-n curtea bisericii Mavrogheni, căci săparea unei fîntîni cu apă bună a fost mereu un lucru care să rămînă-n urma unui suflet milos. Cîte asemenea fîntîni secate or mai fi, nici nu știm – una e sigur în curtea bisericii Amzei. Nici nu mai socotim bazinele astupate peste care-am dat explorînd fundăturile!   … admirăm o fîntînă foarte reușită, din curtea interioară a unui bloc de pe Calea Victoriei, de vizavi de Amzei: … și am colecționat și cîteva de prin curți. Toate-s dezafectate: apa-i scumpă, pompa consumă curent, curățarea lor nu mai are cin’ s-o facă… Nu toate-s cu adevărat frumoase; cele vechi sînt, ca să zicem așa, cam standard. Avem și cuvenitele broscuțe – precum cea din Cișmigiu… … dar ea are și-o soră mai tînără pe care-am găsit-o mai demult în curtea blocurilor sovietice din coasta Academiei Militare. Dacă cele vechi-vechi au drăgălășenia lor, pe măsură ce ne-apropiem de zilele noastre, vedem că devin tot mai urîțele… … culminînd cu încropeli oribile, particulare, rămase pe domeniul public după dezafectarea unor terase de care lumea a și uitat… lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

» să nu uităm de Piticot

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Piticot e una din cofetăriile apărute după ’90 care s-a afirmat, a confirmat, și s-a păstrat: mare lucru! Mi-am readus aminte de ea taman cînd mă plîngeam de împuținarea cofetăriilor rahovene bune; cînd mi-am dat seama și că-i la nici o stație de mine, m-am și dus să văd ce face… bun. Și face! Piticot e o cofetărie bună și-mi pare bine și c-a păstrat obiceiul de-a vinde fiecare prăjitură la prețul potrivit; dacă face patru lei, patru lei costă – și dacă face șase, cu șase lei o cumperi: nu ca în restul cofetăriilor, unde prețurile-s aliniate la cel mai scump produs… mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

» poate și el rîde de voi cînd vă vede bulucindu-vă pe Valea Prahovei.

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Ca-n fiecare început de an, ne rîdem de ăi bătrîni care se pun la cozi, în prima zi lucrătoare, să-și plătească – cum se zice – dările. Și ce rîset, ce dispreț. Ce oameni ratați, ce vite nefolositoare. Dar, of! Of, dragii mei, cît de puțin cunoașteți bătrînul. De ce s-o grăbi el să se puie el la coadă-n frig să dea bani Statului? Cunoașteți cît de mult contează pentru bătrîn să se știe cu dările plătite, cu socotelile aranjate? E bătrînul împăcat că și-a pregătit hainele, prosoapele, lumînările pentru-ngropăciune: împăcat că – atunci cînd l-o lua Dumnezeu la el – moartea lui n-o să fie o povară pentru cei de lîngă! E bătrînul cel cu minte care știe că, dacă și-a plătit azi impozitul și mîine pățește ceva, baba lui nu mai are nimica de dat anul ăsta. Săracu’ bătrîn, în nopțile lungi la asta se gîndește; de-asta, prostul de el, stă la coadă azi. Și mai stă cu-n soi de satisfacție mică – „uite c-am mai păcălit un an!” … precum cei care-și dădeau întîlnire la bere, „după Război, la ora șase!” Și – cine să rîdă de asta – s-o mai gîndi că, dac-a plătit pe tot anul ăsta… poate l-o duce cu bine pîn-la cap! Hoții, cînd ajung la putere, se-ngrijesc de cei din închisori; doar noi – restul oamenilor buni – nu știm să ne uităm cu omenie-n jurul nostru.

» Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. scris de C. D. Mocanu Bucățelele alea de carton care pe o parte purtau un mesaj reușit sau nu, transmis printr-o imagine (deseori colorată) reușită sau nu, iar pe cealaltă atât de utilul calendar, ne ajutau să măsurăm scurgerea zilelor. Astăzi nu mai sunt de folos. Tehnica și progresul ei uluitor le-au trimis în istorie. Nu știu nici cine a invevtat calendarul de buzunar și nici când. Tot umblând prin hârțoage uitate de oameni și de vremuri, am găsit o mențiune din anul 1903. În numărul 12–13, 21–28 decembrie, Albina-Revistă enciclopedică populară publică anunțul Institutului de Arte Grafice Carol Göbl S-r Ion St. Rasidescu, Bucuresci, strada Dómnei 16 prin care își informează onorata clientelă că au ieșit de sub tipar calendarele, între care și cel de buzunar. Acesta, ca și cele apărute până târziu în perioada interbelică, era de fapt o broșurică de dimensiuni potrivite pentru a fi purtată în buzunar, conținutul fiind, în general, cel al calendarului bisericesc. Cartonașul magic a apărut în viața noastră, probabil, în anii ’40 ai veacului trecut. Printre copiii mahalalei mele erau la mare preț. La noi ajungeau greu și totdeauna din întâmplare. Atunci când căpătam câte unul eu îl păstram în penar. Acasă aveam două calendare de perete. Arătau ca niște afișe. Unul, cel creștin–ortodox , era nelipsit din casele Vitanului. Mama îl cumpăra numai de la biserica Târcă și îl punea în bucătărie, la loc mai ferit, în ziua Nașterii Domnului. Celălalt, de care se ocupa tata, era Calendarul vânătorului și pescarului sportiv. Tipărit pe hârtie bună, albă și lucioasă, mă fascina cu fotografiile, desenele și chenarele ornamentale colorate. Petreceam mult timp buchisindu-i conținutul și admirându-l. Nimic nu se compara însă cu peticul de carton pe care îl consultam zilnic. Depășind copilăria, calendarele de buzunar nu au mai constituit o preocupare pentru mine. Nu le-am mai acordat nicio importanță deși îmi erau la îndemână. Trecut-au anii. Mulți! Cu ceva timp în urmă am ajutat o nepoată să se mute în casa cumpărată de la o graficiană. Sătulă de viața trepidantă din România, cu vechi și trainice contacte în occident, a plecat definitiv din țară și s-a stabilit în liniștita și veșnic neutra Țară a Cantoanelor. Foarte multe din lucrurile dumisale au rămas pe loc. Drept plată pentru efortul meu, am primit un corp de bibliotecă și cărțile pe care le adăpostea. Între ele am remarcat imediat un album fotografic masiv, de modă veche – început de secol XX, foarte frumos și cam degradat. Presat de treabă, nu l-am deschis. Am amânat pentru mai târziu această bucurie gândindu-mă că ce altceva, decât fotografii, ar putea conține un album fotografic. M-am înșelat! Conținea… calendare de buzunar. Multe, o întreagă colecție care acoperă perioada 1962 – 1974. A fost o surpriză plăcută. Cu pasiunea iubitorului de urme ale trecutului, am căutat să văd cam ce conțin colecțiile celor care adună de mulți ani astfel de calendare. Majoritatea covârșitoare încep din anii ’70. Astfel, efortul de a le pune în circulație pe cele aflate în posesia mea se justifică. Și a încolțit ideea unui nou serial care va debuta în curând. Doar așa, de gust, iată despre ce este vorba: Am găsit în arhivă și două calendare de buzunar mai recente. Unul, din 1999, aparține revistei Avantaje iar celălalt a fost comandat de PSD Ilfov într-un tiraj de 70.000 de exemplare și utilizat ca material de propagandă pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Eu l-am găsit în cutia poștală!   Și în încheiere, citiți și vă… cruciți! Va urma!

» R4—

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Cine s-a nimerit, zilele astea, prin preajma Capitalei o fi văzut că autobuzele preorășenești sînt altfel. Pe afișaj scrie înainte de indicativul liniei – ăla cu 400 – și un R. Nu vine de la „linie rapidă” și nici de la „se retrage la garaj” – vine de la regional: carevasăzică, liniile preorășenești – o veritabilă instituție odinioară – au devenit istorie; le zice regionale. Afișajul autobuzelor noastre nu-i făcut să arate bine patru caractere drept indicativ de linie: se vede cu prisosință la liniile de noapte, unde citim cu greu „NXXX”. Caracterele sînt subțiate, îngrămădite să încapă; se deslușesc greu!! Dar se pare că nu e important că bietul călător să poată citi mai de departe indicativul liniei. Ca să-i fie călătorului și mai greu, odată cu „rebrănduirea” transportului preorășenesc, s-au schimbat și o parte din indicativele liniilor existente – cu multe dintre ele omul era obișnuit de un sfert de secol. Le-au schimbat… de-aia; fiindcă vreun birocrat le-a reordonat într-un tabel, fără să se gîndească la oameni. Bucuroși le-om duce toate, însă, dacă nu am fi uitat că Ilfovul a avut pînă în 2005 aproape 70 de linii preorășenești deservite excepțional de către R.A.T.B.! Și dacă n-am ști că azi – cînd populația din Ilfov a crescut enorm – S.T.B. nu mai ține nici măcar jumate din liniile astea. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

» în căutarea identității pisicii pierdute

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.În noul an, pisica „gender-fluid” Vasile și-o fi pus în cap să se furișeze afară din dulap să se regăsească. Sper să se-ntoarcă cu bine.

» Case căzute 278 – Str. Principatele Unite 21

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Ando Vara, ascunsă sub o abundentă cascadă de iederă şi verdeaţă, care, în revărsarea ei, a cotropit şi întreaga curte,   de la distanţă, pare un mini paradis verde… In realitate, casa e părăsită şi arată rău. Acum, că a venit iarna, vedem prea bine… mai multe despre Case căzute

» din nou 97!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. scris de Florin Și-a reluat circulația troleul cu nr. 97. Traseul, tur-retur, este cel vechi între Străulești (chiar la Multimodalul și stația de metrou cu același nume) și Piața Sfinții Voievozi, pe B-dul Bucureștii Noi, Calea Griviței, Gara de Nord, Str. Polizu și Str. Occidentului. ATENȚIE! Pe Bucureștii Noi între intersecția cu Jiului-Dămăroaia și magazinul Lidl continuă să se parcheze mașini pe centrul bulevardului pe calea de rulare a fostei linii de tramvai 20. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» trasee pentru oameni

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. Ar trebui să mă bucur, ce mama-naibii! După mai bine de trei decenii revine transportul public pe Tudor Vladimirescu! Trece pe-aici, unind 13 Septembrie cu Chirigiul, un autobuz: 196-i zice. Nevoia unei linii care să treacă pe aici era de netăgăduit. Doar că… Fir-ar să fie, mereu e cîte un „dar că” dintr-ăsta! Transportul public mai are un rost pe lumea asta: anume, să ducă oamenii dintr-o parte într-alta; să unească puncte din oraș. Iar linia asta nouă, 196, nu unește Chirgiul de nimic – ea ajunge mai departe la Eroilor și la Gară: e una din nenumăratele experimente de „cărat aer” din ultimii cinci ani. Ne permitem cam multe la capitolul ăsta! Ne permitem să înființăm linii centrale care, în loc să taie centrul rapid, fac ocolișuri nefolositoare – ați văzut „linia muzeelor” pe care circulau zece oameni într-o zi, vedem linii „speciale” precum 698 în care nu se urcă nimeni! În tot acest timp, linii nefericite care au rost de a „drena” cartiere uriașe de străzi – precum 216 ori 227 – sînt deservite slab și neoptimizate! Păstrăm și obiceiul imbecil de a obliga, în lipsa unui capăt de linie veritabil, un autobuz să ocolească un sfert de oraș pentru a reveni pe traseul de la ducere. De exemplu, 163 nu-i în stare să întoarcă pur și simplu la Vasile Pârvan; venind pe Plevnei, autobuzul ocolește pe la Drept, pe la Operă și pe la Eroilor ca să revină pe Plevnei… Așa și acest nou autobuz 196; deși capătul de linie e la Chirigiu, el, cînd vine de pe Tudor Vladimirescu, întoarce de fapt ocolind pe Năsăud-Trafic Greu-Rahova pentru a reveni la Chirigiu și ca s-o ia înapoi pe Tudor Vladimirescu! Îți stă mintea-n loc… mai ales că, după ce merge pe această buclă uriașă de întoarcere autobuzul nu mai oprește la Chirigiu! E momentul să se înceteze cu înființarea de trasee pe care nu circulă oameni. E momentul să se înființeze linii grele, curajoase, care să scoată oamenii din cartiere și să-i ducă spre punctele veritabile de interes. Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic (5)

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Tălmăcite de: doftor Johan Klingersporn von Orlea Orice asemănare cu oameni, fapte, locuri, situații din viața reală este întâmplătoare. Întrunirea lunară a Societății de specialitate era îndeobște o întâmplare importantă în viața ternă și mizeră a oricărei clinici universitare. În primul rând pentru că-i aducea un pic de mișcare în trupul cu articulații anchilozate și apoi pentru că era prilejul potrivit pentru ca profesorii să mai scotă capul de sub velința anonimatului care le ascundea existența. Fiecare șef de catedră încerca atunci când clinica sa era gazda întâlnirii să rupă gura târgului cu ultimele cazuri operate, care mai de care mai spectaculoase și mai lipsite de șanse atunci când pacienții au fost internați. Bineînțeles că după operație, bieții de ei, s-au refăcut în totalitate și duc o viață normală, chiar dacă au rămas fără jumătate de cap! Cum cercetarea medicală românească nu prea există, singurele prezentări demne de un astfel de eveniment lunar erau cazurile clinice, stratagemă pe care instituțiile medicale occidentale nu o mai aplică de zeci de ani. Rezidenții nu aveau motive de bucurie. Pe umerii lor apăsa povara conceperii, redactării și prezentării lucrărilor, adevărate „bijuterii științifice” cizelate cu migală în puținul lor timp liber. După opt ore petrecute în sala de de operație singurul lucru pe care și-l dorea un rezident era să se scufunde încet, precum un crucișător torpilat și trist, într-o cadă cu apă fierbinte din care să nu mai iasă niciodată. Apoi niște istorici militari să trimită un batiscaf după el, să-l fotografieze și să-l arate  unor puști  curioși, mânjiți cu ciocolată pe la gură, veniți cu clasa în vizită la Muzeul Militar: – Iată copii, așa arată epava faimosului HMS Resident!  L-au torpilat colegii și șefii. A participat la un război chimic și biologic, interzis de convențiile internaționale, fiind forțat să inhaleze gaze emanate de aparatul de anestezie prin tubulatura de plastic crăpată de doi ani sau pe la garniturile măcinate de vreme, incapabile să etanșeze o sticlă goală și pe care cei responsabili nu au catadicsit să le înlocuiască. Varicele i-au afectat grav chila și l-au scufundat de tânăr în oceanul depresiei.  A luptat cu vitejie. Pentru cîteva ore chiar a trăit cu iluzia că poate câștiga sau măcar că poate scăpa cu puntea de comandă întreagă. A sfârșit în adâncul albastru și rece, cu tot cu echipaj și cu aparatură. – Luna asta îi rupem pe micuți! Ai făcut prezentarea la cazul ăla de tumoră uriașă? Cine a mai scos așa ceva? Aud? Mai știți pe cineva în România să fi scos așa o tumoră? – Nu Șefu, la noi nu mai scoate nimeni. – De-abia aștept să-i admir fața lui Z. când o vedea pozele. Pentru România asemenea cazuri sunt performanțe medicale, chiar și pentru occident, având în vedere că acolo așa ceva nu mai are indicație chirurgicală de douăzeci de ani. Într-o țară în care medicina se face pe cai de lemn, aparatele de anestezie scapă gaz de cade chirurgul în pacient, asistentele nu au cu ce face pansamente, relaxantele musculare sunt aduse de rudele pacienților înainte de operație, după ce au făcut pelerinaj pe la toate farmaciile din jurul spitalului iar pereții sunt ținuți în poziție verticală de un strat subțire de tencuială, cândva  albă, de obicei gri-șobolan, astfel de operații pot fi considerate minuni, iar cei care le fac niște mici Dumnezei. Și e greu să îi acuzi de îngâmfare. Tânărul Medic încerca uneori să o facă. Își aducea aminte însă că este rezident și îi trecea imediat. Amfiteatrul se afla la subsol. Totul în spital se învârtea în jurul subsolului. Din alee, treptele conduceau  spre o intrare cu aspect de grotă. Trebuia parcursă în pas vioi, altfel exista riscul de a fi miruit cu lichidele filtrate prin tavan, în timp ce executai un slalom de maestru printre producțiile celor care nu au găsit un loc mai bun, mai ferit și mai confortabil pentru a se ușura. Dincolo de ușă era beznă. Trecut peste prag, nu știai niciodată ce te așteaptă. După o necesară și binemeritată perioadă de adaptare, ochii  distigeau greu două culoare unite în unghi drept exact în fața ușii. Cel care ducea înainte părea rupt din afișele erei postindustriale, după războiul atomic și deșertizarea completă a Terrei.  De-a lungul pereților burdușiți de igrasie, de o parte și de alta, erau depozitate de-a valma dispozitive și aparate medicale, un strung, mulțime de fișete, toate din anii cincizeci. Dulapurile alea metalice, scorojite și cam hâite, adăpostiseră probabil dosare compromițătoare sau, din contră, dosarele unor oameni cu trecut sănătos care deveniseră directori de spital, poate mai rău, chiar medici doar pentru că părinții lor erau plugari și nu chiaburi. La mijlocul galeriei atârna stingheră o singură lampă care răspândea o lumină anemică, palidă, ca în marile filme sovietice. Nu era drumul pe care-ți doreai să apuci, îți trebuia Călăuza lui Tarkovski ca să supraviețuiești. Tânărul Medic n-a mers  niciodată pe acel culoar dar, era convins că undeva, dincolo de marginile zdrențuite ale conului de lumină din tavan, începea Zona. Pentru a nu ocoli întregul spital și pentru a evita să treacă printr-o secție aflată ea însăși într-un permanent șantier, folosea și el drumul prin subsol. Cotea însă scurt la dreapta, foarte atent pe unde calcă pentru a nu se prăvăli peste …ndra, boschetara spitalului care dormea ghemuită după ușă. Acolo  era un mic intrând potrivit pentru a se adăposti, mai ales pe timp de iarnă când gardienilor de la poartă li se făcea milă de ea și o lăsau să intre pentru a se încălzi lângă țevile de termoficare prost izolate care fâsâiau pe alocuri abur cald. După ce trecea de …ndra și de conservele ei de fasole aruncate pe jos ajungea la ușile batante. Aveau culoarea untului și păstrau pe ele, precum pereții peșterii din Altamira, înțelepciunea mai multor generații de pacienți, scrijelită acolo spre veșnică dăinuire. Erau numerele de telefon ale diverselor domnițe, idealuri de frumusețe contemporane cu caligrafii, de la cele cu șase cifre, de dinainte de ’89, până la cele ale modernelor telefoane mobile, însoțite de amănunte scrise despre specializările preoteselor de la templul zeului Amor și de planșe anatomice înalt specializate care ilustrau anumite organe și sisteme. Majoritatea graficienilor anonimi proveneau dintr-o categorie selectă de pacienți ai spitalului.  Erau, în cel mai fericit caz, absolvenții a maximum patru clase, aveau tenul mai întunecat (sau nu), purtau aur masiv pe degete și pământ între ele și aveau reale aptitudini războinice,  mai ales spre seară când veneau de la cârciumă cu  neuronul (care singur fiind, se plictisea) plin de matrafox. Îi demonstrau apoi nevestei cât sunt de viteji și  de artiști în artele marțiale, motiv pentru care femeia devenea, pentru o perioadă nedeterminată, musafira medicilor.  Refăcută, înzestrată cu dantură nouă și cu ceva coaste în minus se întorcea invariabil la soțul preaiubit: „Ce să fac domnu doctor, să-l las?”.  Care soț și desenator neștiut, diagnoticat fiind cu ciroză și cancer (din cauze ușor de descifrat), figura pe lista de așteptare a viitorilor pacienți. Era doar chestiune de timp. Fiecare are ceea ce alege și de obicei alege ceea ce merită! La primele ore ale dimineții, în special vara, după ce trecea de ușile batante avea adesea impresia că intră într-o cârciumă sordidă din groapa lui Ouatu: un miros greu de votcă proastă amestecat cu cel al podelei îmbibate cu tot felul de lichide și un fum gros, de tutun ieftin prin vălătucii căruia distingea   pacienții de curând operați. Trăgeau vârtos din țigări și din recipiente de plastic cu conținut incert. Inconștiența spre care zboară gândul oricărui om normal nu are neapărat sens pentru un alcoolic. – Domnu doctor iar l-am prins la țigară azi dimineață. Sub pat avea o sticlă de bere, cred că i-a adus nevasta aseară. I-am spus că îl dăm afară dacă îl mai prindem. Păi se poate? Oamenii se chinuie să îl opereze, stau cinci ore în picioare ca să scoată cancerul din el, vin sâmbăta să îl panseze și el bagă țigări. Asta e bătaie de joc! Se întâmpla frecvent ca pacienți operați, forțați să respire prin gaura din gât, să tragă cu nesaț din țigară… prin același orificiu. – Iar l-am văzut pe ăla de l-ați operat săptămâna trecută în curte, fuma pe stomă. – Știu, niște idioți! Ar fi bine să le cumpărăm niște Cohibas d’alea model Castro. Sunt mai groase, se mufează perfect pe gaură, și măcar nu se mai căznesc săracii cu țigările astea subțiri. Ei bine, și după toate astea ajungea la ușa amfiteatrului, o cameră tip demisol, cu tencuiala măcinată de igrasie, cu ferestre mici și geamuri nespălate prin care se zăresc doar cauciucurile mașinilor scumpe ale baștanilor din conducerea spitalului. În templul universitar, cei care urmăreau prelegirile se topeau vara de căldură și dârdâiau iarna de frig. Dacă lăsau ușile deschise, țevile de termoficare mai domoleau efectele vâjului care sufla ca afară pe lângă  cercevelele bătrâne, vopsite obsedant în crem. Din acest motiv Profesorul alege cu mare grijă perioadele în care clinica va trebui să găzduiască ședința lunară a Societății astfel încât așteptatul  eveniment să se întâmple primăvara sau toamna (dar nu prea târziu ca să nu dea gerul). Exact așa era și atunci, septembrie blând, nuanțe de galben și roșu peste tot. Curtea spitalului avea o frumusețe ciudată, de femeie ușor trecută și totuși plină de nuri, care ascundea dezolarea totală din interiorul zidurilor. Va urma! Citiți episodul 1 • episodul 2 • episodul 3 • episodul 4

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» Din fugă: se face „lumină” pe strada Filibiliu

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest. scris de Ando S-a scris şi s-a comentat mult despre această clădire de la intersecţia străzilor Romulus cu Ion Filibiliu, clădire care, după retrocedare, intrase într-un abandon total şi se prăpădea într-un ritm accelerat, existând temerea (deloc exagerată) că, la un moment dat, vandalizată la greu şi golită de „conţinut”, zidurile ei exterioare vor ceda şi se vor prăbuşi în stradă. Iată că, de prin luna iulie 2018, situaţia clădirii a intrat pe alt făgaş. S-a deschis şantierul şi au început lucrările la proiectul imobiliar Carmen Sylva Royal Class Apartments, cu termen de finalizare: iulie 2021. Dispare, aşadar, din vechiul cartier evreiesc, un controversat imobil, devenit însă – prin cumul de interese şi… dezinterese – un real şi nedorit focar de mizerie.  

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» Anul nou 2019

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.scris de Venera E. Dumitrescu-Staia „Sorcova, vesela, sa traiti, sa îmbatrîniti, ca un mar, ca un par, ca un fir de trandafir, tare ca piatra, iute ca sageata, tare ca fierul, iute ca otelul… LA ANU’ ȘI LA MULȚI ANI!” Din îndepartata Canada, dar cu gândul mereu la România, țara mea de origine din moși-strămoși, doresc sa felicit și să mulțumesc conducerii acestui BLOG, precum colaboratorilor și cititorilor, pentru reușita si popularitatea acestui minunat sistem de aflarea trecutului și prezentului României. A cunoaște România din punct de vedere fizic ca așezare pe harta Europei, cu bogățiile naturale, Istoria trecutului ei glorios, obiceiurile de toate zilele și cele ale sarbatorilor, costumele naționale unice, Mânastirile, teatrul, opera, muzica clasică și populară cu cântareți si instrumentiști recunoscuți și peste hotare, actori, pictori, scriitori, artă culinară… ce putem pretinde mai mult unui popor harnic??!! Important este ca acest popor din România sa ramâna mândru și falnic pe pamântul ROMÂNIEI.

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» 2018

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Gata cu 2018, anu-n care am făcut zece ani. Fiindcă, în tot timpul ăsta, în care-am pus aici mai bine de 7000 de materiale, s-au adunat destule articole „mari”, am bricolat o pagină specială unde se găsesc, în oarece ordine, o seamă din grupajele serialelor și temelor noastre importante. În rest, am ținut-o așa cum știm noi. Dezgropînd ba „Povești mici din poze mari”, folosindu-ne de documentarea Capitalei făcută de Robert Janak, ba deslușind „înțelesuri­” din fotografiile lui Iliaș Duțescu… ori din arhiva Agenției noastre de presă. Am reușit, dintr-un program Pronosport de-acum aproape 40 de ani, să reconstituim atmosfera fotbalului vremii în două episoade: aici și aici. Tot așa, mai pe urma sportului, am publicat – în serial – și un inedit album dedicat Nadiei, apărut după succesul de la Montreal. Istoria – mică sau mare – a fost și-un prilej de minune pentru C. D. Mocanu să pornească pe urmele unui bilet de teatru… … și tot pentru el să ne înfățișeze, în patru episoade poveștile aerodromului din Sud – Popești-Leordeni A fost un bun an pentru seria Civilizaţie publică, cu 12 episoade – descoperind macazuri și borcanele macagiilor, remorci și rulote, monograme din metal, intrări de serviciu, căsuțe de portari, chițimii de „concierge”, și porți frumoase… Am început și publicarea unui serial nou – deloc ușurel și deloc vesel: Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic. Plimbările prin Oraș au continuat, cu mare folos; nu ne-am lăsat de explorarea fundăturilor și – în prag de toamnă – ne-am învîrtit prin dosul Circului, căutînd istoria căii ferate ce unea Oborul de Herăstrău. Ne-am plimbat și prin alte locuri; am petrecut primăvara la Veliko Tîrnovo și Ratatouille a fost la Vulcanii noroioși. Și parcă n-aș lăsa nelăudată lansarea cărții „Domnul Papuzek”, care se găsește, acum, în toate librăriile. Nu-i rău, nu?

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» de ziua Republicii mele

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Republica noastră împlinește 71 de ani. Am ales cîteva frînturi de presă din 1948 ce ne-amintesc de însemnele tinerei republici populare. În martie ’48 s-a instituit un concurs pentru desenarea stemei, așa cum o descria Constituția. Pe sfîrșit de mai, vedem și ce-a ieșit. Și premianții. Cum era firesc, bunurile familiei „regale” intrau în proprietatea Statului. Timp de 80 de ani, pe lîngă faptul că-i dusesem în cîrcă, nu văzusem nici măcar un ban de la ei impozit.   listă de articole selecționate din presa vremii – aici

» Case căzute 277 – Calea Moșilor 94 Bd. Hristo Botev 20

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Ține de Moșilor? Ține de Hristo Botev? Pesemne, deși pare o singură clădire, o avea, totuși, tronsoane diferite. Cin’ să știe. O casă de colț frumușică, oricum. A ființat multă vreme aici restaurantul acesta turcesc – „Golden Falcon” – dar e-nchis de cel puțin șase ani de zile. mai multe despre Case căzute

» Este enorm

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.Anul trecut era la 4 lei și 50 de bani… Anul ăsta s-a scumpit cu mai bine de doi lei. E o scumpire uriașă pentru o pîine. O fi ea „boierească“, dar trebuie să fii boier s-o cumperi?
 
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru acum!


» Website-ul afacerii tale la un super pret! 500 lei + TVA prin serviciul OnlineStart

pariuri sportive pe mobil Joaca la pariuri sportive pe mobil pentru a profita de cele mai rapide oferte.
Mutari Internationale
   
 
Arhiva | CopyRight 2007 - SAPTAMANA dot COM
Privacy policy
Gazduit de gazduit de SpeedHost
articole publicate astazi 141 | utilizatori online 32