Pregătirea pentru examenul de bacalaureat sau pentru teză se face mai nou în baruri şi nu în sălile de clasă. Cel puţin asta rezultă în urma datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş
„Inalta Curte de Casatie si Justitie a functionat in mod constant sub imperiul unor constrangeri de natura materiala si al existentei unor resurse umane insuficiente".
Aceasta a fost una dintre principalele concluzii ale Raportului CSM privind efici
Aproximativ 70 de persoane au comemorat, luni, la Miercurea Ciuc Tratatul de la Trianon, în timp ce Csibi Barna, cunoscut fiindcă l-a "spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, a avut două pancarte, una inscripţionată cu mesajul "Inima
Daniel Iordan, cel care a ucis-o cu sânge rece o studentă, iar când tânăra îşi dădea utlima suflare a viloat-o, a fost omorât în Penitenciarul Mărgineni. Bătut crunt de un alt deţinut, n-a mai putu
Rochia miresei a fost creată de cunoscuta creatoare de modă, Ingrid Vlasov
Cunoscutul avocat ieşean Mihail M. Vlasov şi soţia sa, Viviana-Florina, au fost de curând naşii de cununie cât ai nepoatei lor preferate: Alexandra T
¤ Patronii hotelului Eden din centrul Iaşului construiesc ilegal o terasă ¤ Asta susţin vecinii ¤ Contactaţi telefonic, reprezentanţii hotelului susţin că, de fapt, este vorba de a amenajarea unei parcări &curr
SC Aqua Mold Trading, producătorul apei minerale Amfiteatru din Dealul Copoului, a fost preluată recent de administratorul judiciar Audit Pro Consult SPRL – Filiala Iaşi, controlată de avocaţii Dumitru Falotă şi Alina Pleşcan
¤ Primăria municipiului Iaşi ţine la secret lista cu numele celor care locuiesc în apartamente de serviciu sau în locuinţele de protocol ¤ Chiria este una modică, reparaţiile sunt decontate de către municipal
Gabriel Surdu vrea să candideze pentru un post de deputat în colegiul 1 Răducăneni, unde va da piept cu pesedistul Maricel Popa @ Cei doi contracandidaţi pretind că sunt prosperi oameni de afaceri, însă lucrurile
¤ Rgele Mallurilor, Iulian Dascălu, pregăteşte un nou tun imobiliar prin care va mutila faţa Iaşului ¤ În Parcul Expoziţiei, una dintre ultimele oaze de linişte şi verdeaţă din municipiu, Dascălu vrea s
¤ O marionetă debusolată care se loveşte cu capul de fiecare colţ găsit în cale ¤ Asta este imaginea lui Nicuşor Păduraru, candidat PD-L pentru câştigarea fotoliului de primar ¤ În 2008, la pa
Nu mi-am propus nicio secundă să contest performanţa sportivă a fotbaliştilor şi a staff-ului tehnic de la CSMS Iaşi, care au reuşit în urmă cu câteva zile să promoveze echipa Iaşului în prima ligă de
Roxy Poxy, piţipoanca de serviciu, a venit cu veşti proaspete de la solar, acolo unde a dat nas în nas cu nevestele cochete ale unor importante personaje de la noi din târg. După cum se bârfea la solar, la Deneau, treaba s-a cam
Chelsea Handler, actriţă şi moderatoarea unei emisiuni de divertisment difuzată de postul american TV E, a fost şi protagonista unui show porno.
Ea a apărut pe interent în mai multe ipostaze XXX. Se pare că imaginile au
Absolventă a Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza, din Bucureşti, Daiana Dorina Melinte, fiica fostei preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Doina Melinte (foto), a dat bacalaureatul împreună cu elev
Săptămânalul „Atac de Maramureș" a avut din nou dreptate. În urmă cu doar două săptămâni vă prezentam povestea romilor care nu doreau să se mute în locuințele alocate de către primar, majori
Cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaţilor Orientali, Parcul Naţional Munţii Rodnei, este pe cale să atragă ca un magnet turiştii din alte părţi ale ţării, dar şi din străinătate. Săptăm&a
Nu mai avem timp de mecanisme de ceas cu poveste în secolul gadgeturilor. Pasiunea pentru ceasuri a lui Simion Gălan le prezintă celor dependenţi de tehnica modernă un alt mod de a trăi, prin colecţia impresionantă pe care o de
Statul român pierde aproape 3 miliarde de euro pe an din munca la negru. Asta pentru că unul din trei români lucrează fără forme legale, mai precis 2,3 milioane de persoane, potrivit calculelor Consiliului Fiscal. Nici la nivelul j
Machiajul este un atu al nostru, al femeilor. Aplicat corespunzător, acesta ne scoate din anonimat şi atrage toate privirile asupra noastră. Dacă în anii precedenţi centrul de atracţie se axa pe faţă, anul acesta, culoarea pa
Piaţa de vechituri din Baia Mare, locul unde comercianţii vindeau obiectele de care nu mai aveau nevoie, va fi transformat în parcare. Vor fi realizate 23 de locuri special amenajate pentru ca şoferii băimăreni să-şi lase maş
Pentru elevii clasei a XII-a, respectiv a XIII-a, cursurile s-au încheiat vineri, 1 iunie. În Maramureş, sunt aşteptaţi să participe, la această primă sesiune de bacalaureat, în jur de 5.000 de candidaţi. În ju
Laptele vândut în piaţă de către comercianţi trebuie să aibă o etichetă cu datele de identificare a produsului, numele producătorului şi locul de provenienţă a laptelui, arată reprezentanţii Direcţiei
Prodecanul Facultăţii de Farmacie din Craiova, care a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un student pentru a-l promova la examen, a fost arestat preventiv, vineri seară, pentru 20 de zile, de magistraţii Tribunalul
Femeia din Curtea de Argeş , învăţătoare la Şcoala generală numărul 4 din municipiu, şi-a omorât vineri seara mama cu nu mai puţin de 170 de lovituri de cuţit, informează România TV. Mai mult, aceasta a f
Gheorghe Pistol - Omul de afaceri
Şi-a început cariera prin tranzacţii imobiliare. A cumpărat ieftin şi a vândut mai scump. Persoanele de la care cumpăra de regulă erau ori bătrâni, ori cu probleme financiare grave,
Conceptul de siguranţă a fost invocat de o parte a mediului politic prin identificarea ameninţărilor la adresa naţiunii române. Dezvoltarea societăţii din ultimii ani impune acordarea unei atenţii din ce în ce mai mari
Clanul unui politician
Cu puțin timp în urmă, DNA Serviciul Teritorial Pitești anunța o nouă reținere spectaculoasă. Inspectorul șef al Inspecției Teritoriale ISCIR Argeș și Vâlcea, Valeriu Tudor, care
Aşa ca în filmele americane în care întotdeauna în pungile cu cumpărături vom vedea cel puţin o pâine-baghetă, că un detectiv poate rezolva un caz numai după ce este suspendat, ori odată pus pe buze ru
Munca în folosul cetăţenilor înseamnă eficienţă şi niciodată nu voi renunţa la acest principiu!
Dragi cetăţeni ai comunei Copăceni,
Sunt la finalul celui de-al doilea mandat, şi, cu voia şi ajutorul dumne
Căsătorit, doi copii, născut în Vidra, jud. Ilfov, 27.10.1969, de profesie jurist, candidează pentru funcţia de primar al comunei Vidra, jud. Ilfov, din partea USL.
A fost consilier judeţean, timp de două mandate, a lucrat &icir
Relaţia Marinei Almăşan cu omul de afaceri Georgică Cornu nu pare să fie deloc afectată de comentariile răutăcioase ale celor din jur sau chiar ale foştilor parteneri de viaţă ai celor doi. Gura târgului vorbeşte
Andi Moisescu este nu doar un om de televiziune de succes, dar şi un tată şi un soţ iubitor şi perfecţionist. Pentru el, familia reprezintă locul unde-şi găseşte toate resursele. După un proiect solicitant sau o zi plin
Dacă sezonul trecut Raluca Sandu a ales să investească într-un beach-bar exclusivist din staţiunea Mamaia, unde a investit nu mai puţin de 300.000 de euro, acum a ales să-şi deschidă un restaurant de lux în centrul Cap
După ani de tăcere, Monica Bârlădeanu a renunţat la a se mai feri să vorbească presei. Actriţa a încercat mereu să-şi ţină gândurile, planurile şi sentimentele departe de ochii indiscreţi ce o v&aci
Oana Cuzino are grijă ca fiica ei, Naomi, să mănânce doar produse sănătoase, fără să abuzeze de mâncarea deloc sănătoasă cu care se desfată majoritatea tinerilor în ultima vreme. Însă pe l&aci
Cunoscuta pentru rolurile de la postul Acasa TV, Eugenia Serban acum profesor de actorie isi racoleaza viitori studeti prin intermediul Facbook-ului.
Aceasta a postat urmatorul mesaj pe Facebook:
"Buna! Am tot fost intrebata daca vreau sa pregatesc tineri
Fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă, pentru înăbuşirea violentă a protestelor din Egipt, informează Associated Press. După ce a fost dat verdictul, sus
Tep Trandafir se căsătoreşte sâmbătă cu iubitul său, Constantin Iosef, în cadrul unei ceremonii intime. Teo a mărturisit că povestea de dragoste dintre ea şi bărbatul cu care se va căsători a început p
Cunoscuta pentru rolurile de la postul Acasa TV, Eugenia Serban acum profesor de actorie isi racoleaza viitori studeti prin intermediul Facbook-ului.
Aceasta a postat urmatorul mesaj pe Facebook:
"Buna! Am tot fost intrebata daca vreau sa pregatesc tineri
Fiica fostului ministru de Finanţe Eugen Dijmărescu, în vârstă de 36 de ani, a fost găsită moartă într-o cameră a unui hotel din insula japoneză Okinawa, decesul survenind în urma unui atac de cord, potrivit
Actriţa americă Renee Olstead şi-a distru imagine după ce fotografii XXX realizate chiar de ea au apărut pe interent.
Iată că. la câte cazuri e acest gen s-au petrecut în ultima vreme, vedetele de la Hollywood tot nu se le
|