Campania Mână cu Mână, lansată în beneficiul copiilor din centre de plasament, propune celor dornici de a face fapte bune un eveniment special, în Bucureşti, pe 26 aprilie 2018. Cu sprijinul Hilton Inn Garden Old Town, hotel deschis în decembrie 2017 în Centrul Vechi al Capitalei, va fi organizată o seară specială, Gala Mână cu Mână, eveniment ce include o licitaţie caritabilă a fotografiilor ilustrate realizate cu scopul transmiterii corecte a imaginii copiilor din centre de plasament – copii ca oricare alţii, cu vise, dorinţe şi perspective de viitor, care au însă nevoie de sprijin din partea comunităţii.
Mână cu Mână (www.manacumana.ro si www.facebook.com/manacumana.ro) a implicat copiii din centre de plasament într-un proiect artistic, pozitiv, creativ, care să crească gradul de respect de sine al acestora, dar şi gradul de încredere în relaţia cu mediul exterior centrului, prin contactul cu voluntari şi prin implicarea în evenimente asociate.
Proiectul îşi propune să transmită un puternic mesaj de importanţă naţională în materie de integrare a copiilor instituţionalizaţi în comunitate, pentru binele general al societăţii, însă implementarea face în prezent în principal în două centre de plasament din judeţul Constanţa – Centrul de Plasament Antonio din Constanţa şi Centrul de Plasament Delfinul din Agigea.
„Mână cu Mână este un proiect realizat de persoane ce s-au implicat voluntar, pornind cu buget zero, dar obiective foarte ambiţioase. Ne-am dorit să comunicăm prin emoţie pozitivă, cu gândul la viitor, iar viziunea a fost excelent transpusă la nivel artistic de fotograful Horia Manolache şi artistul grafic Gabi Toma, rezultând adevarate opere de artă! Deja avem rezultate, am atras alături de noi oameni şi companii, oferind copiilor din centre acces la diverse activităţi. De asemenea, mesajele campaniei au fost transmise online şi offline la nivel naţional, implicând afectiv publicul”, explică Răzvan Iancu, Coordonator al proiectului Mână cu Mână.
Copiii au fost implicaţi într-o activitate amplă ce a presupus mai întâi fotografii ale mâinilor lor, realizate artistic de fotograful Horia Manolache, cu experienţă semnificativă în proiecte sociale artistice în Bucureşti şi San Francisco şi ulterior o interpretare a acestor fotografii la nivel artistic de către artistul grafic Gabi Toma.
Tablourile vor fi expuse spre vânzare la licitaţia caritabilă ce va avea loc în data de 26 aprilie 2018, la Hilton Inn Garden Old Town. Fondurile strânse vor fi destinate susţinerii copiilor din centre de plasament, pentru realizarea de activităţi în afara centrelor, în special tabere şi excursii, programe ample in care copiii să aibă parte de un mix corect între relaxare, distracţie, educaţie, cultură, totul cu accent pe integrarea socială. Copiii ce au trecut prin trauma abandonului au nevoie de activităţi care să le ofere în acelaşi timp perspective, respect de sine şi motivaţie pentru un viitor frumos.
Gazda evenimentului va fi Veronica Soare – MC, filantrop activ şi foundraiser. Printre invitaţi se numără persoane publice, reprezentanţi ai firmelor naţionale şi internaţionale şi politicieni. Invitat special este cântăreaţa Cristina Bălan.
“Hilton Garden Inn Bucharest Old Town este onorat să fie parte a unui proiect care iși propune să facă viața copiilor din centrele de plasament mai bună. Astfel de acțiuni contribuie la educația copiilor și îi implică în activități specifice vârstei lor, dar pe care, din păcate, nu le pot avea în cadru familial, oferindu-le, astfel, șansa unei dezvoltări normale“, a declarat Maria Drăgulin, director general al Hilton Garden Inn Bucharest Old Town.
Oricine se poate alătura acestui proiect prin achiziţia unui bilet la tombola care va avea loc în cadrul Galei. Costul unui bilet este de 50 lei. Premiile constau în produse realizate de către copiii din centre de plasament, dar şi alte surprize oferite de parteneri ai campaniei. Pentru achiziţia unui bilet la tombolă se pot depune banii în contul: Asociatia United Hands România – RO73MIRO0000516459670001 – ProCredit Bank cu menţiunea “achiziţie bilet tombolă”. Se pot trimite apoi datele de contact – nume, prenume şi număr de telefon – la adresa de email razvan.iancu @ copiicuviitor.ro.
Evenimentul este organizat cu susţinerea Hilton Inn Garden Old Town. Parteneri media: Agerpres, PR Wave, Ziare.com, Business24.ro, IQads.ro, Imparte.ro, labucatarie.ro. Parteneri logistici: ITexclusiv, SpeedHost, SianImage.
Despre organizator
Mână cu Mână este un demers conceput în beneficiul copiilor aflaţi sub o formă de protecţie în centre de plasament, proiect implementat alături de Asociaţia United Hands România, Fundaţia Refresh şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Parte dintr-o platformă de programe dedicate copiilor vulnerabili (Copii cu Viitor), Mână cu Mână este un proiect inedit, social – artistic, ce presupune în prim-plan expoziţii foto în spaţii publice şi online pentru diseminarea campaniei.